Dumnezeu – ce ar trebui să știe fiecare catolic

19.11.2019, Washington (Catholica) - Pe pagina Facebook Cristofori, respectiv Catholica, a început publicarea unor fragmente dintr-o carte tocmai apărută în SUA și intitulată scurt ”Dumnezeu”. Ea face parte dintr-un proiect editorial intitulat ”Ce ar trebui să știe fiecare catolic”, primul volum fiind dedicat de exemplu noțiunii de mântuire. Volumul ”Dumnezeu” este semnat de Elizabeth Klein, profesoară de teologie la Institutul Augustin din Denver, Colorado. A obținut doctoratul la Universitatea Notre Dame, în 2016, fiind originară din Ontario, Canada. Autoarea a vorbit duminică pentru Crux Now despre noua carte.
– De ce o carte în colecția ”Ce trebuie să știe fiecare catolic” despre Dumnezeu? Eu m-am gândit imediat la lacunele mari ale catolicului de rând în ceea ce privește educația teologică. Ce ați avut Dvs în minte?
– Când mi s-a cerut să scriu pentru această colecție, am fost cu siguranță intimidată de conceptul de a scrie despre ceea ce fiecare catolic ar trebui să știe despre Dumnezeu! Dar sarcina mi-a fost explicată astfel: nu urma să scriu despre ceea ce orice catolic s-ar putea să știe despre Dumnezeu, ci să scriu despre ce ar trebui să știe cu adevărat fiecare catolic. Prin urmare, această colecție este orientată spre introducerea oamenilor în teme teologice fundamentale (și liturgice și culturale) într-un mod coerent și accesibil. Este cu adevărat pentru fiecare catolic, căci am urmărit să scriu cartea într-un mod care să ajute pe oricine, indiferent unde se află în călătoria sa spirituală și intelectuală, să navigheze prin tradiția noastră minunat de bogată.
Aveți desigur dreptate că noi, catolicii, putem cunoaște o mulțime de lucruri despre Dumnezeu, dar poate că nu am adoptat niciodată o abordare holistică a subiectului și, astfel, cunoștințele noastre rămân puțin disparate, cu lacune care trebuie rezolvate. Pornind cu începutul, așa cum fac în această carte, sper să îi ajute pe oameni să vadă imaginea de ansamblu, în același timp permițându-le să vadă cum așezarea unor baze teologice ferme poate da roade multe în viața lor spirituală.
– Cartea Dvs poate ajuta la umplerea lacunelor, dar potențialul ei de a face acest lucru ar fi îmbunătățit dramatic dacă instituțiile catolice ar utiliza-o. Ce credeți că poate face mai bine Biserica, instituțional, pentru a-i ajuta pe catolici să se gândească mai mult și mai bine privitor la Dumnezeu?
– Cred că nu numai în Biserică, ci și în societatea în general, am devenit mai puțin deschiși față de tăcere, față de petrecerea timpului gândindu-ne la marile întrebări. Ne-am putea chiar întreba dacă există vreun folos din a ne gândi la astfel de lucruri, fiind foarte ușor să ne umplem timpul cu atâtea distrageri. Poate că o modalitate de combatere a acestui fenomen, sau un punct de plecare, ar fi să vorbim despre cât de valoros este să fixăm un timp pentru a ne ruga și pentru a citi. De asemenea, cred că avem tendința de a subestima persoana obișnuită, dar experiența mea de predare și de scriere este că există o adevărată foame de cunoaștere mai profundă a lui Dumnezeu și a Bisericii Sale – dacă oamenii dedică timp să reflecteze și să recunoască această foame. Instituțional, această schimbare în atitudine se poate produce la toate nivelurile – în grupuri mici, în clasele de educație religioasă, în școlile catolice, de la amvon și așa mai departe.
– Cred că această carte ar fi o lectură excelentă în timpul Adventului. În acest sens, ați putea spune ceva în special despre capitolul „De ce s-a născut Dumnezeu”?
– Cartea este împărțită în trei părți – Dumnezeu (adică natura lui Dumnezeu), Treimea și Întruparea. Capitolul „De ce s-a născut Dumnezeu” se găsește deci în această a treia secțiune. Aș spune că, folosită ca lectură de Advent, cartea te poate ajuta să vezi cu ochi noi cât de uimitor a fost cu adevărat evenimentul din ziua de Crăciun. Ne-am obișnuit să spunem, în Crez, că Dumnezeu s-a coborât din ceruri „pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire”. Cartea va lămuri cât de îndrăzneață este afirmația că Dumnezeu (care este etern, infinit etc.) poate coborî printre noi, dar arată și de ce Dumnezeu devenit om a fost răspunsul perfect și cel mai potrivit la stricăciunea noastră umană. Întruparea ne oferă speranță atât în noi înșine, cât și în Dumnezeu, și de aceea Crăciunul este un anotimp de speranță și uimire.
Asteptam editia in limba romana!