Raffaele Mastromarino: Părinții și copiii cresc împreună
06.06.2020, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Părinții și copiii cresc împreună. Un itinerar pentru părinți în diferitele faze ale creșterii copiilor, scrisă de Raffaele Mastromarino și tradusă în limba română de Mihaela Barticel și pr. dr. Mihai Roca. Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 17×24, are 374 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 65 lei.
Această carte este un manual pentru formatori și părinți ce are drept scop prevenirea disconfortului psihologic. Raffaele Mastromarino își propune nu doar să îi ajute pe părinți ca să asigure copiilor lor o bună dezvoltare, ci și să ofere acele competențe necesare pentru a putea exercita un parenting optimal. A fi părinte este, într-adevăr, o sarcină foarte grea, care implică responsabilități enorme în ceea ce privește binele copiilor și posibilitatea ca aceștia să devină adulți siguri de ei, capabili să își exprime și să își organizeze trăirile emoționale, să aibă un bun nivel al stimei de sine, să fie flexibili și capabili de a rezolva conflicte și dificultăți.
Specia noastră este singura specie animală care „produce” urmași dependenți de proprii părinți pentru un timp îndelungat; în acest sens, nu doar supraviețuirea, ci și posibilitatea unei bune adaptări la mediu depinde de tipul de îngrijire experimentat. Ajungerea la vârsta adultă, sau la acea perioadă de timp în care indivizii sunt capabili de a avea grijă de ei și de a fi autonomi, este rezultatul unui întreg parcurs de creștere, de la naștere la sfârșitul adolescenței, care durează cel puțin doisprezece-paisprezece ani și ajunge până la nouăsprezece ani. Ajungerea în poziția bipedă, la începuturile speciei noastre, a implicat o restrângere a canalului vaginal; astfel, în momentul nașterii nu a fost și nu este posibil să se nască un copil cu capul mare, înzestrat cu toate acele caracteristici cerebrale și mintale care să îi permită să fie autonom într-un interval scurt de timp.
Acest truc al naturii a făcut în așa fel încât bebelușii noștri să aibă nevoie de o perioadă de dezvoltare în uterul matern de nouă luni – perioada de sarcină -, dar și de o perioadă de timp externă de nouă luni, timp în care nou-născutul depinde mai întâi total de un adult, pentru ca apoi să aibă o dependență de un îngrijitor (caregiver) ce se extinde de-a lungul primilor nouăsprezece ani. Și dacă supraviețuirea unui copil este asigurată de posibilitatea de a avea aproape un adult (care este de obicei mama) care să îi asigure nu numai hrană și igienă, ci mai ales protecție și îngrijire, atunci mintea copilului și dezvoltarea sa psihologică sunt rezultatul posibilității de a avea alături o persoană capabilă de a-l vedea ca individ înzestrat cu competențe, motivații și puncte de vedere.
Părintele care reușește să vadă lumea prin ochii propriului copil devine pentru acesta un fel de „sală de antrenament”, o realitate în care apar și se fixează acele abilități cognitive și sociale ce sunt înnăscute, fac parte din zestrea genetică și au șansa de a se exprima și de a se structura, cu condiția ca ele să aibă loc într-o relație afectivă. Mintea noastră este structural relațională, se formează în relații. Chiar din primele luni de viață, o bună relație a copilului cu părintele îi dezvoltă acestuia capacitatea de a lega fenomenele în raporturi de cauză-efect, cu scopul de a se simți responsabil de propriile acțiuni, de a le așeza în ordine temporală și spațială și de a le vedea apoi înzestrate cu o anumită valoare constantă și cu predictibilitate.
