Vizită de la Vatican în Belarus pe fondul blocării Arhiepiscopului de Minsk-Mohilev
11.09.2020, Vatican (Catholica) - Un înalt oficial al Vaticanului a sosit vineri în Belarus pentru discuții, după ce liderului Bisericii Catolice din respectiva țară i s-a interzis să se întoarcă în patria sa. Presa de stat din Belarus a raportat pe 11 septembrie că Arhiepiscopul Paul Richard Gallagher este în Belarus pentru patru zile de discuții diplomatice, la o lună după ce disputatele alegeri prezidențiale din țară au declanșat proteste pe scară largă. Vizita secretarului Vaticanului pentru relații cu statele va include o întâlnire cu Vladimir Makei, ministrul belarus al afacerilor externe, și se va încheia pe 14 septembrie, a declarat ministerul de externe.
Biroul de presă al Sfântului Scaun a confirmat vineri că Mons. Gallagher a mers în Belarus. A spus și că acesta intenționează „să exprime atenția și apropierea Sfântului Părinte față de Biserica Catolică și față de întreaga țară”, adăugând că programul Mons. Gallagher va include „întâlniri cu autoritățile civile și cu responsabilii Bisericii Catolice”. Călătoria diplomatului Vaticanului în Belarus vine la o săptămână după ce Arhiepiscopului Tadeusz Kondrusiewicz de Minsk-Mohilev i s-a refuzat intrarea în patria sa. Mons. Kondrusiewicz, un cetățean belarus, a fost întors fără explicații de către grăniceri atunci când a încercat să se întoarcă în țară, pe 31 august, în urma unei călătorii în Polonia.
Mons. Kondrusiewicz, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din țară, s-a pronunțat în sprijinul protestatarilor, după ce aceștia au fost urmăriți de poliție în urma alegerilor în care Alexander Lukașenko a obținut victoria cu 80% din voturi. Arhiepiscopul a cerut pe 27 august o anchetă în legătură cu rapoartele conform cărora polițiștii au blocat ușile unei biserici catolice din capitala Minsk, în timp ce îndepărtau protestatarii dintr-o piață din apropiere. Anterior, se rugase lângă o închisoare unde protestatarii reținuți ar fi fost torturați. În această săptămână s-a aflat că o Liturghie de duminică dimineață difuzată din Catedrala Sfântului Nume al Mariei din Minsk a fost eliminată din grila celui mai mare post de radio la nivel național din Belarus. Episcopul Yuri Kasabutsky, Episcop auxiliar de Minsk-Mogilev, a declarat că încetarea bruscă a transmisiunilor arată că autoritățile încearcă să „facă presiuni” asupra Bisericii Catolice.
De la alegeri, liderii opoziției au fost exilați sau reținuți. Sviatlana Tsikhanouskaya, care a concurat cu Lukașenko în cursa pentru președinție, a depus o plângere la biroul electoral după ce i s-a spus că a câștigat doar 10% din voturi. Temându-se de închisoare, a fugit în Lituania vecină. Pe 8 septembrie, Maria Kolesnikova, o altă figură importantă din opoziție, a fost reținută de autorități după ce se pare că s-a opus eforturilor de a fi deportată în Ucraina. O zi mai târziu, Maxim Znak, un proeminent lider de opoziție, a fost reținut de mascați în haine civile, a informat BBC.
Catolicii, care sunt al doilea grup religios ca mărime din Belarus după creștinii ortodocși, s-au rugat pentru întoarcerea Mons. Kondrusiewicz în țară. Site-ul Bisericii Catolice din Belarus a raportat că Episcopul Kasabutsky va prezida celebrarea Căii Crucii într-o parohie din Minsk, pe 11 septembrie, pentru a se ruga pentru încetarea „persecuției Bisericii din Belarus și întoarcerea Arhiepiscopului Tadeusz Kondrusiewicz din exil”. Decizia de a-l bloca pe Arhiepiscop la graniță a însemnat că nu a putut prezida o celebrare mult așteptată în această săptămână: a 600-a aniversare a unei parohii catolice din Zaslawye, un oraș la nord-vest de Minsk. Într-un mesaj citit la celebrare, prelatul a transmis: „Chiar și atunci când biserica a fost închisă și propaganda ateistă a spus că religia este ‘opiul poporului’, arhitectura ei sacră și maiestuoasă, vizibilă chiar și în ruine, vorbea de la sine. De pe deal, biserica a chemat și continuă să îl cheme pe om să își ridice privirea spre Dumnezeu, care este Domnul istoriei.”
