Sr. Maria Laura Mainetti, ucisă pentru Satana
24.06.2020, Roma (Catholica) - „Mori, soră bastardă!” „Doamne, iartă-le…” Acest dialog scurt, dramatic, se auzea la 6 iunie 2000 pe o cărare întunecată din Chiavenna, Sondrio, unde trei adolescente între 16 și 17 ani au atras-o printr-o înșelăciune pe sr. Maria Laura Mainetti, pentru a o ameți cu o cărămidă după ceafă și a o ucide cu 19 lovituri de cuțit. Era sacrificiul extrem dintr-un rit satanic născut din pactul de sânge pe care cele trei minore au mărturisit că l-au organizat – aproape din plictiseală – în fața unei beri, într-un bar. La 20 de ani de la acel brutal asasinat care a tulburat Italia, în timp ce cele trei fete și-au refăcut o viață după închisoare, călugărița din ordinul Fiicelor Crucii va deveni fericită. Astfel a decis Papa Francisc, care i-a recunoscut martiriul „din ură față de credință”. „Însă ea era o sfântă deja în viață, chiar fără martiriu probabil ar fi fost demarată cauza de canonizare pentru virtuțile ei”, explică postulatoarea Francesca Consolini.
– Italia își amintește de sora Maria Laura Mainetti ca victimă a unui rit satanic. Dincolo de uciderea sa, ce trebuie știut despre această soră?
– Figura sorei Maria Laura trebuie separată de faptul de cronică despre care presa s-a ocupat pe larg. În acești ani ca postulatoare am descoperit o femeie care a trăit esența carismei Fiicelor Crucii, adică disponibilitatea totală pentru cei săraci, cei bolnavi și mai ales cei tineri pe care îi vedea fragili și expuși. Am avut ocazia să citesc în manieră aprofundată câteva notițe pe care sora le scria de cele mai multe ori pentru ea însăși. Din aceste scrieri reiese faptul că ea era mereu gata să se pună în mișcare, să își suflece mânecile, să fie deranjată pentru a duce ajutor și întărire. Scria: „Să ne angajăm să trăim primirea cu acela care ne telefonează, acela care bate la ușa noastră”. Spunea că trebuia să ne lăsăm „deranjați” de alții, și atunci când acest lucru strică toate planurile, pentru că Dumnezeu trăiește ascuns tocmai în acel frate necaptivant din punct de vedere uman. Când îl primim pe cel care ne deranjează, reflecta sora Maria Laura, nu noi evanghelizăm ci noi suntem evanghelizați. Nu se înțelege martiriul său decât în această optică.
– Într-adevăr, faptul că a răspuns la o falsă cerere de ajutor, la zece seara, a atras-o pe sora în capcana celor trei fete care după aceea au ucis-o.
– Da, a răspuns la telefonul unei fete care spunea că este însărcinată după o violență îndurată și că are nevoie de ajutor. Și a răspuns cu toată încărcătura de caritate care a animat-o mereu. Desigur, nu prevăzuse martiriul ei, doar nu lucra într-un loc de persecuție… Nu cred că s-a întrebat vreodată dacă Dumnezeu voia de la ea vărsarea sângelui, dar era pe deplin conștientă că Dumnezeu poate să îi ceară totul celui pe care îl iubește. De fapt, în scrierile despre care vorbeam spunea că trebuie să avem curajul să fim persoane „mâncate”, adică să ne transformăm în hrană pentru frați, să devenim pâine. Disponibilitatea de a-și da viața se naște din această dăruire continuă, martiriul nu este un fapt de sine stătător ci încoronarea unui drum de viață.
– În plus, există cererea de iertare pe care sora Mainetti a invocat-o de la Dumnezeu în momentul morții pentru asasinele sale.
– În mod normal martirul îl ia ca exemplu pe Domnul nostru care a iertat pe cruce pe călăi și a oferit suferințele pentru mântuirea altora. Și Sfântul Ștefan, primul martir, a murit iertând. Sora Maria Laura privea la aceasta. După aceea, trebuie spus că persoane ca ea trăiesc deja aceste dimensiuni: dispoziția de a-și da viața este prezentă și în cele mai mici lucruri, banale, cum ar fi disponibilitatea de a-l primi pe cel care eventual este antipatic sau s-a comportat rău.
– Fiind martiră nu a fost necesară recunoașterea unei minuni, dar au fost semnalate haruri primite prin mijlocirea sa?
– Da, foarte multe, mai ales de când sicriul a fost mutat în februarie din cimitir într-una din capelele laterale de la biserica „San Lorenzo” din Chiavenna sa. Mormântul este mai accesibil și mulți oameni merg acolo ca să se roage. Alături a fost pus și un registru pentru a exprima un gând, o cerere, și sunt cu adevărat mii de mesaje adresate sorei Maria Laura. Fiind martiră, așa cum se spunea, și atunci când ar fi făcut o minune nu ar fi fost obiect de studiu. Va fi interesant de văzut de acum încolo ce se va întâmpla în vederea canonizării.
