Papa Francisc mulțumește celor care se ocupă de persoanele aflate în dificultăți
27.03.2020, Vatican (Catholica) - „În aceste zile au ajuns știri despre mulă lume care începe să se ocupe, în general, de ceilalți și se gândesc la familiile care nu au îndeajuns ca să trăiască, la cei în vârstă rămași singuri, la bolnavii din spitale; se roagă și caută să le trimită ajutor. Este un semn bun. Să îi mulțumim Domnului pentru că trezește în inima credincioșilor săi aceste simțăminte.” Cu această intenție de rugăciune, în plină pandemie de Coronavirus, Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie în dimineața de vineri, 27 martie a.c., în capela reședinței sale din Casa Santa Marta. Celebrarea euharistică a fost transmisă pe internet la ora Romei 7.00, fiind preluată prin Vatican Media de mijloacele de comunicare ce au solicitat conexiunea.
La predica de la Sfânta Liturghie, Pontiful a oferit un comentariu la lecturile biblice ale zilei (Înțelepciunii 2,1.12-22 și Ioan 7,1-2.10.25-30), punând accentul pe pagina Evangheliei. Înverșunarea celor care voiau să îl ucidă pe Isus, a remarcat Papa, venea de la diavol, pentru că în spatele oricărei înverșunări distrugătoare se află diavolul. Nu poți să discuți cu cel care se înverșunează: în fața lui poți numai să taci, după cum Isus a ales tăcerea în timpul pătimirii. Același stil e necesar a urma chiar și în fața micilor înverșunări de fiecare zi, în special a bârfelor. Prima lectură biblică a zilei, a subliniat Papa, reprezintă o profeție „prea detaliată” a pătimirii lui Isus, în timp ce „planul de acțiune al acestor oameni răi este făcut din detalii peste detalii, nu cruță nimic”: încercări, violențe, chinuri, capcane, curse care să ducă la cădere.
„Aceasta nu este o simplă împotrivire, nu avem aici planul de acțiune, răutăcios, cu siguranță, al unui partid împotriva altuia. Aici e altceva. Aceasta se numește înverșunare: când diavolul care, întotdeauna, este în spatele oricărei înverșunări, caută să distrugă și nu face economie de mijloace (…) ca să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. În spatele unei discuții sau al unei dușmănii, e posibil să stea diavolul, dar de departe, cu ispite normale. Dar atunci când este înverșunare, să nu ne îndoim: este prezența diavolului. Iar înverșunarea este fină, subtilă. Să ne gândim cum s-a înverșunat diavolul nu numai împotriva lui Isus, dar și în persecuțiile creștinilor, cum a încercat prin mijloacele cele mai sofisticate să-i ducă la apostazie, să-i facă să se îndepărteze de Dumnezeu. Așa ceva este, cum spunem în vorbirea de zi cu zi, diabolic; da, e o inteligență diabolică.”
„Unii episcopi dintr-o țară care a suferit dictatura unui regim ateu”, a reluat Papa, „îmi povesteau că, în persecuție, se ajungea până la detalii de acest fel: luni după Paști învățătoarele trebuiau să îi întrebe pe copii «Ce ați mâncat ieri?», iar copiii spuneau ce au avut la prânz. Unii spuneau: «Ouă», iar cei care răspundeau în acest fel erau apoi prigoniți ca să vadă dacă erau creștini, pentru că în țara aceea în Duminica Paștelui lumea mânca ouă. Până la acest punct au ajuns, ca să vadă, să spioneze, unde era un creștin, ca să îl ucidă. Aceasta se numește înverșunare în persecuție, acesta este diavolul.” În mijlocul unei înverșunări, a spus Papa la finalul predicii, se pot face numai două lucruri, din moment ce „cu astfel de oameni nu e posibil să ai o discuție, pentru că ei au propriile idei, idei fixe, idei pe care diavolul le-a semănat în inima lor”.
„Ce se poate face? Ceea ce a făcut Isus: tăcere. Impresionează, citind Evanghelia, faptul că în fața tuturor acestor acuzații, în fața acestor lucruri, Isus tăcea. În fața spiritului de înverșunare, numai tăcerea, niciodată justificarea. Niciodată. Isus a vorbit, a explicat, dar când a înțeles că nu sunt cuvinte, [a ales] tăcerea. Și, în tăcere, Isus a făcut pătimirea Sa. Este tăcerea celui drept în fața înverșunării. Același lucru este valabil și pentru, să le spunem astfel, micile înverșunări zilnice, atunci când unul dintre noi aude că sunt bârfe pe undeva împotriva lui, când se spun lucruri și apoi nu se aleg cu nimic: să stai în tăcere. Tăcere. Apoi, să suferi și să suporți înverșunarea bârfei. O înverșunare este chiar și bârfa, o înverșunare socială: în societate, în cartier, la locul de muncă, dar întotdeauna împotriva lui. Este o înverșunare nu la fel de puternică precum aceasta, dar este o înverșunare pentru a-l distruge pe celălalt, pentru că se vede că celălalt deranjează, incomodează.”
„Să îi cerem Domnului”, a încheiat Sfântul Părinte, „harul de a lupta împotriva duhului rău, să discutăm numai atunci când trebuie să discutăm, dar în fața duhului înverșunării să avem curajul de a tăcea și de a lăsa ca alții să vorbească. La fel și în fața acestei mici înverșunări zilnice, care este bârfa: să îi lăsăm să vorbească. În tăcere, înaintea lui Dumnezeu.” Ca în zilele precedente, Papa a încheiat Sfânta Liturghie cu adorația și binecuvântarea euharistică, invitându-i pe cei care urmăreau celebrarea prin mijloacele de comunicare să facă Împărtășania spirituală. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
