Papa emerit răspunde criticilor aduse eseului său
28.08.2019, Vatican (Catholica) - Papa emerit Benedict al XVI-lea a răspuns criticilor aduse eseului său despre criza abuzurilor sexuale ce zguduie din nou Biserica Catolică, afirmând că multe dintre reacțiile negative au confirmat teza sa centrală că apostazia și îndepărtarea de credință sunt în centrul crizei. Motivația: multe critici aduse nici măcar nu menționează numele lui Dumnezeu.
În scurta declarație ca reacție la critici, publicată în revista germană „Herder Korrespondenz”, Pontiful emerit indică un „deficit general” în acuzele ce i se aduc, susținând că multe arată că a fost ratată însăși ideea pe care a dorit să o evidențieze. Publicat în luna aprilie în engleză (de către Catholic News Agency și National Catholic Register), în paralel cu originalul german (la CNA secția germană), eseul descrie impactul revoluției sexuale precum și colapsului teologiei morale în anii 1960, după care sugerează că Biserica trebuie să răspundă recunoscând că „doar ascultarea și iubirea pentru Domnul nostru Isus Cristos pot să indice calea”.
Reacțiile au fost puternice în special în Germania, unde, conform unor surse, Papa emerit, bavarez la origini, a fost de mult timp ținta criticilor din partea anumitor cercuri. Este pomenită de exemplu critica adusă de un profesor german de istorie, Pontiful emerit observând că în răspunsul lung de patru pagini „cuvântul ‘Dumnezeu’ nu apare”, chiar dacă apostazia este principala acuzație a profesorului. O astfel de critică asupra eseului său „arată gravitatea situației, în care chiar și cuvântul ‘Dumnezeu’ în teologie pare să fie marginalizat”. „Din câte văd, în majoritatea reacțiilor la contribuția mea, Dumnezeu nu apare deloc”, a scris Papa emerit. „Deci tema centrală pe care eu am dorit să o semnalez nu este discutată”, conchide Papa emerit Benedict.