Mons. Antoniazzi: Trebuie să îi primim bine pe migranți, dar să îi și ajutăm să rămână în Africa
31.01.2020, Roma (Catholica) - Conferința Episcopală Italiană, la inițiativa președintelui, Cardinalul Gualtiero Bassetti, organizează la Bari, între 19 și 23 februarie, întâlnirea de reflecție și spiritualitate „Mediterana, frontieră de pace”. Vor participa peste 50 de Episcopi reprezentând Conferințele Episcopale din cele 19 țări care au ieșire la Marea Mediterană. Între alții, va fi și Mons. Ilario Antoniazzi, de 71 de ani, din care aproape 50 petrecuți în Orientul Mijlociu, din 2013 Arhiepiscop de Tunis, capitala Tunisiei. Dieceza (unica din țară) se poate baza pe circa 40 de preoți din 15 naționalități și 90 de călugărițe din diferite congregații. Bisericile sunt cinci și slujesc circa 40.000 de catolici, aproape toți străini: studenți și migranți din Africa sub sahariană și muncitori care provin din diferite țări. În această conversație cu Vatican Insider, Arhiepiscopul Antoniazzi reflectează asupra întâlnirii din Puglia.
– Cum considerați inițiativa creată de Cardinalul Bassetti?
– Fără îndoială este lăudabilă. Cunoscând bine regiunea mediteraneeană știu că întâlnirea nu va fi desigur decisivă, deoarece problemele care chinuiesc această zonă a lumii sunt multiple și grave. Dacă totuși noi, Episcopii, ne vom pune în mâinile Domnului și ne vom angaja, cu spirit sinodal, am încredere că vom putea câștiga unele rezultate bune, reușind și să reînsuflețim dorința de pace a tuturor popoarelor din zona Mediteranei. Trebuie să fim optimiști și, așa cum spune Sfântul Paul, să sperăm împotriva oricărei speranțe. În timpul întâlnirii noi, Episcopii, vom avea ocazia să stăm împreună, să ne cunoaștem mai bine și să întărim legăturile de prietenie: va fi mângâietor să putem împărtăși problemele, să putem primi și oferi cuvinte de încurajare.
– Comitetul științific organizator al întâlnirii, invitând Conferințele Episcopale, a cerut Episcopilor să semnaleze problemele și chestiunile intra-ecleziale și extra-ecleziale pe care le consideră mai relevante și urgente. Dumneavoastră ce teme extra-ecleziale ați propus?
– Problema majoră pe care o trăim este aceea a migrațiilor: mulți tunisieni și sute de persoane venite aici din Africa sub sahariană, vor să plece în Europa în căutarea unui viitor mai bun. Există teama în curând, la toți aceștia se vor adăuga libienii care fug dintr-o țară care se afundă în haos: guvernul tunisian deja pregătește lagăre de primire ad hoc. Cu privire la tema migrațiilor mi-am format această convingere: trebuie să lucrăm, desigur, nu numai pentru a asigura migranților o primire care respectă demnitatea lor, ci și pentru a descuraja aceste plecări care sărăcesc dramatic Africa și care îi expun pe migranții ajunși în Europa să îndure violențe și samavolnicii de tot felul. Sufăr mult când aflu despre toate aceste suferințe. Desigur, cel care fuge de războaie și foame trebuie să fie primit! Dar a afirma că în toată Africa sunt războaie și foame ar fi o falsitate. Bisericile se străduiesc mult pentru migranți, exemplele fericite de primire nu lipsesc: din păcate par să fie picături în mare. Mă îndurerează disprețul față de Africa pe care îl manifestă Europa.
Mă face să sufăr faptul că dacă un italian părăsește propria țară este definit un creier care fuge, în timp ce dacă acela care pleacă este un african este pur și simplu un migrant. În Europa nu își dau seama că și tinerii africani sunt creiere care fug și plecarea lor contribuie la sărăcirea tot mai mare a unui continent deja exploatat puternic. Și într-un continent fără tineri speranța este destinată să slăbească până când moare. Într-o zi un Cardinal african îmi spunea că fiecare tânăr care pleacă este ca un copac care este dezrădăcinat de pe colină. Mai devreme sau mai târziu colina, tot mai privată de copacii săi, va ajunge să lunece. Asta e ceea ce vrem?
