Binecuvântarea orgii clasice și concert la biserica „Ss Petru și Paul” din Bacău

14.10.2019, Bacău (Catholica) - Duminică, 13 octombrie 2019, la ora 10.30, în cadrul Sfintei Liturghii pontificale, Arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, alături de care au concelebrat 25 de preoți, a binecuvântat și a sfințit orga clasică din biserica „Sfinții Petru și Paul” în parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău.
O mulțime numeroasă de credincioși au umplut până la refuz biserica „Ss Petru și Paul” din Bacău. Fiind un eveniment cu o însemnătate deosebită, la sărbătoare au participat credincioși și iubitori de muzică din oraș și din împrejurimi, alăturându-se și reprezentanți ai oficialităților locale. La începutul Sfintei Liturghii, pr. decan Isidor Dâscă a transmis un cuvânt de bun venit tuturor celor prezenți la acest moment istoric pentru parohia „Sfântul Nicolae”. Predica a fost rostită de Nunțiul Apostolic, Arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, transmițând și salutul Sfântului Părinte Papa Francisc. Cântările liturgice au fost pregătite de corul parohiei coordonat de pr. Richardo-Dominic Baciu. Lecturile au fost proclamate de credincioși, aceștia purtând și darurile la ofertoriu. Aranjamentele florale și ornarea bisericii i-au făcut pe toți să simtă însemnătatea acestei celebrări.
În încheierea acestei Sfinte Liturghii pontificale, pr. decan Isidor Dâscă și-a exprimat mulțumirea față de Bunul Dumnezeu, dar și față de Nunțiul Apostolic, care a binevoit să participe la acest moment de sărbătoare pentru întreaga comunitate. O mulțumire deosebită a fost îndreptată către maestrul organist Ioan Bejan, care timp de peste cinci ani de zile a muncit cu mult profesionalism pentru ca „Regina instrumentelor” să fie unică în țară, prin forma și designul ei. Părintele paroh le-a mulțumit tuturor credincioșilor care și-au arătat generozitatea contribuind prin oferta lor la încununarea acestui minunat proiect, prin care celebrările liturgice vor fi mai solemne și mai frumoase. După celebrarea Sfintei Liturghii, Nunțiul Apostolic, Miguel Maury Buendía, a fost cel care a făcut deschiderea concertului de orgă. După această scurtă audiție maestrul Ioan Bejan, a prezentat istoricul acestei orgi.
Invitatul special venit de la Paris, Alexandru Catău, a început concertul cu „Preludiu în Mi bemol major” BWV552 de J.S. Bach, continuând cu o succesiune de improvizații, de la clasic la modern, amprentă proprie, și terminând cu „Simfonia nr. 5 pentru orgă” în Fa minor (Allegro vivace, Alegro cantabile, Toccata). La finalul acestor momente înălțătoare, pr. decan Isidor Dâscă i-a mulțumit organistului Alexandru Catău pentru concertul susținut. Această zi specială a lăsat în sufletele credincioșilor bucuria și totodată entuziasmul de a ne reîntoarce în această biserică măreață pentru a-i aduce laudă și mulțumire bunului Dumnezeu. (pr. Leonard Farcaș pentru Ercis.ro)