Cardinalul Achille Silvestrini a murit la 95 de ani
29.08.2019, Vatican (Catholica) - Cardinalul Achille Silvestrini, fost prefect al Congregației pentru Bisericile Răsăritene și timp îndelungat diplomat al Vaticanului, a murit în casa sa din Vatican, pe 29 august, la vârsta de 95 de ani. Prelatul a servit în corpul diplomatic al Sfântului Scaun la Roma și în străinătate timp de aproape 35 de ani, înainte de a fi numit prefect al Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice și ulterior prefect al Congregației pentru Bisericile Răsăritene, unde a funcționat până la retragerea sa în 2000.
Silvestrini s-a născut la Brisighella, Italia, în 1923. Hirotonit preot în 1946, la 30 de ani a intrat în serviciul diplomatic din secția Vaticanului pentru Afacerile Ecleziastice extraordinare din cadrul Secretariatului de Stat, ocupându-se de problemele din Vietnam, China, Indonezia și Asia de Sud-Est. A fost colaborator al Cardinalilor secretarilor de stat Domenico Tardini și Amleto G. Cicogani, iar ulterior a fost pus responsabil de sectorul organizațiilor internaționale. În timpul carierei sale diplomatice, Cardinalul a jucat un rol important în negocierile dintre autoritățile italiene și Sfântul Scaun cu privire la înțelegerea de revizuire a Tratatului de la Lateran, din 1984.
Înainte de aceasta, în anii ’70, Silvestrini a fost un reprezentant cheie pentru Sfântul Scaun în problema limitării armelor nucleare internaționale. Ca participant la Conferința privind Securitatea și Cooperarea în Europa, a participat la sesiuni desfășurate la Helsinki și Geneva. În 1971, l-a însoțit pe Cardinalul Agostino Casaroli la Moscova, pentru a depune documentul de aderare a Sfântului Scaun la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare. Cardinalul a condus, de asemenea, delegațiile Sfântului Scaun la Conferința Națiunilor Unite cu privire la utilizarea pacifistă a energiei nucleare și la Conferința care a pus în aplicare tratatul privind neproliferarea armelor nucleare.
În iulie 1973, a fost numit subsecretar al Consiliului pentru Afacerile Publice ale Bisericii (care în 1988 a devenit parte a Secretariatului de Stat în secțiunea pentru relațiile cu statele). Șase ani mai târziu a fost promovat secretar al aceluiași consiliu și în aceeași lună a fost consacrat Episcop. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea l-a numit Arhiepiscop în mai 1979, înainte de a-l ridica la demnitatea de Cardinal în iunie 1988, la data numirii sale în funcția de conducător al Signaturii Apostolice – instanța supremă a Vaticanului. Mai recent, Cardinalul Silvestrini a fost membru al așa-numitului „grup Sf. Gallen”, format din aproximativ o duzină de Cardinali, despre care se spune că s-au întâlnit pentru a lua în considerare și a promova candidați înaintea Conclavurilor din 2005 și 2013.
Cardinalul Silvestrini nu a votat în Conclavurile care i-au ales pe Papa Benedict al XVI-lea și pe Papa Francisc, întrucât a depășit vârsta canonică de participare, la împlinirea a 80 de ani, dar a fost recunoscut pe scară largă ca lider între mai mulți Cardinali în favoarea alegerii unui reformator teologic. Grupul Sf. Gallen, întâlnit în principal între 1995 și 2006, a fost numit după gazda discuțiilor, Episcopul de Sf. Gallen, Elveția, Mons. Ivo Furer. Odată cu moartea lui Silvestrini, opt dintre cei 10 Cardinali care s-au aflat în grup sunt acum decedați.