Cardinalul Pietro Parolin: Destinul Africii trebuie să fie în mâinile africanilor
04.09.2019, Vatican (Catholica) - Se desfășoară în perioada 4-10 septembrie 2019 călătoria apostolică a Papei Francisc în Mozambic, Madagascar și Mauritius, fiecare țară având o temă proprie pentru vizita Papei: „Speranță, pace și reconciliere” în Mozambic; „Semănător de pace și speranță” în Madagascar; și, în Mauritius, „Papa Francisc, pelerin al păcii”. Redacția Radio Vatican – Vatican News i-a luat un interviu Cardinalului secretar de stat Pietro Parolin, cu privire la miza celei de-a 31-a călătorii apostolice, cea dintâi după vizita efectuată în România.
Pacea, îngrijirea creației și cultura întâlnirii între oameni vor fi căile pe care Papa Francisc le va parcurge în această călătorie apostolică. Pontiful merge pentru a patra oară în Africa, după călătoriile apostolice efectuate în Uganda, Kenya și Republica Centrafricană (2015), Egipt (2017) și Maroc (2019). Unii observatori evidențiază faptul că Papa se întoarce pe un continent deseori rănit, dar care nu încetează să construiască un prezent și un viitor de speranță. Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, care face parte din suita papală a vizitei, a subliniat temele centrale din agenda acestei călătorii apostolice în Africa.
– Imaginea pe care o avem despre Africa și care se răspândește de obicei este aceea a unui continent plin de probleme: conflicte, epidemii etc. Cred că Africa este mai înainte de toate un pământ bogat în omenie, un pământ bogat în valori, un pământ bogat în credință și mi se pare că Papa merge, întocmai, cu aceste sentimente. Aș spune că trei sunt, în cele din urmă, sublinierile acestei călătorii. Prima este insistența pe tema păcii, apoi, cu siguranță, tema îngrijirii creației, pe linia enciclicei „Laudato si” și, în fine, cultura întâlnirii, dar toate acestea, într-o dimensiune de speranță.
Papa va semnala și va promova toate acele semne de speranță care există, toate acele eforturi care se fac pentru soluționarea numeroaselor conflicte, pentru o dezvoltare sustenabilă, pentru respectarea și îngrijirea creației. Folosind o expresie a Sfântului Papă Paul al VI-lea, este ca un laborator de dezvoltare integrală. Aș sublinia, așadar, tocmai această dimensiune de speranță și de privire către viitor, pornind de la numeroasele semnale pozitive care există în interiorul acestui continent.
– Cu ce speranțe priviți personal la această călătorie apostolică?
– Sunt bucuros de această călătorie, sunt mulțumit că îl însoțesc pe Sfântul Părinte în Africa. Africa a fost prima mea experiență, chiar dacă era vorba de Africa Occidentală și nu de cea Orientală, dar o parte a inimii mele a rămas atașată de acest continent, drept pentru care merg cu mare drag. Aș adăuga două lucruri care, de fapt, reprezintă liniile fundamentale pentru orice abordare a chestiunilor africane. Primul este că africanii trebuie să fie conștienți de responsabilitatea lor de a căuta în interiorul societăților lor, al statelor lor, soluții la problemele africane. Așadar, o reînnoită conștiință că destinul Africii, viitorul ei, se află în mâinile africanilor. Este nevoie de o asumare a răspunderii în acest sens, pentru a lupta împotriva fenomenelor care împiedică dezvoltarea și pacea.
Cealaltă speranță se referă la atenția comunității internaționale. Africa are nevoie ca prietenii Africii să nu fie persoanele interesate care o văd cu ochi interesați, ci persoane care cu adevărat să caute ajutorarea acestui continent și să pună la lucru toate resursele lui, toate forțele lui, pentru a înainta, pentru a păși pe calea progresului. Frumusețea călătoriei va fi, apoi, întâlnirea cu comunitățile creștine, cu catolicii, pentru a trăi această experiență de bucurie și vitalitate, de mare comuniune cu comunitățile catolice, care sunt tipice comunităților din Africa. Va fi un moment foarte frumos și acela. În fine, este necesar a ajuta această Biserică pentru a crește și a fi tot mai mult în slujba Evangheliei și a societății din care face parte. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News Romania)