Anunț: Episcopul Iuliu Hossu se reîntoarce în Catedrala sa din Cluj

30.07.2019, Cluj (Catholica) - Catedrala episcopală „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca își sărbătorește hramul duminică, 4 august 2019, în cadrul unei celebrări liturgice arhierești solemne. Prin hotărârea Episcopului de Cluj-Gherla PS Florentin Crihălmeanu, la această dată vor sosi în Catedrala „Schimbarea la Față” moaștele vrednicului de amintire Arhiereu român unit cu Roma Iuliu Hossu. Totodată, în anul beatificării, vor fi cinstiți toți cei șapte Fericiți Episcopi martiri pentru credință și, împreună cu moaște ale Cardinalului Iuliu vor fi aduse în Catedrală și moaștele Episcopilor Vasile Aftenie și Ioan Bălan (singurele existente, deoarece nu se cunoaște locul înhumării celorlalți 4 Episcopi).
Programul serbării hramului va începe la ora 10.15, cu o procesiune în jurul Catedralei și intrarea în sfântul locaș a Episcopului eparhial PS Florentin, însoțit de preoți, diaconi și studenți teologi, moment solemn în care vor fi purtate spre Altar moaștele Fericiților Episcopi greco-catolici martiri. De la ora 10.30, va fi celebrată Sfânta Liturghie arhierească, urmând ca, la încheiere, în jurul orei 12.30, după ce se va face rugăciunea către Fericiții Episcopi martiri, credincioșii să fie invitați să venereze sfintele moaște, să le ceară cu încredere mijlocirea. În cadrul celebrării liturgice se va face și aniversarea a 17 ani de la ceremonia intronizării în Scaunul episcopal al Eparhiei de Cluj-Gherla a Preasfinției Sale Florentin, moment de recunoștință adusă lui Dumnezeu, de privire retrospectivă și nou avânt spre viitor, spre împlinirea voinței divine.
Bunul Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla, acum Fericit al Bisericii Catolice, spunea: „Când ceasul dreptății va sosi, Biserica Unită să pășească în public cu doctrina iertării, cu armonia și pacea între oameni. Eu, în numele vostru, voi vorbi în fața Sfintei Treimi, în fața lui Isus și în fața Mijlocitoarei Doamne. Fiți tari în credință, nutriți speranța și iubiți-vă între voi și iubiți pe toți oamenii de orice naționalitate și de orice confesiune! Îmbrățișez pe toți frații mei din Dieceza Clujului și din toată Biserica Unită. Îi binecuvântez împreună cu ei pe toți credincioșii. Sărut masa de lucru din biroul meu. Sărut Crucifixul. Sărut pietrele de pe trotuarul pe care l-am călcat mergând la Sfânta Liturghie de la Catedrală.”
În Catedrala din Cluj va intra din nou Fericitul Arhiereu Iuliu, la Sfânta Liturghie, purtat de către urmașul său pe tronul episcopal; vor intra părticele din trupul său, iar din Cer, spiritul său va privi cu blândețe, îmbrățișând, binecuvântând și rugându-se în fața Tronului Tatălui ceresc așa cum cu ultimele sale cuvinte, a promis.
