Starea sănătății Papei Francisc urmează un curs pozitiv
06.03.2020, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte a urmărit vineri dimineață, din reședința sa din Casa Santa Marta, în Cetatea Vaticanului, încheierea exercițiilor spirituale pentru Curia Romană desfășurate în perioada 1-6 martie a.c. în localitatea Ariccia, lângă Roma.
Începând din seara de duminică, 1 martie, până în dimineața de vineri, predicatorul exercițiilor, preotul iezuit italian Pietro Bovati, a prezentat o serie de meditații biblice pe tema «”Rugul ardea cu foc” (Ex 3,2). Întâlnirea dintre Dumnezeu și om în lumina cărții Ieșirii, a Evangheliei după Matei și a rugăciunii Psalmilor». Predicatorul exercițiilor este profesor emerit al Institutului Biblic Pontifical din Roma și îndeplinește în prezent misiunea de secretar al Comisiei Pontificale Biblice. La ultima meditație a exercițiilor, prezentată vineri la ora 10.00, pr. Bovati a vorbit despre „Prezența lui Dumnezeu”, având ca texte biblice de referință cartea Exodului (33,7-17), rugăciunea Psalmilor (Ps 90) și evanghelia după Sf. Matei (28,16-20).
Exercițiile spirituale pentru Papa și Curia Romană se organizează anual la începutul Postului Mare. După cum a anunțat duminica trecută la rugăciunea „Îngerul Domnului”, Papa Francisc a spus că din cauza unei răceli nu poate fi prezent personal la exercițiile spirituale de anul acesta, dar că va participa de acasă. La fel a făcut și vineri, când a urmărit prin legătură video, ultima meditație a perioadei de reculegere. Cât privește starea sănătății Papei, în seara de joi, 5 martie a.c., directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a adăugat că „se derulează de o manieră pozitivă parcursul răcelii diagnosticate Sfântului Părinte, care continuă să celebreze zilnic Sfânta Liturghie și să urmărească exercițiile spirituale, după cum s-a comunicat în zilele precedente”. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
