Filozoful Charles Taylor despre secularizare și creștinism (II)
10.11.2019, Vatican (Catholica) - Charles Taylor nu pare deloc un filozof academic, amorțit și înțepenit în hainele instituționale. Când îl într-un mic hotel la Borgo Pio, ne salută ca și cum ne-am cunoaște din totdeauna și se supune unei confruntări deschise, complete, fără note sau întrebări prestabilite. Filozoful canadian, venit la Roma pentru a primi premiul Ratzinger, este unul din gânditorii cei mai importanți și complecși din lumea catolică, și nu numai. Împreună cu directorul lui „L’Osservatore Romano”, Andrea Monda, și cu profesorul Gaetano Lettieri, care predă istoria creștinismului la „Sapienza” din Roma, am avut cu el un dialog despre câteva teme cruciale ale operei sale filozofice și, mai în general, ale lumii contemporane. Aici aveți ultima parte a interviului.
– În acest pontificat, unul din cuvintele cheie alese de Papa Francisc este „reformă”. După părerea Dvs, este posibil de reformat Biserica în perioada seculară?
– Orice reformă introduce un nou drum spiritual care poate să fie magnific și pozitiv. De exemplu să privim la Luther și la doctrina justificării prin credință. Problema este că adesea acest proces este însoțit de aspecte foarte negative. Orice spiritualitate este otrăvită de violență, de aroganță și de ignoranță. Astăzi în Biserică avem nevoie de o reformă care să pună pe primul plan ceea ce este cu adevărat important în credință.
– Credeți că reforma Bisericii trece și prin dialogul cu islamul?
– Da, sunt convins de aceasta. Și există două motive. Trebuie să recunoaștem că există o pluralitate a spiritualităților; pentru noi calea este creștinismul, dar pentru alții nu. Trebuie să acceptăm acest fapt. Pot să existe multe asemănări și, pe baza acestor asemănări, pot să existe motive pentru a dialoga. Problema este că de aceste motive se leagă adesea aspecte negative, înainte de toate violența. Cu ușurință recădem în ostilitatea reciprocă. Pe versantul islamic există multe mișcări violente, de exemplu wahhabismul. Și în lumea occidentală este răspândită o islamofobie stupidă. Așadar, există și multe motive pentru a evita acest dialog. Trebuie să condamnăm cu putere aceste derive periculoase. Trebuie să căutăm înțelegerea reciprocă. În islam există aceste resurse. De exemplu, în tradiția mistică a sufismului există o căutare autentică a spiritualității. Prima motivație a sufiștilor nu este a-i spune celuilalt „ai greșit”, ci „să mergem înainte în căutarea comună”. Am mulți prieteni sufiști și dialoghez bine cu ei. Trebuie să luptăm împreună împotriva lecturilor limitate ale tradițiilor și identităților noastre.
– Pentru noi creștinii este foarte ușor să acceptăm eroarea și să ne deschidem față de celălalt în virtutea tradiției noastre. Totuși, în alte culturi care n-au străbătut secularizarea, acest lucru este mult mai dificil. Cum putem avea un multiculturalism real cu culturi care impun legea lor asupra altor culturi? Cum putem fi deschiși cu aceia care nu sunt deschiși?
– În India există o lungă tradiție de coexistență între religii foarte diferite. Astăzi această tradiție este amenințată și este tragedia pe care o trăim cu guvernul lui Modi și al BJP care face o politică naționalistă în apărarea identității hinduiste. Este nebunesc și stupid. Distrug lucrarea lui Gandhi. Și în islam au existat momente de coexistență, de exemplu în Andaluzia. Sunt forme de coexistență sub legi musulmane care însă, și ele, astăzi sunt puse în pericol de grupuri de violenți. Din păcate, în islam modernizarea politică a fost însoțită de lecturi foarte limitate ale islamului. Aceasta s-a întâmplat mai ales în Pakistan, unde situația este astăzi foarte complexă. În schimb unde nu există nici o tradiție de coexistență între culturi este China. În această țară există o ideologie dominantă: putem să o numim „socialism cu caracteristici chineze” și se mișcă într-o direcție înspăimântătoare.
– Ați spus că putem avea un viitor numai dacă ne întoarcem la Evanghelie. Putem spune că există o conexiune profundă între Evanghelia istorică, Isus istoric și secularizare?
