Papa Francisc: De-ar fi iertarea și milostivirea stilul vieții noastre!
13.09.2020, Vatican (Catholica) - „Câtă suferință, câte sfâșieri, câte războaie ar putea să fie evitate, dacă iertarea și milostivirea ar fi stilul vieții noastre!”, a exclamat Papa Francisc astăzi, la întâlnirea cu credincioșii pentru rugăciunea Îngerul Domnului. Pontiful a comentat pe marginea pericopei evanghelice a zilei, din ritul latin, cu cei doi servitori datornici. Iată alocuțiunea papală, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
În parabola pe care o citim în evanghelia de astăzi, cea a regelui milostiv (cf. Mt 18,21-35), găsim de două ori această implorare: „Ai răbdare cu mine și îți voi restitui” (v. 26.29). Prima dată este rostită de servitorul care îi datorează stăpânului său zece mii de talanți, o sumă enormă, astăzi ar fi milioane și milioane de euro. A doua oare este repetată de un alt servitor al aceluiași stăpân. Și el este datornic, nu față de stăpânul său, ci față de același servitor care are acea datorie enormă. Și datoria sa este foarte mică, probabil ca salariul pentru o săptămână.
Inima parabolei este indulgența pe care stăpânul o demonstrează față de servitorul cu datoria mai mare. Evanghelistul subliniază că „stăpânului i s-a făcut milă – a nu uita niciodată acest cuvânt care este chiar al lui Isus: «I s-a făcut milă», lui Isus i s-a făcut milă mereu – [i s-a făcut milă] de servitorul acela, l-a lăsat să plece și i-a iertat datoria” (v. 27). O datorie enormă, așadar o iertare enormă! Însă acel servitor, imediat după aceea, se demonstrează nemilos față de colegul său, care îi datora o sumă modestă. Nu îl ascultă, se năpustește asupra lui și îl aruncă în închisoare, până când va plăti datoria (cf. v. 30), acea datorie mică. Stăpânul ajunge să afle și, mâniat, îl cheamă pe servitorul rău și îl condamnă (cf. v. 32-34): „Eu ți-am iertat așa de mult și tu ești incapabil să ierți acest puțin?”
În parabolă găsim două atitudini diferite: cea a lui Dumnezeu – reprezentată de rege – care iartă mult, pentru că Dumnezeu iartă mereu, și cea a omului. În atitudinea divină dreptatea este impregnată de milostivire, în timp ce atitudinea umană se limitează la dreptate. Isus ne îndeamnă să ne deschidem cu curaj la forța iertării, pentru că în viață nu se rezolvă totul cu dreptatea, știm aceasta. Este nevoie de acea iubire milostivă, care este și la baza răspunsului Domnului la întrebarea lui Petru care precedă parabola. Întrebarea lui Petru sună așa: „Doamne, de câte ori să îl iert pe fratele meu care greșește împotriva mea? De șapte ori?” (v. 21). Și Isus i-a răspuns: „Nu îți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori șapte” (v. 22). În limbajul simbolic al Bibliei, asta înseamnă că noi suntem chemați să iertăm mereu!
Câtă suferință, câte sfâșieri, câte războaie ar putea să fie evitate, dacă iertarea și milostivirea ar fi stilul vieții noastre! Și în familie, și în familie: câte familii dezbinate care nu știu să se ierte, câți frați și surori care au această supărare înăuntru. Este necesar să se aplice iubirea milostivă în toate relațiile umane: între soți, între părinți și copii, în cadrul comunităților noastre, în Biserică precum și în societate și în politică. Astăzi, dimineața, în timp ce celebram Liturghia, m-am oprit, am fost impresionat de o frază din prima lectură, din cartea lui Ben Sirah. Fraza spune așa: „Amintește-ți de cele din urmă și încetează să urăști”. Frumoasă frază! Gândește-te la cele din urmă! Gândește-te că vei fi într-un sicriu… și vei duce cu tine acolo ura? Gândește-te la cele din urmă, încetează să urăști! Încetează supărarea. Să ne gândim la această frază, atât de emoționantă: „Amintește-ți de cele din urmă și încetează să urăști”.
