Maria Radna – 500 de ani: Interviu cu Franz Metz (II)
06.08.2020, Timișoara (Catholica) - Maria Radna sărbătorește anul acesta un dublu jubileu: 500 de ani de la ridicarea primei bisericuțe pe dealul viilor, pe locul bisericii actuale, dar și 200 de ani de la consacrarea Bazilicii, de către Arhiepiscopul de Esztergom, Alexander Rudnay. Deși condițiile epidemice nu permit mari serbări, totuși momentul nu poate rămâne nemarcat. Întâmplările vremurilor de demult sunt păstrate în cronici; despre evenimentele trecutului apropiat și al prezentului relatează în cel mai autentic mod martorii oculari. În cele ce urmează vorbesc ei: slujitori ai lui Dumnezeu, păstori ai Bisericii, oameni în vârstă fideli credinței lor, tineri care cresc în credință, păstrătorii tradițiilor și sărbătorilor noastre, precum și pelerini ai sanctuarului marian multisecular, Maria Radna. Oameni ale căror vieți cunosc clipe și experiențe deosebite, legate de această biserică a Sf. Fecioare Maria.
Franz Metz (n. 24 decembrie 1955, Darova, România) este un organist, muzicolog, istoriograf și dirijor german (șvab) din Banat, cercetător în domeniul istoriografiei muzicale a minorităților și nu numai, din spațiul dunărean, în special cel din România, Ungaria și spațiul fostei Iugoslavii. Iată a doua parte a interviului solicitat de biroul diecezan de presă.
– Care a fost primul cântec marian cântat, în general? Care este mai aproape de sufletul Dvs?
– Catolicii bănățeni dețin un repertoriu foarte bogat de cântece mariane. Acesta a fost îngrijit și extins pe parcursul mai multor secole, chiar până în perioadele dificile ale veacului al XX-lea, din cauza consecințelor celui de-al doilea război mondial și, în special al valului de emigrare. Multe din ele au fost cântate doar cu ocazia pelerinajelor la Maria Radna. Cele mai vechi, atestate și documentar, deci în scris, datează de la începutul secolului al XIX- lea. Deoarece au rămas foarte puține din aceste „caiete de cântece”, se presupune că au fost folosite des: transpirația și picăturile de ploaie, razele arzătoare de soare și mâinile iubitoare și-au lăsat amprenta pe paginile lor îngălbenite.
Până în ziua de azi una dintre cele mai populare cântece este „Mit frohem Herzen will ich singen” – pe românește „Cu inimă fericită vreau să cânt”- melodie compusă în jurul anului 1880 de profesorul de muzică Josef Schober, șvab din Gödre, Dieceza de Pécs. Cântecul corespunde pe deplin cu viziunile muzicale ale șvabilor bănățeni: se poate cânta în terzett sau sextett, iar textul poate fi înțeles ușor. Dar și cântecul „Segne du, Maria”- pe românește „Binecuvântează, Marie” este foarte popular și în ziua de azi, face parte din repertoriul „standard” al pelerinilor. Și la acest cântec se poate recunoaște o referință personală la biografia fiecărei persoane, fie de cântăreț, fie de ascultător. De asemenea, este foarte interesant de menționat, că mulți cantori și preoți bănățeni au compus sau scris cântece noi în cinstea Sfintei Fecioare Maria.
– Ați întâlnit în decursul anilor, la Radna, diverși pelerini și grupuri de credincioși, fiecare cântând și rugându-se în limba lui. Cum vă raportați la această bogăție de limbi, de tezaure muzicale și de rugăciuni rostite aici? Desigur ați auzit melodii cântate în alte limbi, dar al căror text vă este cunoscut în limba Dvs maternă.
– Aceasta este o caracteristică specială a locului de pelerinaj Maria Radna. În zilele de mari sărbători mariane, cum ar fi Adormirea Maicii Domnului (Ridicarea cu Trupul și Sufletul la Cer a Sfintei Fecioare Maria), Nașterea Maicii Domnului – vin foarte mulți pelerini. Deja la începutul anilor ’90 – când acest lucru a fost posibil, mai pe larg și în public – am urmărit cu mare interes tradițiile, rugăciunile și cântecele acestor grupuri. Tocmai prin această diversitate multietnică trăită și experimentată, Maria Radna este un exemplu demn de urmat. Toate aceste etnii trăiesc în Banat, în Dieceza de Timișoara. Deci nu trebuie mers la Fatima sau Lourdes pentru a experimenta așa ceva. Stilurile de a cânta sunt la fel de diferite, ca etniile din Dieceză. Am fost fascinat dintotdeauna de cântecele religioase maghiare, care diferă de cele germane, sunt cântate pe o singură voce și modal. Tonul, dicția și intonația vocală a cântăreților diferă de cea a cântăreților germani.
