Tema mesajului pentru a 54-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale

01.10.2019, Vatican (Catholica) - „Ca să povestești în auzul fiului tău” (Ex 10,2). Viața devine istorie – este tema pe care Sfântul Părinte a ales-o pentru a 54-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, care se celebrează în 2020. Cu alegerea acestei teme, luată dintr-un text din cartea Exodului, Papa Francisc subliniază cât de prețios este în comunicare îndeosebi patrimoniul amintirii. De atâtea ori Papa a subliniat că nu există viitor fără înrădăcinare în istoria trăită. Și ne-a ajutat să înțelegem că amintirea nu trebuie considerată ca un „corp static”, ci mai degrabă o „realitate dinamică”. Prin amintire are loc înmânarea de istorii, speranțe, vise și experiențe de la o generație la alta.
Tema următoarei Zile Mondiale a Comunicațiilor Sociale ne amintește în plus că orice relatare se naște din viață, din întâlnirea cu altul. Comunicarea este chemată așadar să pună în conectare, prin relatare, amintirea cu viața. Isus recurgea la parabole pentru a comunica forța vitală a Împărăției lui Dumnezeu, lăsându-le ascultătorilor libertatea de a primi aceste relatări și de a le referi și la ei înșiși. Forța unei istorii se exprimă în capacitatea de a genera o schimbare. O relatare exemplară are o forță transformatoare. Experimentăm aceasta când ne confruntăm, prin relatare, cu viețile sfinților. Un punct pe care, în ultima vreme, Sfântul Părinte l-a reluat adresându-se Dicasterului pentru Comunicare al Sfântului Scaun, când a îndemnat să se comunice „marea bogăție” oferită de mărturia de viață a martirilor.
Încă o dată, în centrul reflecției, Papa pune persoana cu relațiile ei și cu capacitatea ei înnăscută de a comunica. Papa le cere tuturor, fără excepție, să facă să rodească acest talant: să facă din comunicare un instrument pentru a construi punți, pentru a uni și pentru a împărtăși frumusețea de a fi frați într-un timp marcat de contraste și dezbinări. (material al biroului de presă al Sfântului Scaun, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)