Joseph Ratzinger: Teologia istoriei la sfântul Bonaventura
03.08.2019, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Teologia istoriei la sfântul Bonaventura, scrisă de Joseph Ratzinger (mai apoi Papa Benedict al XVI-lea) și tradusă în limba română de Dan Siserman. Cartea apare în colecția „Studii teologice”, în formatul 17×24, are 239 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei. Redăm o prezentare a traducătorului, urmată de câteva cuvinte ale autorului cărții.
Ediția de față a studiului despre teologia istoriei la Sfântul Bonaventura reprezintă traducerea tezei de abilitare a lui Joseph Ratzinger, acceptată în anul 1957 de către comisia Facultății de Teologie a Universității „Ludwig-Maximilian” din München și publicată în anul 1959. Drumul acestei cercetări referitoare la gândirea lui Bonaventura este însă unul foarte amplu, iar în spatele său se află o adevărată dramă. Ratzinger avea să dedice un întreg capitol „dramei abilitării” în volumul său de memorii publicat cu titlul Aus meinem Leben. Erinnerungen, 1927-1977 [Din viața mea. Amintiri, 1927-1977]. Doctor în teologie din anul 1953, cu o teză intitulată Poporul și casa lui Dumnezeu în doctrina lui Augustin despre Biserică, publicată apoi un an mai târziu, Ratzinger decide, la îndemnul profesorului său coordonator, Gottlieb Söhngen, ca în continuarea acestei prime cercetări în domeniul teologiei patristice să se aplece și asupra gândirii teologice medievale.
Mult mai atras de tradiția augustiniană decât de cea tomistă, Ratzinger alege să se dedice celui mai mare reprezentant al augustinismului medieval, Sfântul Bonaventura. Dacă lucrarea sa de doctorat acoperea o temă de ecleziologie, în cadrul lucrării de abilitare el decide să cerceteze cealaltă mare temă a teologiei fundamentale, anume conceptul de Revelație. Cercetarea conceptului de Revelație la Bonaventura avea însă să se dezvăluie ca fiind în strânsă legătură cu înțelegerea istoriei care provenea din fenomenul reprezentat de Francisc de Assisi și din profețiile lui Gioacchino da Fiore. Astfel, lucrarea sa de abilitare înmânată comisiei la sfârșitul anului 1955 purta titlul Înțelegerea revelației și teologia istoriei la Bonaventura. În urma obținerii acestui titlu academic, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, pe atunci în vârstă de 30 de ani, a putut să înceapă o strălucitoare carieră academică, ce îl va purta timp de 20 de ani pe la cele mai importante catedre de teologie din Germania. (Dan Siserman)
* * *
Preocuparea pentru teologia și filosofia istoriei apare, înainte de toate, în timpurile de criză ale istoriei umane. Astfel, prima mare teologie creștină a istoriei, De civitate Dei contra paganos a Sfântului Augustin de Hippona, a emers din criza Imperiului Roman. În acea carte, viața acelei epoci și-a găsit o formă ordonată și aparent definitivă. De atunci, încercarea de a înțelege istoria într-o manieră teologică nu a mai reprezentat niciodată ceva străin pentru teologia occidentală.
De fapt, deja din perspectiva Noului Testament și a escatologiei sale, istoria devenise fundamental „critică”. Însă, în Evul Mediu de vârf, mai precis în secolul al XIII-lea, această încercare de scrutare a istoriei a atins un nou punct culminant. Motivele acestui lucru țin, în primul rând, de noul tip de profetism istoric dezvoltat de abatele Gioacchino da Fiore și, în al doilea rând, de faptul că acest profetism istoric și-a câștigat forța inflamatoare prin confirmarea extraordinară care și-a găsit concretețea în persoana și activitatea Sfântului Francisc de Assisi. Aceste două elemente s-au răsfrânt într-o profundă interogare a formei medievale a istoriei, din care s-a putut dezvolta o nouă și amplă teologie a istoriei.
Acest al doilea nou vârf de referință al reflecției creștine asupra istoriei îl reprezintă Collationes in Hexaemeron a Sfântului Bonaventura de Bagnoregio. Prin urmare, studiul de față, care este destinat să fie o prezentare a teologiei istoriei Sfântului Bonaventura, va fi preocupat în primul rând de analizarea acestei lucrări. Cu toate acestea, nu trebuie să trecem cu vederea relația dintre această lucrare și întreaga operă bonaventuriană și nici să ocolim rădăcinile pe care această operă le are în universul spiritual de care aparținea Bonaventura.
Prin urmare, putem stabili următorul plan pentru studiul de față: în primul rând, trebuie să scoatem la lumină afirmațiile de teologie a istoriei care sunt conținute în Collationes in Hexaemeron și să le supunem unei analize precise și detaliate. Din păcate, aceste afirmații nu sunt prezentate de către Bonaventura într-un mod sistematic, ci doar dispersat și adesea într-o formă enigmatică și obscură (Capitolul I). Apoi, pe baza acestor afirmații particulare, vom încerca să scoatem la suprafață ideea centrală a lui Bonaventura despre speranța istorică (Capitolul II). Această prezentare a doctrinei Sfântului Bonaventura ar trebui mai apoi să ne permită să o încadrăm în fluxul tradiției, fie și numai într-un mod sintetic (Capitolul III). În cele din urmă, plecând de la cunoștințele dobândite în acest studiu, vom încerca să contribuim la problema devenită din nou controversată a formei gândirii bonaventuriene în general (Capitolul IV). (Joseph Ratzinger)
Imagini
