Interviu cu sr. Mihaela Horvat, director al Centrului European de Educație Preșcolară
25.07.2019, Chișinău (Catholica) - Sr. Mihaela Horvat, din Congregația „Surorilor Providenței”, activează în Republica Moldova de 11 ani și este director al Centrului European de Educație Preșcolară al Fundației „Papa Ioan Paul al II-lea”. În curând, sr. Mihaela va pleca într-o altă slujire misionară și cu această ocazie a oferit un interviu pentru CatolicMold.md, în care relatează despre anii petrecuți în această țară.
– Sr. Mihaela, după mulți ani de slujire misionară în Republica Moldova, plecați spre o nouă destinație. Ce v-a spus inima când ați primit vestea?
– Îmi amintesc foarte bine ziua în care am venit în Republica Moldova. Era 24 ianuarie din anul 2008. Anii au trecut repede și momentul să mă îndrept spre o nouă destinație se apropie. Pentru mine, această plecare nu reprezintă o ruptură ci o continuitate a planului de iubire pe care Dumnezeu îl are cu mine. În ziua în care am primit vestea, în inima mea a răsunat ecoul unei fraze care m-a însoțit foarte mult pe parcursul acestor ani: „Dumnezeu nu se lasă învins în generozitate”.
– Grădinița unde v-ați desfășurat activitatea până acum este și creația dumneavoastră, continuată cu dragoste și dedicație. Cum vă simțiți să fiți despărțită de această realitate și mai ales de copii?
– Aș dori să subliniez faptul că munca pe care am desfășurat-o am făcut-o în numele comunității mele, pentru răspândirea Împărăției lui Dumnezeu. Îmi place să observ, în decursul acestor ani de slujire, firul roșu al harului divin care împletește acțiunile zilnice ale comunității mele cu cele ale personalului, ale copiilor și ale familiilor lor. Acești ani sunt o parte din viața mea și mi-au permis să experimentez atât în bucurii cât și în dificultăți prezența continuă și providențială a Domnului. Mă despart de această realitate sigură fiind că harul lui Dumnezeu va continua să lucreze mai departe.
– Viața consacrată presupune trecerea dintr-un loc în altul și totul se schimbă într-o zi. Îți iei propriile lucruri și pleci. Ce veți lua cu dvs. din Moldova, amintiri, regrete, chipuri și prietenii? Ce veți pune în geantă, figurativ vorbind?
– În geantă voi pune câteva fotografii, dar voi păstra în inima mea viața acestor ani, cu amintiri, cu relații create, cu chipurile copiilor pe care îi încredințez lui Dumnezeu pentru ca să poată să crească mai departe, nu numai în statură, ci în înțelepciune și în har. O altă bogăție pe care o voi păstra în inimă este darul comunității, adică surorile mele, întrucât împreună ne-am rugat, ne-am bucurat, ne-am ajutat și ne-am susținut.
– Veți pleca în Italia și într-o altă realitate. Ce misiune vă așteaptă în Italia, ce veți face și, mai presus de toate, ce veți spune celor care vă vor întreba de unde veniți?
– Mai mult decât o misiune, aș putea spune că în Italia mă așteaptă Providența lui Dumnezeu, întrucât familia religioasă mi-a oferit posibilitatea de a trăi o perioadă cu totul specială (anul sabatic), o perioadă în care să aprofundez carisma noastră și să mă dedic mai mult sufletului meu. Îi mulțumesc Domnului și familiei mele religioase pentru această oportunitate. Celor care mă vor întreba de unde vin le voi răspunde că vin din Republica Moldova, o țară de misiune, unde se depune efort ca valorile umane și creștine să fie nu doar cunoscute ci interiorizate, trăite și împărtășite.
– Înainte de a pleca, ce mesaj ați transmite acestei Biserici din Republica Moldova, unde ați trăit timp de atâția ani?
– Din inimă transmit un mesaj de recunoștință, întrucât în această Biserică prezentă în Republica Moldova eu am trăit toți acești ani călăuzită de Providența divină. Această Providență s-a întrupat și în chipurile persoanelor pe care le-am cunoscut și cu care am colaborat. Totodată, mesajul meu se transformă într-o rugăciune: „Doamne, Tu ai spus: unde doi sau trei se adună în numele Meu, sunt și Eu prezent în mijlocul lor. Binecuvântează Biserica Ta din Republica Moldova, întărește și susține cu puterea și creativitatea Duhului Sfânt fiecare mădular al Trupului Tău mistic și trimite lucrători în secerișul Tău, căci numai Ție ți se cuvine toată lauda, mărirea și mulțumirea. Amin!”
– A întreba dacă sunteți fericită să fiți o persoană consacrată pare de prisos, dar vă rog să ne explicați care sunt motivațiile care vă împing să vă dedicați viața altora. Sunteți fericită să fiți călugăriță?
– Da. Sunt fericită că sunt călugăriță. Prin tot ceea ce fac și trăiesc mă străduiesc să împlinesc voința lui Dumnezeu, lucru care nu întotdeauna este ușor, dar este posibil. Voturile de ascultare, de castitate și de sărăcie pe care le-am făcut reprezintă unica motivație pentru a-mi dedica viața altora, ca semn de iubire față de Dumnezeu care de mai înainte m-a iubit și m-a chemat la această slujire.