Nu este ușor de a ierta, pentru că în momentele liniștite unul spune: „Da, acesta a făcut pentru mine de toate dar și eu am făcut atâtea. Mai bine să iert pentru a fi iertat.” Dar după aceea revine supărarea, ca o muscă sâcâitoare vara care revine și revine și revine… A ierta nu este numai un lucru de un moment, este un lucru continuu împotriva acestei supărări, a acestei uri care revine. Să ne gândim la cele din urmă, să încetăm să urâm. Parabola de astăzi ne ajută să percepem în plinătate semnificația acelei fraze pe care o recităm în rugăciunea Tatăl nostru: „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri” (Mt 6,12). Aceste cuvinte conțin un adevăr decisiv. Nu putem pretinde pentru noi iertarea lui Dumnezeu, dacă nu acordăm la rândul nostru iertarea aproapelui nostru. Este o condiție: gândește-te la cele din urmă, la iertarea lui Dumnezeu, și încetează să urăști; alungă supărarea, acea muscă sâcâitoare care revine și revine. Dacă nu ne străduim să iertăm și să iubim, nici noi nu vom fi iertați și iubiți.
Să ne încredințăm mijlocirii materne a Născătoarei de Dumnezeu: ea să ne ajute să ne dăm seama cât de datori suntem față de Dumnezeu, și să ne amintim mereu de asta, așa încât să avem inima deschisă la milostivire și la bunătate.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
În zilele trecute, o serie de incendii a devastat lagărul de refugiați din Moria, în Insula Lesbo, lăsând mii de persoane fără un refugiu, chiar și precar. Este mereu vie în mine amintirea vizitei făcute acolo și a apelului lansat împreună cu Patriarhul Bartolomeu și cu Arhiepiscopul Ieronymos de Atena, de a asigura „o primire umană și demnă femeilor și bărbaților migranți, refugiaților și celor care caută azil în Europa” (16 aprilie 2016). Exprim solidaritate și apropiere tuturor victimelor acestor evenimente dramatice.
În plus, în aceste săptămâni se asistă în toată lumea – în atâtea părți – la numeroase manifestații populare de protest, care exprimă suferința crescândă a societății civile în fața situațiilor politice și social de criticism deosebit. În timp ce îi îndemn pe demonstranți să își prezinte cererile lor în formă pașnică, fără a ceda în fața tentației agresivității și violenței, fac apel la toți cei care au responsabilități publice și de conducere să asculte glasul concetățenilor lor și să vină în întâmpinarea aspirațiilor lor juste, asigurând respectarea deplină a drepturilor umane și a libertăților civile. În sfârșit, invit comunitățile ecleziale care trăiesc în aceste contexte, sub conducerea păstorilor lor, să se străduiască în favoarea dialogului, mereu în favoarea dialogului, și în favoarea reconcilierii – am vorbit despre iertare, despre reconciliere.
Din cauza situației de pandemie, anul acest tradiționala Colectă pentru Țara Sfântă a fost transferată din Vinerea Sfântă pentru astăzi, ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci. În contextul actual, această colectă este și mai mult un semn de speranță și de apropiere solidară de creștinii care locuiesc în țara unde Dumnezeu s-a făcut trup și a murit și a înviat pentru noi. Astăzi să facem un pelerinaj spiritual, în spirit, cu imaginația, cu inima, la Ierusalim, unde, așa cum spune psalmul, sunt izvoarele noastre (cf. Ps 87,7), și să facem un gest de generozitate pentru acele comunități.
Vă salut pe voi toți, credincioși romani și pelerini din diferite țări. Îndeosebi, salut bicicliștii afectați de boala Parkinson care au parcurs Via Francigena de la Pavia la Roma. Ați fost buni! Mulțumesc pentru mărturia voastră. Salut Confraternitatea Sfânta Fecioară Maria Îndurerată de la Monte Castelo di Vibio. Văd că este și o comunitate Laudato si’: mulțumesc pentru ceea ce faceți; și mulțumesc pentru întâlnirea de ieri, cu Carlìn Petrini și toți conducătorii care merg înainte în această luptă pentru păstrarea creației. Vă salut pe voi toți, pe toți, în mod special familiile italiene care în luna august s-au dedicat găzduirii pelerinilor. Sunt multe! Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
