Papa Francisc: Interviu pentru The Tablet (Londra) și Commonweal (New York)
08.04.2020, Vatican (Catholica) - Întrebarea „Cum trăiește Papa criza cauzată de Covid-19?” este tema generală a unui interviu realizat de jurnalistul și scriitorul britanic Austen Ivereigh pentru The Tablet (Londra) și Commonweal (New York). Pontiful a răspuns la întrebări de la distanță, înregistrând pe rând răspunsurile la întrebările jurnalistului. Interviul este publicat în aceeași zi de, cotidianul spaniol ABC, care oferă textul original în spaniolă, în timp ce revista iezuiților „La Civiltà Cattolica”, în traducere italiană.
În interviu, Papa a criticat, printre altele, ipocrizia unor politicieni influenți care, în timp ce fac discursuri despre foametea globală, alimentează comerțul cu arme pentru a susține conflictele cronice din diferite țări. Abordând întrebarea specifică despre răspunsul diferitelor țări în fața crizei de Coronavirus, Papa a recunoscut că „unele guverne au luat măsuri exemplare, cu priorități bine definite, pentru apărarea populației. Dar încetul cu încetul ne dăm seama că toată gândirea noastră, că ne place sau nu, este structurată în jurul economiei. S-ar spune că în domeniul financiar a sacrifica este normal. O politică a culturii rebutului. De sus până jos. Mă gândesc, de exemplu, la selecția prenatală. Astăzi este foarte greu să întâlnești pe stradă persoane cu sindromul Down. Când sunt văzute la ecografie, sunt trimise înapoi la expeditor. O cultură a eutanasiei, legală sau ocultă, în care celui în vârstă i se dau medicamente până la un anumit punct.”
„Mă gândesc la enciclica Humanae Vitae a Papei Paul al VI-lea. Marea problematică asupra căreia se concentrau la timpul respectiv experții în chestiuni pastorale era pilula. Și nu și-au dat seama de forța profetică a acelei enciclice, anticipatoare a neomalthusianismului, care se pregătea în lumea întreagă. Este un avertisment al Papei Paul al VI-lea cu privire la valul de neomalthusianism pe care astăzi îl vedem în selecția persoanelor în funcție de posibilitatea de producție, de a fi utili: cultura rebutului”. „Cei fără adăpost rămân fără adăpost. Zilele trecute am văzut o fotografie, din Las Vegas, în care au fost puși în carantină într-o parcare. Hotelurile erau goale, dar unul fără adăpost nu poate să meargă într-un hotel. Aici se vede la lucru teoria rebutului.”
Jurnalistul a întrebat mai departe dacă impactul crizei poate conduce la o revizuire a stilului nostru de viață, la o convertire ecologică și la o economie mai umană. „Un proverb spaniol”, a răspuns Pontiful, „spune: «Dumnezeu iartă întotdeauna, noi uneori, natura niciodată». Nu am dat ascultare catastrofelor parțiale. Cine vorbește astăzi de incendiile din Australia? Sau de faptul că acum un an și jumătate o navă a traversat Polul Nord, care a devenit navigabil pentru că gheața s-a topit? Cine vorbește de inundații? Nu știu dacă este răzbunarea naturii, dar în mod sigur este răspunsul acesteia”. Pe de altă parte, „astăzi, în Europa, când încep să se audă discursuri populiste sau de decizii politice de tip selectiv, nu e greu să ne amintim de discursurile lui Hitler din 1933, mai mult sau mai puțin aceleași pe care unii politicieni le fac astăzi”.
Vorbind apoi despre criza cauzată de pandemie, Papa a spus că „în acest moment dificil mă gândesc la sfinții de la ușa de lângă noi. Sunt eroi! Medici, voluntari, călugărițe, preoți, operatori care își îndeplinesc datoria pentru ca această societate să funcționeze. Câți medici și asistenți medicali au murit! Câți preoți au murit! Câte călugărițe au murit! În slujire, slujind”, a subliniat Papa. Da, a recunoscut Sfântul Părinte, „trăiesc acest moment cu multă incertitudine. Este un moment de mare inventivitate, de fantezie. Mă gândesc la răspunderile mele actuale, dar și la ceea ce va veni după. Care va fi, în acel după, slujirea mea ca Episcop al Romei, ca șef al Bisericii? Acel după a început deja să se arate tragic, dureros: de aceea, convine să ne gândim acum. (…) Preocuparea mea cea mai mare – cel puțin, cea pe care o simt în rugăciune – este cum să însoțesc poporul lui Dumnezeu și să îi stau aproape. Acesta este sensul Sfintei Liturghii de la șapte dimineața, în live streaming, urmărită de mulți care se simt însoțiți; precum și al unor intervenții ale mele, al ritului din 27 martie din Piața San Pietro. Același sens pe care îl are munca, mai degrabă intensă, de prezență, prin elemosinieria apostolică, pentru a însoți situațiile de foame și de boală”.
În fine, la întrebarea privind necesitatea, în aceste luni de izolare, de a regândi modul de a fi Biserică, „poate o Biserică mai misionară, mai creativă, mai puțin agățată de instituții”, într-o stare de urgență în care se trăiește un fel de „home-Church”, o Biserică ce își are baza și în casă, Papa a răspuns: „Mai puțin agățată de instituții? Aș spune mai degrabă de scheme. În realitate, Biserica este o instituție. Există tentația de a visa o Biserică de-instituționalizată, de exemplu, o Biserică gnostică, fără instituții, sau supusă unor instituții fixe, pentru a se proteja, și este o Biserică pelagiană. Cel care face ca Biserica să fie o instituție este Duhul Sfânt, care nu este nici gnostic, nici pelagian. El este cel care instituționalizează Biserica. Este o dinamică alternativă și complementară, pentru că Duhul Sfânt provoacă dezordine prin carisme, dar în această dezordine el creează armonie.”
„O Biserică liberă nu înseamnă o Biserică anarhică, pentru că libertatea este darul lui Dumnezeu. O Biserică instituționalizată înseamnă o Biserică instituționalizată de Duhul Sfânt. O tensiune între dezordine și armonie: aceasta este Biserica ce trebuie să iasă din această criză. (…) Dacă mă întrebați cu privire la o carte de teologie care poate ajuta la înțelegerea acestei realități este cartea Faptele Apostolilor. Veți găsi acolo modul în care Duhul Sfânt de-instituționalizează ceea ce nu mai este de folos și instituționalizează viitorul Bisericii. Aceasta este Biserica ce trebuie să iasă din actuala criză. (…) Mi-ați vorbit de home-Church. Trebuie să înfruntăm rămânerea în casă cu toată creativitatea noastră. Ori ajungem la depresie, ori ne alienăm – prin mijloacele de comunicare, de exemplu, care pot să ne ducă la evadarea din prezent – ori creăm. În casă avem nevoie de creativitate apostolică, o creativitate purificată de atâtea lucruri inutile, dar cu nostalgia de a exprima credința în comunitate și ca popor al lui Dumnezeu. Altfel spus, o clauzură forțată marcată de nostalgie. La ieșirea din izolarea noastră trebuie să ne conducă acea memorie care produce nostalgie și provoacă speranța”. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
