Papa se roagă ca să învingem teama în aceste timpuri grele și să nu cădem în idolatrie
26.03.2020, Vatican (Catholica) - Joi, 26 martie 2020, Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie în capela reședinței sale din Casa Santa Marta. Pontiful a spus că se roagă pentru vârstnicii aflați în singurătate, pentru muncitorii cu o situație incertă și pentru cei care îndeplinesc un rol social și pot fi infectați de coronavirus. În predică, Papa a atras atenția asupra idolatriei, care duce la pierderea darurilor Domnului, și a îndemnat să descoperim care sunt idolii noștri, idolii inimii, deseori ascunși. „În aceste zile cu atâta suferință, este multă teamă. Teama celor vârstnici, care sunt singuri, în aziluri sau la spital ori acasă la ei și nu știu ce li se poate întâmpla.”
„Teama lucrătorilor fără un loc de muncă stabil, care se gândesc cum vor da de mâncare copiilor și văd venind foamea. Teama multor lucrători sociali care în acest moment ajută și fac societatea să meargă înainte și se pot îmbolnăvi. Chiar și teama, temerile, fiecăruia dintre noi: fiecare știe care este teama lui. Să ne rugăm Domnului ca să ne ajute să avem încredere, să suportăm și să învingem temerile”. Aceasta este intenția de rugăciune anunțată de Papa Francisc la începutul Sfintei Liturghii. Slujba a fost transmisă în direct pe Internet la ora Romei 7.00, iar la finalul celebrării, Papa i-a îndemnat pe cei care urmăresc prin rețelele sociale, radio și televiziune, să facă Împărtășania spirituală.
În predica la Sfânta Liturghie, Papa a comentat lecturile biblice ale zilei (Exod 32,7-14 și Ioan 5,31-47), punând accentul pe prima dintre acestea, luată din cartea Exodului. Este pagina despre vițelul de aur, iar Sfântul Părinte a vorbit despre idolii inimii, idoli pe care noi, de multe ori, îi ascundem cu istețime, dar idolatria ne face să pierdem totul, începând cu darurile Domnului. Religiozitatea greșită în care ajungem de multe ori, a remarcat Pontiful, ar trebui să ne oblige la un examen de conștiință pentru a vedea care sunt idolii noștri ascunși. Episodul cunoscut cu vițelul de aur marchează o adevărată „răzvrătire a poporului” împotriva lui Moise, dar și o „adevărată apostazie: de la Dumnezeul cel viu la idolatrie. [Poporul] nu a mai avut răbdare să se întoarcă Moise, voiau noutăți, voiau ceva, un spectacol liturgic, orice”.
Două lucruri merită o subliniere particulară, în această privință: „Mai întâi de toate, nostalgia aceea idolatrică din rândul poporului: în acest caz, se gândea la idolii Egiptului, dar e nostalgia de a se întoarce la idoli, de a se întoarce la ce era mai rău, de a nu ști să-l aștepte pe Dumnezeul cel viu. Această nostalgie este o boală, chiar și a noastră. Începem prin a merge cu entuziasmul de a fi liberi, dar apoi încep plângerile: ‘Da, acesta este un moment întunecos, pustiul, mi-e sete, vreau apă, vreau carne; în Egipt mâncam ceapă, lucruri bune, iar aici nu sunt’. Idolatria este întotdeauna selectivă: te face să te gândești la lucrurile bune pe care ți le dă, dar nu te face să vezi lucrurile rele. În acest caz, ei se gândeau la cum se simțeau la masă, cu aceste feluri de mâncare atât de bune, care le plăceau mult, dar uitau că aceea era masa sclaviei. Idolatria este selectivă”.
În al doilea rând, a continuat Papa Francisc, „idolatria te face să pierzi totul”. Aurul și argintul din care și-au făcut vițelul de aur erau „un dar al Domnului, iar din darul Domnului ei și-au făcut un idol”. „Același mecanism se activează și cu noi: când avem atitudini care ne duc la idolatrie, suntem atașați de lucrurile care ne îndepărtează de Dumnezeu, pentru că ne facem un alt dumnezeu și o facem cu darurile pe care Domnul ni le-a dat. Cu inteligența, cu voința, cu iubirea, cu inima… sunt daruri proprii ale Domnului pe care noi le folosim pentru a face idolatria”.
E adevărat, a recunoscut Pontiful, că unii ar putea să spună: „Eu, acasă, nu am idoli. Am Crucifixul, imaginea Maicii Domnului, care nu sunt idoli”. Nu despre aceasta este vorba, a evidențiat Papa, ci de ceea ce se află „în inima ta. Iar întrebarea pe care astăzi trebuie să ne-o punem este: care este idolul pe care îl ai în inima ta, pe care eu îl am în inima mea?” De altfel, „cu idolatria, noi avem o atitudine foarte vicleană: știm să ascundem idolii, cum a făcut Rahela când a fugit de tatăl ei și i-a ascuns în șaua cămilei și printre haine. La fel și noi, printre pliurile inimii avem ascunși atâția idoli”.
„Idolatria ajunge chiar la devoțiune”, pentru că evreii voiau vițelul de aur pentru ca să i se închine. „Idolatria te duce la o religiozitate greșită… te face să schimbi celebrarea unui Sacrament într-o sărbătoare lumească. Un exemplu? Nu știu, mă gândesc, nu știu, dar să ne închipuim celebrarea unei Căsătorii. Tu nu știi dacă este un Sacrament în care cu adevărat mirii dau totul și se iubesc înaintea lui Dumnezeu și promit să fie credincioși înaintea lui Dumnezeu și primesc harul lui Dumnezeu, sau este o expoziție de modele, cum se îmbracă unul sau altul. Lumescul este o idolatrie. Acesta este un exemplu, pentru că idolatria nu se oprește, merge mereu mai departe”.
Fiecare dintre noi, a încheiat Sfântul Părinte, are idolii săi, iar întrebarea de astăzi este: „Care sunt idolii mei? Unde îi țin ascunși? La sfârșitul vieții, Domnul să nu ne găsească și să spună fiecăruia dintre noi: Te-ai pervertit, te-ai îndepărtat de la calea pe care Eu ți-am arătat-o, te-ai închinat înaintea unui idol. Să îi cerem Domnului harul de a cunoaște idolii noștri și, dacă nu putem să îi punem pe fugă, cel puțin să îi ținem într-un colț”. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News Romania)
