PS Anton Coșa la Liturghia Crismei 2020
09.04.2020, Chișinău (Catholica) - „Ziua de astăzi are un farmec deosebit și întotdeauna este o bucurie imensă, cel puțin pentru mine, să fiu împreună cu voi, la această sărbătoare, în care sunt binecuvântate uleiurile sfinte și consacrată sfânta crismă, uleiuri ce însoțesc viața creștină încă de la începuturile ei și care ne consacră și pe noi, Episcop și preoți, pentru slujirea pentru care am fost aleși.” Astfel a spus PS Anton Coșa, Episcop de Chișinău, la Liturghia celebrată în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău, fără cler și credincioși, preoții urmărind Liturghia în direct din casele lor și reînnoindu-și astfel promisiunile preoțești.
„Astăzi, mai mult decât în alte celebrări, se evidențiază ceea ce suntem, și anume: ‘o descendență aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu’ (1Pt 2,9), comunitatea discipolilor lui Isus, un popor preoțesc, profetic și regesc”, a mai spus Episcopul la predică. În cadrul acestui popor suntem și noi, Episcop și preoți, oameni aleși, pentru ca harul lui Cristos, primit prin revărsarea Duhului Sfânt, să ajungă la toți aceia care fac parte din el, astfel încât să îl întărească în comuniunea, catolicitatea și unitatea sa. […] Domnul ne consacră și ne trimite în primul rând la aceia care au cel mai mult nevoie de a fi atinși de harul lui Dumnezeu.”
„Harul lui Dumnezeu este întotdeauna din abundență.” De aceea PS Anton a îndemnat: „Dragi prieteni, haideți să ne lăsăm surprinși de această abundență a dragostei lui Isus. Lumea are nevoie de un surplus de dragoste, pentru că viața, de cele mai multe ori, însemnă legi și reguli precise de calcul și măsuri, unde nu are ce căuta gratuitatea, adică harul, iubirea, adevărul care ne-au venit prin Isus Cristos. […] Dragi prieteni, să ne lăsăm astăzi unși de uleiul harului lui Dumnezeu, balsamul pe care l-am primit cu toții în Sacramente și care trebuie să devină un ulei care vindecă rănile și reunește rupturile diviziunii și dușmăniei. Doamne Isuse, Tu, care în excesul de dragoste al unei păcătoase ai fost uns cu balsam prețios, fă ca uleiul sfânt pe care îl binecuvântăm și îl consacram astăzi să inunde viața noastră și a lumii întregi ca un balsam al iubirii și al păcii. Iar pe noi, preoții, cărora ne-ai dat harul să fim slujitori ai altarului și ai cuvântului, fă-ne să fim martori ai acelei abundențe de har pe care îl dai vieții noastre, trăind cu intensitate fraternitatea în care ne-ai chemat să ne împărtășim existență noastră fragilă. Amin!”
