Papa Francisc: Cenușile noastre mizerabile sunt iubite de Dumnezeu
27.02.2020, Roma (Catholica) - Cenușa primită pe frunte de credincioși în Miercurea Cenușii a fost liantul predicii pe care Papa Francisc a ținut-o la intrarea în Postul Mare. Această cenușă, a spus el, ne amintește că venim din pământ și că în pământ ne vom întoarce. „Adică suntem slabi, fragili, muritori. În cursul secolelor și al mileniilor suntem în trecere, în fața imensității galaxiilor și a spațiului suntem minusculi. Suntem praf în univers. Dar suntem praful iubit de Dumnezeu. Domnului i-a plăcut să adune praful nostru în mâini și să sufle asupra sa suflul său de viață. Astfel suntem praf prețios, destinat să trăim pentru totdeauna. Suntem pământul asupra căruia Dumnezeu a revărsat cerul său, praful care conține visele sale. Suntem speranța lui Dumnezeu, comoara Sa, gloria Sa.”
Sfântul Părinte a mers la început la biserica Sf. Anselm, din Roma, unde s-a rugat un timp în tăcere. A mers apoi în procesiune la Bazilica Santa Sabina, pentru celebrarea Liturghiei și impunerea cenușii. La procesiunea cu Cardinali, Episcopi, preoți, călugări benedictini, frați dominicani și laici, între cele două biserici, s-a cântat Litania Sfinților. Tradiția pelerinajului de la începutul Postului Mare, condus de Episcopul Romei, cu participarea credincioșilor, pe la mormintele martirilor, datează aproximativ din secolul al IV-lea.
Papa a recomandat evitarea lecțiilor de morală, invitând în schimb „să recunoaștem că cenușile noastre mizerabile sunt iubite de Dumnezeu. Este timp de har, pentru a primi privirea de iubire a lui Dumnezeu asupra noastră și, priviți astfel, să ne schimbăm viața.” A sugerat următoarea întrebare: „Eu, pentru ce anume trăiesc?” Și a continuat: „Dacă trăiesc pentru lucrurile din lume care trec, mă întorc la praf, reneg ceea ce Dumnezeu a făcut în mine. Dacă trăiesc numai pentru a duce acasă un pic de bani și a mă distra, pentru a căuta un pic de prestigiu, a face un pic de carieră, trăiesc din praf. Dacă judec rău viața numai pentru că sunt ținut în considerație suficientă sau nu primesc de la alții ceea ce eu cred că merit, încă rămân privind praful. Nu suntem în lume pentru aceasta. Valorăm mult mai mult, trăim pentru mult mai mult: pentru a realiza visul lui Dumnezeu, pentru a iubi.”
Între sfaturile concrete Pontiful a recomandat ca faptele de caritate din Post să le facem „fără prefăcătorii, fără duplicități, fără ipocrizie”, întrebând „de câte ori facem ceva numai pentru a fi aprobați, pentru imaginea noastră, pentru egoul nostru!” A îndemnat apoi la curățirea prafului care s-a depozitat pe inimă- adică la practicarea Spovezii. Iar primul pas, a spus el, este „să ne punem în fața Răstignitului, să stăm acolo, să privim și să repetăm: ‘Isuse, Tu mă iubești, transformă-mă… Isuse, tu mă iubești, transformă-mă…’ Să mergem (apoi) la primirea iertării lui Dumnezeu, la Spovadă, pentru că acolo focul iubirii lui Dumnezeu consumă cenușa păcatului. Îmbrățișarea Tatălui la Spovadă ne reînnoiește înăuntru, ne curăță inima. Să ne lăsăm împăcați pentru a trăi ca fii iubiți, ca păcătoși iertați, ca bolnavi vindecați, ca niște călători însoțiți. Să ne lăsăm iubiți pentru a iubi. Să ne lăsăm ridicați, pentru a merge spre țintă, Paștele. Vom avea bucurie de a descoperi că Dumnezeu ne învie din cenușa noastră.”
