Liturghia virtuală nu poate înlocui participarea în persoană

11.09.2020, Vatican (Catholica) - Într-o scrisoare adresată președinților Conferințelor Episcopale, Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor afirmă necesitatea întoarcerii la normalitatea vieții creștine, acolo unde criza medicală permite, adăugând că Liturghia virtuală nu poate fi comparată cu prezența fizică a credincioșilor la celebrare. Scrisoarea este semnată de Cardinal Robert Sarah, prefect dicasterului amintit, fiind publicată cu aprobarea Papei Francisc.

„Pandemia datorată virusului Covid 19 a produs dezorientări nu numai în dimensiunile sociale, familiale, economice, formative și de muncă, ci și în viața comunității creștine, inclusiv dimensiunea liturgică”, citim la începutul scrisorii. „Dimensiunea comunitară are o semnificație teologică: Dumnezeu este relație de Persoane în Preasfânta Treime; creează omul în complementaritatea relațională între bărbat și femeie pentru că ‘nu este bine ca omul să fie singur’ (Gen 2,18), intră în raport cu bărbatul și femeia și îi cheamă la rândul lor la relația cu El: așa cum a intuit bine Sfântul Augustin, inima noastră este neliniștită până când se regăsește în Dumnezeu și se odihnește în El (cf. Confesiuni, I, 1).” Se amintește apoi istorică că „în timp ce păgânii construiau temple dedicate numai divinității, la care persoanele nu aveau acces, creștinii, imediat ce s-au bucurat de libertatea de cult, imediat au edificat locuri care să fie ‘domus Dei et domus ecclesiae’, unde credincioșii să se poată recunoaște drept comunitate a lui Dumnezeu, popor convocat pentru cult și constituit în adunare sfântă. […] Pentru aceasta casa Domnului presupune prezența familiei fiilor lui Dumnezeu.”

Cardinalul Sarah subliniază apoi: „Comunitatea creștină nu a urmărit niciodată izolarea și nu a făcut niciodată dintr-o biserică o cetate cu porți închise.” Imediat ce circumstanțele permit, citim în text, „este necesar și urgent să ne întoarcem la normalitatea vieții creștine, care are edificiul biserică drept casă și celebrarea liturgiei, îndeosebi a Euharistiei. […] Conștienți de faptul că Dumnezeu nu abandonează niciodată omenirea pe care a creat-o și că și încercările cele mai dure pot aduce roade de har, am acceptat depărtarea de altarul Domnului ca un timp de post euharistic, util pentru a ne face să redescoperim importanța vitală, frumusețea și prețiozitatea incomensurabilă. Însă imediat ce va fi posibil, trebuie să ne întoarcem la Euharistie cu inima purificată, cu o uimire reînnoită, cu o dorință mărită de a-l întâlni pe Domnul, de a fi cu El, de a-l primi pentru a-l duce la frați cu mărturia unei vieți depline de credință, de iubire și de speranță.”

Scrisoarea amintește de martirii din Abitina, care au murit în Africa, în anul 304, în contextul persecuției comandate de Dioclețian. Aceștia au spus că nu pot să respecte decretul împăratului roman, care făcea ilegal celebrarea Liturghiei duminica, declarând în fața juriului: „Sine Dominico non possumus”. Cardinalul Sarah propune o traducere a acestei expresii într-o multitudine de variante, fiecare prilej de reflecție personală:

• „Nu putem să trăim, să fim creștini, să realizăm pe deplin umanitatea noastră și dorințele de bine și de fericire care sălășluiesc în inimă fără Cuvântul Domnului, care în celebrare ia trup și devine cuvânt viu, rostit de Dumnezeu pentru cel care astăzi își deschide inima la ascultare;
• Nu putem să trăim drept creștini fără a participa la Jertfa Crucii în care Domnul Isus se dăruiește fără rezerve pentru a mântui, cu moartea Sa, pe omul care era mort din cauza păcatului; Răscumpărătorul își asociază omenirea și o conduce la Tatăl; în îmbrățișarea Răstignitului găsește lumină și întărire orice suferință umană;
• Nu putem fără ospățul Euharistiei, masă a Domnului la care suntem invitați ca fii și frați pentru a-l primi pe însuși Cristos Înviat, prezent cu Trupul, Sângele, Sufletul și Dumnezeirea în acea Pâine din cer care ne susține în bucuriile și în trudele pelerinajului pământesc;
• Nu putem fără comunitatea creștină, familia Domnului: avem nevoie să îi întâlnim pe frații care împărtășesc filiația lui Dumnezeu, fraternitatea lui Cristos, vocația și căutarea sfințeniei și a mântuirii sufletelor lor în bogata diversitate de vârste, istorii personale, carisme și vocații;
• Nu putem fără casa Domnului, care este casa noastră, fără locurile sfinte unde ne-am născut la credință, unde am descoperit prezența providențială a Domnului și am descoperit îmbrățișarea sa milostivă care ridică pe cel care este căzut, unde am consacrat vocația noastră pentru urmarea călugărească sau pentru căsătorie, unde am implorat și am mulțumit, ne-am bucurat și am plâns, unde am încredințat Tatălui pe cei dragi ai noștri care au terminat pelerinajul pământesc;
• Nu putem fără ziua Domnului, fără duminică, zi care dă lumină și sens succesiunii zilelor de muncă și responsabilităților familiale și sociale.”

Nu lipsesc indicațiile concrete în scrisoare, care pornesc de la necesitatea respectării regulilor sanitare (cu precizarea că autoritățile de stat nu au competență în domeniul liturgic), dar fără a dăuna ritului sau a introduce inovații și experimente. „Să le se recunoască credincioșilor dreptul de a primi Trupul lui Cristos și de a-l adora pe Domnul prezent în Euharistie în modurile prevăzute, fără limitări care să meargă chiar dincolo de ceea ce este prevăzut de normele igienice date de autoritățile publice sau de Episcopi”, se spune în document, recomandându-se apoi, ca „principiu sigur”, ascultarea de autoritățile competente.

La final se spune că Biserica „invită la încrederea în Dumnezeu” și se amintește că „existența pământească este importantă, însă mult mai importantă este viața veșnică”. „Să continuă să ne încredințăm cu încredere milostivirii lui Dumnezeu, să invocăm mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, salus infirmorum et auxilium christianorum, pentru toți cei care sunt încercați dur de pandemie și de orice altă suferință, să perseverăm în rugăciune pentru cei care au părăsit această viață și în același timp să reînnoim propunerea de a fi martori ai Celui Înviat și vestitori ai unei speranțe sigure, care transcende limitele acestei lumi.”