Întotdeauna s-a acordat o atenție deosebită echilibrului diferitelor limbi în timpul Sfintelor Liturghii. Până în jurul anului 1980 în bisericile din orașele bănățene se celebrau Liturghii în limba germană sau maghiară, iar cele în limba română nu erau admise de către autoritățile statului comunist. Îmi aduc aminte, cum tatăl meu, prin anii 1977, pe vremea când eram student la București, m-a rugat să îi trimit câteva cântece de la Catedrala Sfântul Iosif, fiindcă el nu avea din acestea la Lugoj. Așa s-a început să se cânte și cântece religioase în limba română, odată cu venirea catolicilor din Moldova în parohiile din Banat. Excepție făceau puținele comunități românești mai vechi din Dieceza de Timișoara (Slatina Timiș și Bulci), unde și până atunci se rugau și cântau în limba maternă. Majoritatea cântecelor religioase românești au fost scrise de preoții români din Moldova pe melodii cunoscute ale cântecelor germane, cu text românesc. Printre acestea se numără Missa de Haydn, Schubert și numeroase cântece mariane.
Cântăreții au urmărit cu mare atenție ca împărțirea strofelor să fie echitabilă. De exemplu, în corul din Lugoj, în dreapta tatălui meu stăteau cântăreții germani, în stânga cei maghiari. La diferitele părți ale Liturghiei, s-a schimbat limba cântecului și s-a considerat o mare problemă, dacă tatăl meu a cântat cu o strofă mai mult într-una dintre oricare aceste două limbi…
– Ați însoțit grupuri de pelerini, în decursul timpului, pe jos sau cu autocarul, trenul sau alte mijloace? Cum vă amintiți acele pelerinaje, experiențele, atmosfera lor?
– Din anii ’90 am avut posibilitatea să însoțesc mai multe grupuri de pelerini din Germania. Cu toții au fost entuziasmați de puterea acestui „munte sfânt”, de atmosfera de aici. La fiecare pelerinaj se parcurgea și Calea Sfintei Cruci din spatele bisericii, pe deal. Pietrele vechi ale Căii Sfintei Cruci (există mai multe căi, vechi și noi, un drum de meditație, așa numitul „drum glorios”, care propune 14 stațiuni ale lui Isus după Înviere, dar care din păcate a fost distrus după război). Câțiva pelerini au parcurs acest drum pe genunchi, recitând rugăciuni tradiționale și cântând. Deoarece până la începutul anilor 1989 fiecare comunitate din Banat avea propria ei zi de pelerinaj, obiceiurile erau diferite. Prin urmare, a fost dificil să se găsească o cale comună atunci când în urmă cu 10 ani s-a introdus tradiționalul pelerinaj german, în 2 august. De aceea, am redactat o broșură a cărei cântece și rugăciuni provin din broșura franciscanilor din Radna și a celui mai cântat cântec de Calea Crucii (O Sünder, komm heran! – în română O vino, păcătosule!).
– Atmosfera pelerinajelor la Maria Radna este una specială, uneori deosebit de variată. Care a fost episodul care v-a rămas în memorie, care v-a impresionat de la unul dintre aceste pelerinaje?
– Există o carismă spirituală specială la Maria Radna. Acest lucru se observă în mod special atunci, când Radna este vizitată în lunile de iarnă, când locul este liniștit, aproape fără vizitatori. Atunci nu există agitație, nu sunt tarabe, domină liniștea. Și această liniște o doresc tuturor celor care vizitează acest loc Sfânt. Ceea ce înseamnă Radna pentru noi nu poate fi transpus în cuvinte și mai greu este să exprimi în vorbe. Închipuiți-vă doar, că mulți dintre compatrioții noștri, care au fost deportați în URSS în ianuarie 1945, după ani de muncă forțată, grea și după un drum foarte lung și anevoios către casă, prima dată s-au oprit la Maria Radna, pentru ca abia apoi să meargă acasă. Iar aceasta spune tot!
Îmi aduc aminte de o întâmplare puțin ciudată, în data de 14 august 1989, cu o zi înainte de marele pelerinaj de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Miliția comunistă a alungat toți pelerinii și vânzătorii ambulanți din fața bisericii, astfel încât nici intervenția lui Pater Ernst nu a ajutat la nimic. Dar chiar și acest lucru nu a putut să îi împiedice pe oameni să se întoarcă a doua zi, când au umplut biserica. Oricât de festive și solemne sunt Liturghiile de pelerinaj – mulțumim lui Dumnezeu! – apropierea dintre oameni în perioada comunismului a lăsat o legătură de solidaritate în credință între conaționalii noștri. La acea vreme nu am avut voie să avem propriul nostru Episcop, și prin urmare Catedrala, Domul, aproape că nu reprezenta un termen de referință pentru compatrioții noștri. Însă Maria Radna ne-a unit pe toți, fără excepție!
– Ce reprezintă Maria Radna pentru Dvs?
– În urmă cu 10 ani, când am încheiat un parteneriat între Maria Radna, din Banat și Maria Ramersdorf, din München, o copie a icoanei Maicii Domnului de la Radna a fost expusă pe peretele bisericii din München, iar una a celei din München, pe peretele bisericii din Radna. După Liturghie, cei mai mulți vizitatori discutau în curtea bisericii, la Radna. O singură doamnă în vârstă, șvăboaică originară din Banat, s-a așezat în Bazilică, îngenunchind în fața icoanei și rugându-se. Această imagine mi-a rămas întipărită în memorie, până în ziua de azi: Maria de la Radna… (interviu realizat de Biroul de presă al Diecezei de Timișoara)