A fi părinte este o „muncă” ce implică timp, disponibilitate, cunoștințe despre caracteristicile copilului de-a lungul stadiilor sale de dezvoltare. O optimă creștere a copilului presupune capacitatea de a nu te lăsa influențat de propriile fantasme, de ceea ce fiecare a trăit în relația cu proprii părinți, tentat fiind să te comporți cu copiii tăi la fel cum s-au comportat ceilalți cu tine – activând astfel fenomenul numit de teoreticieni „transmiterea intergenerațională a atașamentului” sau activând modalități ce presupun răspunsuri pe care, în calitate de copil, ai fi voit să le folosești cu tatăl și mama, și care nu au fost folosite de teama unor amenințări sau, din contra, au fost folosite prin diferite modalități ce la vârsta adultă provoacă în mod neadecvat sentimente de vină.
Cartea lui Mastromarino propune, așadar, un proiect care se sprijină pe trei piloni: punerea la dispoziție a instrumentelor necesare pentru a fi un bun părinte; învățarea modalității de a avea grijă de sine, pentru a avea apoi grijă de alții în măsura în care există capacitatea de a avea grijă de sine; prezentarea de programe de intervenție și de competențe celor care doresc să promoveze educarea și creșterea copiilor. Autorul le sugerează părinților o muncă de „reînvățare”, îi ajută să se confrunte cu ceea ce este copilul de-a lungul etapelor sale de dezvoltare.
Sunt descrise în acest sens caracteristicile genetice, competențele de bază înnăscute, precum și trăsăturile specifice copiilor încă de la naștere. Se face o descriere detaliată a fiecărei etape: a explorării, a primei despărțiri, a socializării, a școlarizării și a construirii de aptitudini, a adolescenței și a tinereții. În descrierea fiecărei etape sunt prezentate numeroase exerciții ce stimulează părinții nu doar de a se cunoaște pe ei înșiși, ci și să înțeleagă cum „funcționează” un copil, ce să facă concret pentru a ajunge la o sintonie cu nevoile copilului, ce mesaje să-i transmită în anumite momente cu scopul de a-l ajuta să își dezvolte încrederea în sine și stima de sine.
Precum sub o lupă, orice reacție posibilă a copilului este descompusă și analizată pentru a ajuta părintele să înțeleagă cum să se comporte și pentru care motiv să facă ceea ce i se propune în această carte. Exercițiile propuse sunt, de asemenea, subiecte de reflecție și de discuție pentru a ajunge în mod autonom la însușirea strategiilor folositoare rezolvării problemelor ce ar putea să apară atunci când se intră în rolul de părinte. Exercițiile sunt totodată instrumente prețioase pentru educatorii și profesioniștii interesați de creșterea copiilor.
La fiecare etapă de dezvoltare, printr-un proces de „redefinire”, adultul este invitat să devină conștient de ceea ce a învățat de la părinții săi și să se diferențieze de aceștia. Doar printr-o conștientizare a propriilor modalități relaționale și a stilurilor de interacțiune se poate înțelege mai bine cum răspunsurile la nevoile copilului sunt date deseori – așa cum spuneam mai înainte – în mod mecanic, provocate de dinamici inconștiente legate de introiecții ce pot face dificilă instaurarea unei relații optime. Emoțiile experimentate de părinte în prezența fiului sunt deseori legate de motivații inconștiente ce nu îi permit să fie sensibil la nevoile fiului și să îi răspundă în mod satisfăcător.
În acest volum este de un real folos și noutatea acurateței cu care sunt subliniate nevoile părinților și modalitățile prin care sunt invitați să aibă grijă de ei înșiși (cu ajutorul exercițiilor și a temelor), pentru ca mai apoi să fie capabili să aibă grijă de copiii lor. Cu un stil clar, atrăgător și captivant, textul se prezintă totodată ca un instrument practic prețios și unic în acest sector, ca un vademecum pentru cine este deja părinte, ca un ghid pentru cel care se pregătește să devină, ca un instrument de lucru în domeniul social și educațional pentru cei care își propun să organizeze cursuri de formare și de intervenție în educarea și creșterea copiilor. (prezentare semnată de Grazia Attili, profesor titular de psihologie socială Universitatea „La Sapienza” din Roma)
