ÎPS Aurel Percă la hramul bisericii din Motru
24.06.2020, București (Catholica) - Sâmbătă, 20 iunie 2020, ora 11.00, comunitatea romano-catolică din municipiul Motru a sărbătorit anticipat hramul bisericii, dedicată Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Celebrarea Sfintei Liturghii a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, care a acceptat invitația de a fi în mijlocul comunității din Motru cu ocazia acestei mari sărbători. La Sfânta liturghie au fost prezenți 11 preoți din orașele vecine și un număr mare de credincioși.
Biserica parohială a fost îmbrăcată în sărbătoare încă din 19 iunie, când a fost celebrată Preasfânta Inimă a lui Isus, continuând pe 20 iunie cu celebrarea sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Inimii Neprihănite a Mariei. Astfel în comunitatea din Motru sărbătoarea a fost triplată și, participând la Sfintele Liturghii, toți au fost întăriți în credință. Ioan Botezătorul este fiul lui Zaharia și al Elisabetei, ambii soți fiind înaintați în vârstă. Dumnezeu i-a dat o misiune importantă lui Ioan și l-a trimis în lume ca să pregătească poporul pentru venirea lui Mesia, numindu-se astfel și înaintemergător al lui Mesia. Privind esența sărbătorii de azi și impunerea numelui de Ioan, Excelența Sa ÎPS Aurel Percă a explicat la predică faptul că acest moment ne oferă posibilitatea să reflectăm asupra rolului pe care fiecare dintre noi îl are în planul lui Dumnezeu și chemarea specială pe care ne-o adresează Dumnezeu înainte de a ne naște, la fel cum a făcut și cu Ioan Botezătorul.
Încă din sânul mamei, Ioan a fost umplut de Duhul Sfânt. Semnificația numelui este grăitoare. După cum spunea și Excelența Sa, „Ioan” înseamnă „Dumnezeu dăruiește haruri”, „Dumnezeu este binevoitor”. La Botez, fiecare dintre noi primește un nume care are diferite semnificații. Dumnezeu ne dă fiecăruia dintre noi un scop în viață, o vocație pe care trebuie să o descoperim pentru a putea îndeplini planul lui Dumnezeu. Toate acestea se pot realiza prin iubire. Psalmul de azi „Te laud, Doamne, pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată” ne îndeamnă să fim recunoscători și să nu uităm niciodată că suntem niște făpturi minunate create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Îi mulțumim pe această cale bunului Dumnezeu că prin intermediul acestei sfinte sărbători ne-a reunit pe toți cu mic, cu mare în jurul altarului hrănindu-ne cu pâinea cuvântului și pâinea euharistică, dăruindu-ne bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe ÎPS Aurel Percă. Ne rugăm ca prin mijlocirea Sfântul Ioan Botezătorul, bunul Dumnezeu să ne întărească și să ne dea curaj pentru a putea merge pe calea Domnului. (Alexandra Turcitu pentru Angelus.com.ro)
