Interviu cu pr. Laurențiu Dăncuță înainte de plecarea în Costa Rica
12.08.2020, Iași (Catholica) - În numărul din luna iulie 2020 al revistei Lumina creștinului aflam despre susținerea lucrării de doctorat a pr. Laurențiu Dăncuță, un colaborator apropiat al revistei. Recent a terminat Academia Ecleziastică la Roma, iar la 1 iulie 2020 a fost numit asistent la Nunțiatura Apostolică din Costa Rica. Înainte de a-și lua misiunea în primire, fiind pentru câteva zile în România, a avut bunăvoința să răspundă la câteva întrebări. Interviul a fost publicat în revista Lumina creștinului, nr. 8 / august 2020, la paginile 6-7.
– Ați fost hirotonit preot în anul 2008. Cum s-a născut dorința de a fi preot?
– Printre primele realități cristalizate în memorie, împreună cu rugăciunea „Înger, îngerașul meu”, se afla și întrebarea: „Ce vrei să te faci când ai să fii mare?” În timpul copilăriei nu îmi amintesc să fi avut alt răspuns entuziasmat: „Preot! Vreau să fiu preot!” Cu siguranță, nu știam ce înseamnă să fii preot, dar mă fascinau preoții și celebrările. Era totul atât de solemn, de sacru. Participam des la Sfânta Liturghie. Mai ales duminica dimineața mergeam cu bunica și îmi venea să aplaud când părintele Herghelegiu – Dumnezeu să îl fericească! – începea să cânte „per omnia saecula saeculorum„. Deși habar nu aveam ce înseamnă, suna angelic. Cred că bunica a fost instrumentul ales de Dumnezeu pentru a pune în mine germenul vocației. După harul Domnului și darul vieții primit de la părinți, bunicii mele îi sunt cel mai recunoscător: sunt rodul rugăciunilor și sacrificiilor ei.
– Care au fost misiunile pe care le-ați împlinit în Dieceza de Iași?
– Primul an de preoție a fost unul intens, petrecut alături de oamenii minunați din parohia „Trupul și Sângele Domnului” din Gherăești. Când începusem să îi cunosc pe nume pe unii de acolo, am fost transferat la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, la 1 august 2009. Pe lângă activitățile de la Catedrală, eram și capelan pentru bolnavii catolici din spitalele din Iași. Viața în mijlocul bolnavilor a fost o experiență care m-a marcat: am văzut ce înseamnă să îți dorești să mori împăcat cu Dumnezeu și să tragi de fiecare fărâmă de energie, ca să „reziști” până ajunge preotul. Am văzut la ce ajută credința: nu înlătură suferința, dar îi dă sens. A fost extraordinar! După doi ani și două luni, la 1 octombrie 2011 am primit o nouă slujire în mijlocul oamenilor de la Seminarul din Iași, unde am rămas până la 1 august 2013, când am fost trimis la Roma.
– Ce amintiri păstrați din Dieceza de Iași și ce veți purta cu Dvs?
– Păstrez în inima mea oamenii: chipul, numele, cuvintele și gesturile lor. Port cu mine iubirea lor pentru Biserică și pentru preoți. Am învățat enorm de la credincioșii cu care Domnul a rânduit să mă întâlnesc. Apoi, Dumnezeu a fost generos cu mine: am avut colegi și parohi buni, superiori buni și mai ales Episcopi buni, care mi-au făcut drumul preoției frumos și plin de multe momente memorabile.
– Sunteți un preot care folosiți mult mijloacele de comunicare, scriind deseori și în publicațiile Editurii Presa Bună. De unde această înclinație?
– Înclinația vine din timpul seminarului: un mic jurnal, apoi scrisori, urmate de articole în revista seminarului și de colaborările cu Editurile Sapientia și Presa Bună. Apoi blogul „Paxlaur” și tot așa… A fost un timp când visul preoției era împletit cu dorința de a fi fotoreporter. Însă Isus a fost mai fascinant: am devenit preot, predic Cuvântul întrupat, dar am păstrat și iubirea față de cuvântul scris. Cred cu tărie că Biserica și creștinii trebuie să fie prezenți și rodnici pe tărâmul mijloacelor de comunicare: nu putem lipsi din „locurile” care determină viitorul persoanelor.
