Papa Francisc: Rugăciunea lui David
25.06.2020, Vatican (Catholica) - „David sfânt se roagă; David păcătos se roagă; David persecutat se roagă; David persecutor se roagă; David victimă se roagă. Și David călău se roagă. Acesta este firul roșu al vieții sale. Un om al rugăciunii. Acela este glasul care nu se stinge niciodată: care asumă tonurile jubilării, sau cele ale plânsului, este mereu aceeași rugăciune, numai melodia se schimbă. Și făcând astfel David ne învață să introducem totul în dialogul cu Dumnezeu: bucuria ca și păcatul, iubirea ca și suferința, prietenia ca și o boală.”
Aceste cuvinte au fost rostite de Papa Francisc la audiența generală de ieri, în cadrul căreia a continuat seria de cateheze dedicate rugăciunii. S-a oprit la regele David, prezentându-i pe scut istoria, încă de când era „un adolescent”. „Lucra în aer liber: ni-l imaginăm prieten al vântului, al sunetelor naturii, al razelor soarelui. Are o singură companie pentru a-și întări sufletul: scripca; și în zilele lungi în singurătate îi place să cânte la scripcă și să îi cânte Dumnezeului său. Se juca și cu praștia.” O primă dimensiune subliniată de Sfântul Părinte a fost deci de păstor: „un om care se îngrijește de animale, care le apără când vine pericolul, care se îngrijește de întreținerea lor”. Când din voința lui Dumnezeu a primit în grijă poporul evreu, a acționat similar, apărând și îngrijind oamenii. „De la prima sa meserie, David a învățat multe.”
A doua dimensiune subliniată de Pontif la David a fost cea de poet. L-a descris drept „o persoană sensibilă căreia îi place muzica și cântul. Scripca îl va însoți mereu: uneori pentru a înălța către Dumnezeu un imn de bucurie, alteori pentru a exprima o plângere, sau pentru a mărturisi propriul păcat. Lumea care se prezintă în ochii săi nu este o scenă mută: privirea sa percepe, în spatele desfășurării lucrurilor, un mister mai mare. Rugăciunea se naște tocmai de acolo: din convingerea că viața nu este ceva care alunecă deasupra noastră, ci un mister impresionant, care provoacă în noi poezia, muzica, recunoștința, lauda, sau plângerea implorarea. Atunci când unei persoane îi lipsește acea dimensiune poetică, să spunem, atunci când îi lipsește poezia, sufletul său șchiopătează. De aceea tradiția vrea ca David să fie marele artizan al compunerii psalmilor.”
Papa și-a încheiat cateheza spunând: „Rugăciunea îți dă noblețe, iar David este nobil pentru că se roagă. Însă este un călău care se roagă, se căiește și noblețea revine grație rugăciunii. Rugăciunea ne dă noblețe: ea este în măsură să asigure relația cu Dumnezeu, care este adevăratul Însoțitor de drum al omului, în mijlocul miilor de cotituri ale vieții, bune sau rele: dar întotdeauna rugăciunea. Mulțumesc, Doamne! Îmi este frică, Doamne! Ajută-mă, Doamne! Iartă-mă, Doamne! Este mare încrederea lui David care, atunci când era persecutat și a trebuit să fugă, nu a lăsat ca să îl apere cineva: ‘Dacă Dumnezeul meu mă umilește astfel, El știe’, pentru că noblețea rugăciunii ne lasă în mâinile lui Dumnezeu. Acele mâini rănite de iubire: singurele mâini sigure pe care noi le avem.”
