Papa Francisc: Doar ieșind din noi înșine deschidem ușa care ne conduce la Domnul
04.11.2019, Vatican (Catholica) - „Astăzi, în timp ce ne rugăm pentru frații Cardinali și Episcopi care au ieșit din această lume pentru a merge în întâmpinarea celui Înviat, nu putem uita ieșirea cea mai importantă și cea mai dificilă, care să sens tuturor celorlalte ieșiri: ieșirea din noi înșine. Doar ieșind din noi înșine deschidem ușa care ne conduce la Domnul. Să cerem acest har: ‘Doamne, doresc să vin la Tine, prin intermediul căilor și al tovarășilor de drum de fiecare zi. Ajută-mă să ies din mine însumi pentru a merge în întâmpinarea Ta, care ești viața'”.
„Lecturile pe care le-am ascultat ne amintesc că am venit pe lume pentru a învia: nu ne-am născut pentru moarte ci pentru înviere. De fapt, după cum scrie Sfântul Paul în cea de-a doua lectură a liturgiei, încă de acum ‘patria noastră este în ceruri’ și, cum spune Isus în Evanghelie, ‘vom fi înviați în ziua de pe urmă'”. Astfel a început Papa Francisc predica la Sfânta Liturghie celebrată luni, 4 noiembrie 2019, în Bazilica Vaticanului, întru pomenirea Cardinalilor și a Episcopilor decedați în decursul anului. „Astăzi și noi putem să ne întrebăm: ce îmi sugerează gândul învierii? Cum răspund la chemarea de a învia?”, a continuat Pontiful, explicând că un prim ajutor ne vine de la Isus, care în Evanghelia zilei spune: „Pe cel care vine la Mine nu îl voi da afară” (Ioan 6,37), invitația lui Isus fiind: „Veniți la Mine” (cf. Matei 11,28).
„Să mergem la Isus cel Viu pentru a ne vaccina împotriva morții, împotriva fricii că toate sfârșesc. Să mergem la Isus: poate părea un îndemn spiritual firesc și generic. Să încercăm să îi dăm un caracter concret, punându-ne întrebări precum aceasta: Astăzi, la locul de muncă, printre obligațiile de serviciu, m-am apropiat de Domnul? Am găsit motiv pentru a dialoga cu El? Și întâlnindu-mă cu diferite persoane, l-am implicat pe Isus, le-am dus pe aceste persoane la Isus în rugăciune? Sau mi-am făcut munca rămânând cu gândurile mele, doar bucurându-mă de reușite și plângându-mă de nereușite? În concluzie, trăiesc mergând la Domnul sau mă învârt în jurul meu? Care este direcția parcursului meu? Vreau doar să fac o bună impresie asupra celorlalți, să îmi protejez funcția, timpii mei, propriul spațiu. Sau merg la Domnul?”
Rămânând în registrul mișcării, al mersului către Isus, Pontiful a evidențiat că cei care îi aparțin lui Isus sunt mereu gata să îi iasă în întâmpinare, să meargă spre El, de la venirea pe lume, trecând apoi prin copilărie, prin adolescență și continuând până la ieșirea din această lume. Inspirându-se din prima lectură a liturgiei, luată din Cartea a doua a Macabeilor, capitolul 12, Pontiful s-a oprit asupra îndurării, care suscită recompense grandioase. „Îndurarea față de ceilalți deschide larg porțile eternității. Aplecarea asupra celor nevoiași pentru a-i sluji este anticamera raiului. Dacă – după cum amintește Sfântul Paul – ‘iubirea nu va înceta niciodată’, înseamnă că tocmai aceasta este puntea care unește pământul cu cerul.”
„Am putea, așadar, să ne întrebăm dacă înaintăm pe acest pod: mă las mișcat de situația cuiva care este în nevoie? Sunt capabil să plâng pentru cel care suferă? Mă rog pentru cei la care nu se gândește nimeni? Ajut pe careva care nu este în măsură să îmi restituie? Aceasta nu înseamnă punerea în evidență, în mod provocator, a bunelor sentimente, nu este caritate măruntă; sunt chestiuni de viață, de înviere.” În predica la Sfânta Liturghie, Sfântul Părinte a oferit și o a treia reflecție asupra învierii, luată din cartea „Exerciții spirituale”, „în care sfântul Ignațiu sugerează ca, înainte de a lua o decizie importantă, să ne imaginăm înaintea Domnului, la sfârșitul vieții”.
„Acea înfățișare [înaintea Domnului] nu poate fi amânată, este punctul de sosire pentru toți. Atunci, orice alegere de viață înfruntată din acea perspectivă este bine orientată, deoarece este mai aproape de înviere, ce reprezintă sensul și scopul vieții. După cum pornirea se calculează în funcție de destinația finală; după cum semănatul se judecă după calitatea recoltei, tot astfel viața se evaluează bine pornind de la finalul ei, de la sfârșitul vieții.” În încheierea predicii, Papa a revenit asupra unor întrebări pe care să ni le adresăm când ne examinăm conștiința, privitoare la sentimentele și la gesturile de milostivire față de cei nevoiași; întrebări referitoare la modul de a lua decizii importante (implicându-l sau ignorându-l pe Dumnezeu). Pontiful ne-a îndemnat să lăsăm la o parte numeroasele voci ale lumii, care ne fac să pierdem sensul existenței, și să ne sintonizăm cu voința lui Isus, cel înviat și viu.