– Ați fost trimis la Roma pentru studii în drept canonic. Apoi ați fost chemat la Academia Ecleziastică…
– Cine poate desluși căile Domnului? Am fost trimis să studiez dreptul canonic la Universitatea Laterană. Argumentele alese pentru lucrarea de licență/master (Binele copiilor în cadrul căsătoriei mixte dintre un catolic și un ortodox român) și pentru teza de doctorat (Armonizarea dintre Codul latin și Codul oriental în timpurile mobilității umane: motu proprio „De concordia inter Codices”) erau înrădăcinate în dorința de a mă întoarce acasă. Cadrul ecumenic al țării noastre mi se părea ideal pentru a pune în practică tot ceea ce „Roma” mă învăța. Însă, în timpul studiilor pentru doctorat, PS Petru Gherghel mi-a comunicat că am fost invitat să mă pregătesc pentru „admiterea” la Academia Pontificală Ecleziastică, școala care formează preoți pentru serviciul diplomatic al Sfântului Scaun. Acestei invitații – care vine întotdeauna din partea Bisericii! – i-a urmat un timp de discernământ personal și o perioadă de formare comunitară de doi ani.
– Ce a însemnat pentru Dvs să trăiți „experiența romană”?
– Toate drumurile duc la Roma și aș dori ca toți să trăiască această experiență romană. Acolo am simțit atât de bine că Biserica este „una, sfântă, catolică, apostolică” și romană: Biserica îmbrățișează prin natura ei întreaga omenire, însă această deschidere universală pornește dintr-un centru vizibil în care se află Sfântul Părinte. La Roma, lângă mormântul Sfântului Petru, se conștientizează mult mai bine universalitatea Bisericii și apartenența la marea familie catolică: suntem o familie frumoasă. Nu o familie perfectă, ci o familie frumoasă.
– Ce înseamnă să fii diplomat al Sfântului Scaun?
– Dorința Sfântului Părinte este de a fi prezent în fiecare comunitate și de a se îngriji de fiecare persoană. De aceea, el trimite în diferite țări „ambasadori” care să îl reprezinte în fața Bisericii locale și a statului. Cei care sunt aleși și trimiși în Nunțiaturi împărtășesc grija Sfântului Părinte pentru Biserică și omenire promovând valorile creștine și umane, dialogul ecumenic și interreligios, pacea și libertatea religioasă. Îmi vine în minte imaginea unui circuit sau al unui sistem de conducte: prin serviciul diplomatic mesajul Sfântului Părinte ajunge în Biserica locală și se concretizează în diferite forme, iar de la Biserica locală, prin aceeași slujire, ajung în Vatican speranțele și neliniștile fiecărei comunități. Suntem cinci preoți români care trăim această experiență de slujire în diferite colțuri ale lumii, iar un al șaselea se pregătește acum în Academia Ecleziastică pentru aceeași misiune.
– Veți merge și veți sluji la Nunțiatura Apostolică din Costa Rica. Acolo care va fi misiunea dv.?
– Să fiu un preot și un om bun. Să cunosc, să iubesc și să ajut Biserica locală, împărtășind grijile și bucuriile oamenilor de acolo. Misiunea mea va fi sub îndrumarea nunțiului apostolic în Costa Rica, Excelența Sa Bruno Musaro. Activitățile pastorale, caritative, culturale, diplomatice se vor împleti cu diverse activități de birou și de organizare internă, necesare pentru bunul mers al Nunțiaturii și pentru susținerea relațiilor dintre Sfântul Scaun și autoritățile locale, atât religioase, cât și politice.
– Vă mulțumim foarte mult pentru colaborarea de până acum la publicațiile noastre, pe care sperăm să o continuăm, și vă dorim mult succes în noua misiune!
– Și eu vă mulțumesc. Domnul să vă inspire în tot ce faceți și să reverse asupra cititorilor harurile sale. Chiar și de peste mări și țări, rămânem uniți în rugăciune și în facerea de bine. (interviu realizat de pr. Adrian Blăjuță pentru Ercis.ro)
