Vizita pastorală a ÎPS Aurel Percă la Curtea de Argeș
28.07.2020, București (Catholica) - Duminică, 26 iulie 2020, comunitatea romano-catolică din Curtea de Argeș a trăit bucuria de a-l avea în mijlocul ei pe păstorul Arhidiecezei de București, ÎPS Aurel Percă, aflat pentru prima dată în vizită pastorală în parohia Sf. Nicolae. Excelența Sa a celebrat, la ora 10.30, Sfânta Liturghie alături de parohul locului, pr. Neculai Iojă, pr. Gabriel Popa – secretar arhidiecezan și pr. Daniel Bulai – Vicar episcopal al secțiunii pentru activitatea pastorală arhidiecezană. La celebrare au participat credincioși din parohie, precum și un grup de surori din Congregatio Jesu.
A fost o slujbă solemnă la care credincioșii au participat plini de bucurie și evlavie, fiind încurajați de cuvintele părintești ale Păstorului care, la predică, a vorbit de comoara găsită – Împărăția lui Dumnezeu – care îl face pe om să renunțe la celelalte lucruri care nu prezintă atâta valoare pentru a cumpăra acel teren. Apoi a îndemnat comunitatea, deși și o turmă mică, să fie creștini curajoși și autentici și să fie exemplu pentru cei din jurul lor. După prânz, ÎPS Aurel a vizitat Grădinița Sf. Nicolae din localitate, unde a vorbit cu surorile din Congregatio Jesu, ce lucrează aici, despre educația copiilor, despre dificultățile pe care le întâmpină etc. Înaltpreasfințitul a fost încântat de munca și strădania surorilor cu cei mici.
La plecare, pe chipul ÎPS Aurel se putea citi bucuria și mulțumirea. Părintele paroh și credincioșii i-au mulțumit pentru prezența sa în mijlocul comunității din Curtea de Argeș și l-au invitat să îi viziteze cât mai des. Deși izvoarele istorice menționează prezența catolică încă de la înființarea localității și chiar o Episcopie catolică la Curtea de Argeș, actuala parohie Sf. Nicolae din localitate a fost înființată în 1998 de ÎPS Arhiepiscop Ioan Robu, astăzi Arhiepiscop Mitropolit emerit de București. Parohia are și o filială, la Corbi, iar actuala biserică parohială a fost construită în 2000. (pr. Neculai Iojă pentru Angelus.com.ro)