– Nu se poate înțelege etica societății occidentale fără a înțelege Evanghelia. Întreaga concepție despre drepturile umane nu ar putea să existe fără creștinism. Însă trebuie făcută distincție. Există o Evanghelie care este împotriva religiei. Isus însuși este împotriva religiei înțelese ca ansamblu de norme. În Evanghelie există mult religie, de exemplu atenția obsesivă față de preceptele care sunt impuse de tradiție: „nu poți vindeca persoana aceea în zi de sâmbătă”. Creștinismul autentic ne determină să mergem dincolo, depășește această idee și privește la spirit.
– Aceasta mă face să mă gândesc la vestita distincție propusă de Bergson între religie închisă și religie deschisă. Putem parcurge un drum spiritual numai dacă rămânem deschiși față de alții și liberi. Evanghelia deschide religia. Deci secularizarea este mai mult Evanghelie decât religie.
– Absolut, sunt convins de acest lucru.
– Cum gândiți angajarea politică a creștinilor astăzi? Care este rolul lor?
– Cred că creștinii trebuie să fie angajați în politică. Acest lucru este inevitabil. Creștinii trebuie să acționeze direct în politică printr-un simț de responsabilitate proprie și comună. Fiind creștin, mă simt legat mereu de anumite valori și anumite poziții, și vreau să le apăr și în cadrul politic. Dar este important de înțeles în ce situație este bine de acționat și care trebuie în schimb de evitat.
– Credeți că Conciliul Vatican II mai poate să fie un izvor de inspirație pentru creștini în politică?
– Conciliul ne-a încredințat ideea fundamentală că ne aflăm într-o lume în care suntem responsabili față de noi înșine și față de ceilalți. Ne-a încredințat o viziune precisă a raporturilor dintre ființele umane. Și acest lucru este valabil și, probabil mai ales, în lumea de astăzi.
– Cred că un creștin în politică trebuie să aibă o abordare hermeneutică a valorilor noastre comune. Nu avem cheia adevărului, dar trebuie să dăm de fiecare dată o interpretare a realității.
– Dialogul este calea principală. A avea o identitate deschisă. Trebuie să avem o anumită umilință și să ne gândim că probabil și noi putem să greșim. Însă la sfârșit, fiind cetățeni, trebuie să acționăm cu ceea ce avem, cu credințele și interpretările noastre.
– Identitatea creștină este utilizată adesea în politică într-o manieră instrumentală. Cum trebuie să ne orientăm?
– Faptul că astăzi, în lumea noastră occidentală contemporană, persoanele caută identitatea lor personală este ceva foarte apropiat de tradiția creștină și de întrebarea: care este vocația mea? Care este sensul vieții mele? Totuși, atunci când religia devine o identitate politică, atunci când este îmblânzită pentru scopuri politice, se întâmplă lucruri teribile. Asta se întâmplă în lumea musulmană și în unele părți ale lumii budiste. Se ne gândim, de exemplu, la ceea ce se întâmplă astăzi în Sri Lanka și în Myanmar, unde budismul radical și violent îi discriminează și îi alungă pe musulmani.
– Astăzi trăim într-o lume dominată de tehnologie. Considerați că credința poate îmbunătăți confruntarea cu tehnologia, deci să permită trăirea ei în manieră mai productivă și originală?
– Cred că trebuie să privim la enciclica Laudato si’. Tehnologia și raportul cu natura trebuie să facă parte din dimensiunea spirituală a vieții noastre. Aparținem acestei lumi care ne hrănește și ne ocrotește și trebuie să o înțelegem și să o trăim în manieră adecvată. Fiecare ar trebui să aibă un sentiment de recunoștință pentru aceasta. Ceea ce provoacă frică în persoanele care neagă urgența încălzirii climatice, cum este Trump, este că par să fi uitat totalmente această dependență, deci mila față de natură care este legată cu ea. Pentru noi creștinii recunoștința față de Pământ este recunoștința față de Dumnezeu. Dar nu numai atât: în realitate fiecare ființă umană ar trebui să fie conștientă de acest lucru. Pentru că numai grație acestei conștiințe putem evita ca tehnologia să devină distructivă. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