– Conferința Episcopală Italiană, în 2017, a demarat campania „Liberi de a pleca, liberi de a rămâne” pentru a promova primirea și integrarea migranților și, în același timp, a oferi oportunități (educative și profesionale) pentru a evita migrația deoarece fiecare ființă umană trebuie să poată trăi cu demnitate în propria țară. Salezienii, în 2015, au adoptat proiectul „Stop traficul de persoane” care își propune să informeze capilar pe cel care intenționează să emigreze din Africa sub sahariană din motive economice despre riscurile grave pe care le comportă călătoria și să ofere oportunități de muncă pentru cel care decide să rămână în patrie. Cum evaluați aceste inițiative?
– Sunt inițiative care parcurg calea corectă: aici în Tunisia participăm la proiectul CEI prin Caritasul local. Problema este că în Africa persoanele iau în considerare numai acel „liberi de a pleca”: deci se simt autorizate și aproape invitate să emigreze. Acel „liberi de a rămâne” este complet ignorat. Eu și preoții din Dieceză nu îi încurajăm niciodată pe tunisieni și pe migranții veniți din Africa sub sahariană să plece în Europa: încercăm mereu să îi descurajăm fie explicând pericolele și viața dificilă cu care se vor întâlni, fie ajutându-i, atât cât putem, să se întoarcă în țara lor de origine și să construiască acolo o viață bună.
– Există vreo inițiativă în privința migrațiilor pe care ați vrea să o propuneți în timpul întâlnirii de la Bari?
– Nu mă gândesc la o inițiativă specifică. Aș vrea să informez că apelurile repetate și insistente la primire, necesare pentru inimile împietrite din Europa, aici în Africa sunt total răstălmăcite și considerate adevărate invitații de a pleca. După părerea mea ar trebui să ne angajăm toți pentru a atașăm la aceste chemări fie cuvinte clare cu privire la importanța de a rămâne în propriile țări de origine, fie proiecte ulterioare pentru a-l susține pe cel care nu vrea să plece.
– Care credeți că este tema intra-eclezială mai importantă de tratat?
– Aș spune dialogul cu islamul. Nu este suficient a conviețui pașnic cu musulmanii, trebuie ajuns să se trăiască bine cu ei. Ar trebui să ne angajăm mai mult pentru a construi un dialog capabil să edifice raporturi cu musulmanii bazate pe iubire, bunăvoință, respect, înțelegere. În Tunisia, Biserica se dedică mult pentru a ajunge la acest obiectiv și primele rezultate se văd. Aici se trăiește împreună cu seninătate, nu ne limităm să conviețuim. Când persoanele care provin din Europa (foarte puține, din păcate) vin să ne viziteze rămân surprinse când constată bunele noastre raporturi cu musulmanii. Tunisia nu este țara teroriștilor, noi catolicii nu am fost niciodată amenințați și nici ofensați. Chiar aș vrea ca și credincioșii italieni să își dea seama de noi: Biserica noastră mică, fragilă dar foarte vie, este de fapt necunoscută; comunitățile catolice tunisiene se simt ignorate, neînțelese, neapreciate; asta este pentru mine motiv de suferință. Desigur, primim sprijin și ajutoare, chiar economice, de la CEI, dar aș dori mult ca să vină să ne viziteze credincioșii italieni.
– Credeți că o înfrățire cu o dieceză italiană ar putea să fie utilă?
– Desigur! Și s-ar putea organiza și pelerinaje pe urmele Sfântului Augustin: Tunisia a fost ținut creștin timp îndelungat și a dăruit creștinismului figuri exemplare. Probabil că în Italia nu își dau seama că Biserica tunisiană are mult de oferit.
– Ce bogății aduceți în dar?
– Biserica noastră este o Biserică autentic universală: catolicii – studenți, întreprinzători, muncitori, diplomați, migranți – provin din Europa, Africa și Asia. Rămân în Tunisia un număr limitat de ani: un sfert din ei pleacă în fiecare an pentru a se întoarce în țara de origine sau să emigreze și sunt înlocuiți de noi credincioși. În pofida acestor schimbări continue, comunitățile noastre sunt foarte vii. Noi semănăm din iubire față de Domnul conștienți că nu vom vedea roadele muncii noastre, știm să ne mulțumim cu mici succese și ne bucurăm de ele, fără a ceda vreodată descurajării. Cred că această experiență a noastră poate să fie utilă Bisericilor europene care mi se pare că se descurajează ușor când nu adună mari succese.
– Ce roade sperați să poată aduce întâlnirea de la Bari?
– Susținuți de speranță, încrezători în iubirea Domnului, animați de o sinceră dorință de colaborare, noi episcopii va trebui înainte de toate să ne angajăm să semănăm începând să aruncăm sămânța bună a prieteniei și a stimei reciproce. Roadele vor veni. (material Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