– Aminteați de faptul că sora ținea mult la tineri pe care îi vedea ca o categorie fragilă. Ce poate spune tinerilor de astăzi o figură ca această călugăriță care riscă să rămână numai un caz de cronică neagră?
– Ceea ce astăzi este încă de mare actualitate cred că e învățătura pe care sora Maria Laura o transmitea tinerilor, îndeosebi fostelor sale eleve pe care le-a cunoscut de când erau mici și cu care menținea o bogată corespondență chiar și atunci când acestea erau adulte, căsătorite, mame. Adică învățătura de a accepta viața în diferitele aspecte cu angajare, seninătate, încredere în ziua de mâine. Îi iubea mult pe tineri și era foarte iubită de ei care căutau și găseau în ea persoana care dădea răspunsuri sigure. Adesea tineri sunt cam zdruncinați, nehotărâți, neliniștiți, sora Mainetti era în măsură să ofere răspunsuri juste moment cu moment. Se vede asta din scrisorile pe care le-am găsit pentru cauza de canonizare: mulți îi scriau pentru un sfat într-un moment de dificultate, alții pentru că trăiau un doliu. Ea știa să insufle încredere și să îi orienteze și pe necredincioși spre o plinătate de credință. Este frumos, de exemplu, atunci când scrie unei foste eleve: fă orice lucru cu entuziasm, într-o viziune senină a vieții. Nu contează să facem lucruri grandioase, ci lucruri mici în fiecare zi fără agitație sau angoasă.
– O femeie care îi iubea așa de mult pe tineri, la sfârșit a murit prin mâna a trei tinere…
– Nu poate fi altceva decât un mister al lui Dumnezeu. Sora Maria Laura spunea că „tinerii sunt unicul scop al vieții mele”, pentru că vedea în ei viitorul Bisericii și al lumii. După părerea mea lucrul cu adevărat incredibil este că, în pofida vârstei (avea 61 de ani când a murit), încă era disponibilă pentru dialog. Pentru o soră de 30 de ani eventual este ușor și plăcut să meargă în același pas cu tinerii; ea, în pofida vârstei adulte, nu pierdea ocazia pentru a învăța ceva în plus din limbajul lor, din muzică, din obiceiuri. Nu îi abandona niciodată și îi stimula să dea ceea ce au mai bun în ei.
– Există vreo anecdotă despre viața viitoarei fericite care v-a impresionat în mod deosebit?
– Anecdotele sunt puține, viața ei era una obișnuită dacă este privită din afară. A trăit o slujire ca atâtea surori, respectând regulile. Și totuși într-o viață așa de „normală” se evidențiază atitudinea extraordinară a unei femei mereu la dispoziția altuia. Surorile din congregație relatau de exemplu că seara, când erau obosite, se întâmpla să bată la ușă un sărac, chiar un pic rău îmbrăcat. Sora Maria Laura era prima care se ocupa. Îl îngrijea, îl curăța și gătea pentru el. Când se prezentau săracii, întrebau de ea, așa încât o soră i-a spus odată: „Văd că ai atâția prieteni”. „Nu, acesta este Isus al meu”, a răspuns ea. Același lucru îl făcea pentru bolnavi în spital sau în casă cărora le ducea împărtășania, chiar și atunci când nu se cerea. Își dăruia timpul, se oprea ca să converseze cu aceste persoane pentru a ușura greutatea tristeții și a singurătății. O doamnă relatează că uneori a început să joace cărți cu soțul ei pentru că înțelegea că era un mod pentru a fi aproape. Își desfășura slujirea în manieră discretă, fără a face publicitate la caritate. Mulți au descoperit figura sa numai după moarte, chiar dacă erau mult mai mulți, inclusiv Episcopul, parohul și surorile, cei care o considerau deja o sfântă.
– Din ceea ce relatați se pare că sr. Maria Laura Mainetti ar fi putut deveni fericită și fără acel fapt sângeros. Așa este?
– Cred că s-ar fi putut demara cauza sa de canonizare și pe cale obișnuită, urmând calea virtuților. Fiecare martir, ca sfinții, se remarcă prin virtuți: evanghelizarea; profesionalismul, ca în cazul medicilor uciși în țările de misiune; dreptatea ca Romero sau Puglisi. Fiecare are o caracteristică distinctivă că depinde de context. În cazul sorei Mainetti conotația a fost caritatea. Acest lucru a făcut din ea o martiră, dar mai înainte încă o sfântă. (material Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
