Cardinalul Hummes: Sinodul imploră salvarea planetei (I)
27.10.2019, Vatican (Catholica) - Într-un interviu pentru Vatican News, Cardinalul Cláudio Hummes, relator general al Sinodului și președinte al Rețelei Ecleziale Pan-amazoniene (REPAM), explică documentul final al Adunării speciale a Sinodului Episcopilor pentru Regiunea Amazon. Iată în continuare prima parte a interviului.
– Eminență, am ajuns la sfârșitul unei călătorii de aproape doi ani, care a implicat multe persoane ce au făcut acest Sinod al Episcopilor pentru regiunea pan-amazoniană. A fost cu adevărat un mare volum de muncă, ce se încheie acum cu publicarea documentului final. În discursul dvs., la cea de-a cincea congregație generală, ați vorbit despre „un moment de urgență ecologică” și, de asemenea, despre faptul că Biserica ascultă strigătul popoarelor din Amazon, strigătul Pământului…
– În primul rând vreau să spun că a fost cu adevărat o mare bucurie realizarea acestui Sinod; și nu se termină cu Sinodul: este un proces sinodal care acum începe cu adevărat să fie întreprins. Prin aceasta vreau să spun că post-Sinodul este la fel de important în acest proces, prin implementarea Sinodului. Desigur, Sinodul este un punct înalt, este punctul înalt care aduce lumină pe drumuri. Dar continuă acum, întregul proces va continua și în implementarea post-sinodală, în teritoriu. Ne vom întoarce în teritoriul nostru și acolo vom începe cu adevărat să lucrăm. Este adevărat că trebuie să înțelegem acest Sinod în acest moment de mare risc pentru planeta Pământ: știm, atât prin Laudato si’ cât și prin Cop 21 din Paris, care a avut loc la câteva luni după publicarea documentului Laudato si’, că ne aflăm într-o situație în care există o criză climatică și ecologică serioasă și urgentă: gravă, deoarece viitorul planetei și prin urmare și viitorul umanității este într-adevăr în pericol. Acest lucru nu se spune într-un mod apocaliptic, alarmist: se spune cu seninătatea științei. Știința ne spune cu siguranță: „Așa este” și trebuie să luăm măsuri pentru a asigura depășirea acestei crize.
Să acționăm deci, pentru că mai avem timp să o facem. Este adevărat că timpul este mai scurt de fiecare dată, dar există timp și putem face și vrem să facem; vrem să ne unim: Biserica dorește să fie și o voce care unește forțele umanității, nu jucând rolul unuia care știe totul, ci Biserica vrea să aducă o lumină lumii. Și știm că această lumină este importantă. Dar în lume există multe alte lumini, astfel încât împreună să putem face această muncă pentru a depăși criza. Și în această mare criză, serioasă și urgentă, se spunea chiar la Paris cu mare hotărâre că mai târziu va fi prea târziu, iar aceasta înseamnă „acum”. În sensul de a trezi la acțiune imediată națiunile și chiar întreaga umanitate pentru salvarea planetei. În această mare criză a planetei, Amazonul – toată lumea știe și chiar ne spun oamenii de știință – are un rol fundamental, decisiv, căci dacă pierdem Amazonul, planeta se confruntă cu riscuri foarte grave, irecuperabile și aceasta ar fi cu adevărat un dezastru pentru întreaga umanitate și pentru istoria noastră. În acest context putem înțelege mai bine importanța istorică a acestui Sinod: are într-adevăr o importanță istorică. Și în acest sens, studiați, citiți acest document ca un document în contextul acestei mari crize.
– Ce cheie de lectură putem da deci acestui document final?
– Documentul, trebuie subliniat imediat, nu poate fi citit ca o carte sau ca un text scris de către un autor, deoarece un autor scrie literatură și are o structură mult mai conectată, mult mai logică; acesta este un text scris la multe mâini: sunt multe mâini care au colaborat la redactarea acestui text, pentru că a fost o adunare. Aceasta este și bogăția textului: acest lucru nu îl sărăcește, nu, ci este bogăția lui. Chiar dacă citirea textului este diferită de citirea unei cărți, care conține mai multă literatură, chiar mai multă conexiune, aceasta înseamnă că trebuie să privim mai ales la conținut, dincolo de structură. Evident, există o structură și o logică, dar nu este același lucru ca și când ar fi rezultatul unui singur autor. Trebuie să privim mai ales la conținut: este important conținutul. Știm că astăzi majoritatea oamenilor nu mai citesc o carte întreagă sau un document mare; oamenii merg acolo pentru a privi acele părți ale cărții sau ale documentului care îi interesează și poate, după aceea, vor fi interesați de un alt punct.
