Papa Francisc: Credința înseamnă a striga pentru a implora darul mântuirii
06.05.2020, Vatican (Catholica) - Criza pandemiei de coronavirus poate fi o oportunitate de a recentra munca pe demnitatea fiecărei persoane, a spus Papa Francisc într-un apel adresat la finalul audienței sale generale transmise miercuri, 6 mai 2020. „Cu ocazia zilei de 1 mai, am primit diferite mesaje referitoare la lumea muncii și la problemele sale… Este adevărat că este criză pentru toți, însă demnitatea persoanelor trebuie respectată întotdeauna”, a subliniat Sfântul Părinte, amintind apoi că „vineri, 8 mai, la sanctuarul din Pompei se va înălța rugăciunea intensă ‘Implorare către Preasfânta Fecioară Maria a Rozariului’. Îi îndemn pe toți să se unească spiritual cu acest popular act de credință și de devoțiune, așa încât prin mijlocirea Preasfintei Fecioare, Domnul să dea milostivire și pace Bisericii și întregii lumi.”
În cadrul audienței generale de miercuri, Papa Francisc a început un nou ciclu de cateheze săptămânale, despre rugăciune, spunând că aceasta este „un strigăt care iese din inima celui care crede și se încredințează lui Dumnezeu”. În această primă cateheză, Pontiful l-a oferit ca exemplu pe orbul Bartimeu, care „pentru mine cel mai simpatic dintre toți”. Conform relatărilor din Evanghelia lui Marcu 10,46-52 și din textele paralele de la sinoptici, Bartimeu cerșea la marginea drumului în periferia cetății sale, Ierihon, și în ziua în care aude spunându-se că Isus va trece pe acolo, „Bartimeu stă la pândă: ar fi făcut tot posibilul pentru a-l întâlni pe Isus”.
„Așa intră acest om în Evanghelii ca un glas care strigă din răsputeri. El nu vede; nu știe dacă Isus este aproape sau departe, însă îl aude, îl înțelege de la mulțimea, care la un moment dat se mărește și se apropie”. Chiar dacă este complet singur și nimeni nu se preocupă de el, Bartimeu „strigă, și continuă să strige. Folosește singura armă pe care o are: glasul”. Strigătele sale repetate deranjează „și mulți îl ceartă, îi spun să tacă… Însă Bartimeu nu tace, dimpotrivă, strigă și mai tare: ‘Fiul lui David, Isuse, îndură-te de mine!'”
Papa a lăudat „această încăpățânare atât de frumoasă a celor care caută un har și bat, bat la ușa inimii lui Dumnezeu”. „Și Isus ascultă strigătul său. Rugăciunea lui Bartimeu atinge Inima Sa, Inima lui Dumnezeu, și se deschid pentru el porțile mântuirii. Isus îl cheamă. El sare în picioare și cei care înainte îi spuneau să tacă acum îl conduc la Învățător”. În fața lui Isus, strigătul lui Bartimeu devine cerere: „Doamne, să văd din nou!” Spunându-i: „Mergi, credința ta te-a mântuit”, Isus recunoaște la acel om „sărac, lipsit de apărare, disprețuit, toată puterea credinței sale, care atrage milostivirea și puterea lui Dumnezeu. Credința înseamnă a avea două mâini ridicate, un glas care strigă pentru a implora darul mântuirii”.
Credința, a mai adăugat Sfântul Părinte, „este protest împotriva unei condiții dureroase al cărei motiv nu îl înțelegem; necredința înseamnă a ne limita să îndurăm o situație la care ne-am adaptat. Credința este speranță de a fi mântuiți; necredința înseamnă a ne obișnui cu răul care ne oprimă și a continua astfel”. „Iubiți frați și surori, începem această serie de cateheze cu strigătul lui Bartimeu, pentru că probabil într-o figură ca a sa este deja scris totul. Bartimeu este un om perseverent”, care la sfârșit a obținut ceea ce voia.
„Mai puternică decât orice argumentare contrară, în inima omului există un glas care invocă. Toți avem acest glas, înăuntru. Un glas care iese spontan, fără ca nimeni să poruncească, un glas care se întreabă cu privire la sensul drumului nostru aici pe pământ, mai ales atunci când ne aflăm în întuneric: ‘Isuse, îndură-te de mine! Isuse, îndură-te de mine!’ Frumoasă rugăciune este aceasta”. Dar Papa a arătat că nu numai creștinii se roagă: „ei împărtășesc strigătul rugăciunii cu toți bărbații și femeile. Însă orizontul poate să fie și mai lărgit: Paul afirmă că întreaga creație ‘suspină și suferă durerile unei nașteri'”.
