PS Cornel Damian la Cioplea, de Ziua Mondială a Bolnavului
12.02.2020, București (Catholica) - Marți, 11 februarie 2020, cu ocazia comemorării Aparițiilor Sfintei Fecioare Maria la Lourdes, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București a prezidat Sfânta Liturghie în parohia Sfânta Fecioară Maria, Regină din București (Cioplea). În această zi, Biserica Catolică celebrează și Ziua Mondială a Bolnavului, instituită în 1992 de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
Împreună cu păstorul, credincioșii parohiei, adunați în număr mare la Sfânta Liturghie de la ora 10.30, au invocat ocrotirea și mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Tămăduitoarea bolnavilor. Excelența Sa, alături de preoții comunității, au împărțit Sacramentul Maslului persoanelor bolnave sau în vârstă prezente la celebrare.
Printre cei care au primit Maslul s-au numărat și o parte dintre credincioșii care primesc cu regularitate vizita preotului la domiciliu, cu ocazia primei vineri din lună, prezența lor în biserica parohială, în această Zi dedicată bolnavilor, fiind posibilă datorită atenției gratuite față de aceste persoane din partea membrilor familiei sau a voluntarilor. Comunitatea parohială a beneficiat, în această zi, de ajutorul oferit de voluntarii și membrii Serviciului de Ajutor Maltez din București, însoțiți de pr. Gabriel Popa, responsabil spiritual. (pr. Daniel Benchea pentru Angelus.com.ro)