Cu siguranță, lumea academică va citi documentul într-un alt mod, dar în activitatea pastorală a oamenilor, a comunităților, toți îl vom citi pentru conținutul lui. Acest lucru trebuie să fie foarte clar. Pentru a vedea că există teme minunate care sunt centrale și alte teme care sunt, de asemenea, importante, dar nu centrale. De exemplu, Papa spune întotdeauna că marile teme centrale sunt în primul rând popoarele indigene, deoarece ele sunt în risc mai mult ca niciodată, un risc real pentru supraviețuirea lor. Popoarele indigene văd cum merg lucrurile: nu au viitor. Și acest lucru este îngrozitor. Știm că acest lucru se aplică și astăzi crizei ecologice. Se spune mereu pe bună dreptate: „Voi care sunteți tați, voi care sunteți bunici, voi care aveți copii, voi care aveți nepoți, priviți în ochii copiilor voștri: care este viitorul pe care îl doriți pentru ei? Un viitor fără viitor? Înseamnă că toți trebuie să ne simțim provocați: voi care aveți copii, voi care aveți nepoți, toți tinerii noștri, acești copii care ne privesc și ne provoacă spunând: „Viitorul pe care ni l-ați pregătit este să nu ai viitor!” La fel spun și nativii, foarte puternic: „Nici noi, din cauza modului în care merg lucrurile în acest moment, nu vom avea viitor”. Acest lucru nu este corect, este absolut inacceptabil. Deci aceasta este tema centrală, dilema pentru populația indigenă.
Tema centrală include însă și restul populației, inclusiv populația urbană, printre care astăzi există și mulți indigeni, chiar și în orașele cu situații foarte dificile: situația indigenilor din orașe este foarte dificilă. Da, unii reușesc să progreseze la oraș, pentru că avem și indigeni ingineri, care au mers la universitate, care sunt în profesii ca oricare altă persoană din societățile noastre occidentale. Dar marea majoritate a acestora nu pot supraviețui cu adevărat cu demnitate în orașe. Așadar, orașele sunt și ele implicate și analizate. Și apoi există problema teritoriului, deoarece chiar și teritoriul este amenințat, așa cum am spus, de criza climatică, de criza ecologică: totul este degradat, defrișat, din ce în ce mai puțin în poziția de a continua să producă.
De ce? În primul rând pentru că marile păduri, așa cum știm astăzi – chiar și știința o spune – oferă o bogăție mare într-o perioadă mai scurtă, când sunt tăiate; dar o pădure în picioare este de preferat, căci va da mai multe resurse țării care o deține și lumii. Trebuie deci să luptăm cu adevărat pentru ca pădurile să fie păstrate, deoarece cu pădurile putem conserva și apa: apa, care este o altă temă foarte puternică, problema apei contaminate… o mare parte din apa dulce, apa potabilă a lumii, este acolo! Ciclul apei este, de asemenea, foarte important. Fără acest ciclu al apei, dacă este afectat, chiar și regiunile care nu fac parte în prezent în Amazon nu vor mai avea viitor în ceea ce privește agricultura și așa mai departe. Acestea sunt principalele probleme.
O altă problemă centrală despre care vorbește Biserica și o face în contextul misiunii ei este modul în care Biserica își poate îndeplini mai bine misiunea în Amazonia. A fi deci alături de oameni, astfel încât aceștia să aibă condiții mai bune decât în prezent. Există căi noi care trebuie luate în considerare și apoi realizate. Știm că va fi un proces lung, dar trebuie să știm în ce direcție să construim acest proces. De aceea este atât de important să spunem „în direcția respectivă și nu în cealaltă” și să indicăm condițiile. Aceasta include și problema slujirilor, care nu a fost tema centrală a Sinodului. Nu, Sinodul nu este despre slujire în Biserică; cu toate acestea, acest lucru a fost important și pentru că acesta ar fi un mod mai bun pentru Biserică de a fi cu adevărat alături de oameni și de a susține demnitatea și drepturile lor, chiar și în cadrul Bisericii, ca să fie tot mai acceptate și promovate. În acest sens vorbim de slujiri.