A început proiectul pastoral pentru familii „Deus caritas est”

22.10.2019, București (Catholica) - Pentru al doilea an consecutiv, în Decanatul de Constanța, Vicariatul de Dobrogea, se derulează un program pastoral destinat familiilor, desfășurat sub coordonarea pr. decan Ionel Pojum și pr. Romeo Horvat, de la parohia Sf. Pius din Pietrelcina (Constanța), în colaborare un psihoterapeutul Codruța Constantinescu. Ediția din acest an se intitulează „Deus Caritas est” (Dumnezeu este iubire) și pornește de la citatul din întâia Scrisoare a Sfântului Apostol Ioan: „În iubire nu este frică; dimpotrivă, iubirea desăvârșită alungă frica” (4,18).
După ce în iunie a.c. s-a încheiat prima ediție a proiectului, dedicată Zilei Domnului/Dies Domini, pr. Romeo Horvat a prezentat proiectul în diferite parohii ale Decanatului de Constanța – la Mihail Kogălniceanu, Constanța (Padre Pio), Cernavodă, Oituz, Năvodari -, împreună cu persoane care au participat la ediția precedentă a programului pastoral și au împărtășit din experiența lor. Sâmbătă, 19 octombrie a.c., organizatorii au dat startul proiectului „Deus caritas est”, care va cuprinde 9 întâlniri lunare și se va încheia în iunie anul viitor. La prima întâlnire, în cadrul căreia participanții au abordat tema alegerilor pe care le facem în viață, au participat 40 de persoane.
Proiectul pastoral va continua în lunile următoare cu temele: „Unitatea iubirii în creație și în istoria mântuirii. Orgoliul; prieten sau dușman?” (23 noiembrie); „Eros și Agapae, diferență și unitate. Libertatea în doi” (21 decembrie); „Noutatea credinței biblice. Recunoașterea reciprocă și a relației” (18 ianuarie); „Isus Cristos – iubirea întrupată a lui Dumnezeu. Suferința… inutilă?!” (15 februarie); „Iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. A fi sau a nu fi fericit” (21 martie); „Caritas. Exercitarea iubirii din partea Bisericii în calitate de comunitate de iubire. Eu, tu. Cum îl construim pe noi?” (25 aprilie); „Profilul specific al activității caritative a Bisericii. Către tine… exerciții de autocunoaștere” (16 mai). Programul pastoral se va încheia pe 20 iunie 2020 cu o întâlnire în care se vor trage concluzii și se va aborda tema „Cum să trăiești fericit până la adânci bătrâneți”.