A fost recunoscut un miracol atribuit unei laice decedate în 1997
30.09.2020, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a avansat marți cauza de beatificare a unei italience care a murit în 1997, după ce a avut impact asupra vieților a mii de oameni, în ciuda faptului că suferea de paralizie progresivă. Sfântul Părinte a autorizat pe 29 septembrie Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge un decret prin care se recunoaște un miracol atribuit Gaetanei „Nuccia” Tolomeo, deschizând calea pentru beatificarea ei. De asemenea a autorizat decrete referitoare la patru preoți uciși în timpul războiului civil spaniol și la doi fondatori de ordine religioase. A fost pentru prima oară când Congregația pentru Cauzele Sfinților a promulgat decrete, de când prefectul, Cardinalul Angelo Becciu, a demisionat pe 24 septembrie.
Cunoscută de toți ca „Nuccia”, femeia a fost țintuită în pat sau pe scaun în cei 60 de ani de viață ai ei. Și-a dedicat viața rugăciunii, în special Rozariului. A început să atragă vizitatori, inclusiv preoți, călugărițe și laici, care i-au cerut sfatul. În 1994 a fost invitată la un post de radio local, folosind ocazia pentru a proclama Evanghelia și pentru a ajunge la prizonieri, prostituate, dependenți de droguri și la familii aflate în criză. Potrivit unui site italian dedicat cauzei ei, cu două luni înainte de moarte (24 ianuarie 1997), și-a rezumat viața într-un mesaj adresat tinerilor. A spus atunci: „Eu sunt Nuccia, am 60 de ani, toți trăiți într-un pat; corpul meu este torsionat, în tot ce îmi trebuie depind de ceilalți, dar spiritul meu a rămas tânăr. Secretul tinereții mele și bucuria mea de a trăi este Isus. Aleluia!”
Pe lângă miracolul atribuit mijlocirii ei, Pontiful a recunoscut martiriul pr. Francesco Cástor Sojo López și al celor trei însoțitori a săi. Cei patru preoți, aparținând preoților muncitori diecezani ai Sfintei Inimi a lui Isus, au fost uciși „în odium fidei”, adică din ură față de credință, între 1936 și 1938. În urma decretului, ei pot fi acum beatificați. Papa a aprobat și virtuțile eroice ale Maicii Francisca Pascual Domenech (1833-1903), fondatoarea spaniolă a Surorilor Franciscane ale Imaculatei, și ale Maicii María Dolores Segarra Gestoso (1921-1959), fondatoare spaniolă a Misionarilor lui Cristos Preotul.
