Arhiepiscopul anglican Justin Welby: Creștinii să fie uniți în timp de pandemie (II)
18.11.2020, Roma (Catholica) - În urmă cu un an, la 13 noiembrie 2019, Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, era primit de Papa Francisc în Vatican. După douăsprezece luni, situația din lume s-a schimbat radical din cauza pandemiei. Totuși, erupția dramatică a virusului Covid-19 nu a diminuat ci chiar a întărit acele teme – de la solidaritate la ecologie, de la libertatea religioasă la pace – care au înregistrat de-a lungul anilor o sintonie deosebită între Episcopul de Roma și primatul Comuniunii Anglicane. La un an de la acea vizită și puțin mai mult de o lună de la publicarea enciclicei Fratelli tutti, Arhiepiscopul Welby a acordat un interviu pentru „L’Osservatore Romano” și Vatican News despre temele de actualitate mai mare pornind reflecția de la contribuția pe care creștinii o pot da într-un timp așa de profund marcat de suferință. Iată ultima parte a interviului.
– Într-o scrisoare recentă adresată națiunii britanice Dvs ați scris că există trei răspunsuri la întrebările pe care pandemia ni le-a adresat nouă tuturor: a fi calmi, a avea curaj, a fi milostivi. De ce ați evidențiat aceste trei aspecte?
– Într-un dușman ascuns există ceva ce provoacă frică. Însă frica nu se înfrânge cu panica, dimpotrivă, este amplificată. În schimb, calmul ne oferă spațiul pentru a face constatări și a acționa în mod ponderat. Duce la termenul ebraic shalom și readuce în minte „liniștea deplină” după ce Isus a potolit furtuna în Mt 8,26. Lipsa de calm în inimile lor duce la reproșul său. Însă trebuie să fim curajoși. În perioadele de lockdown au fost multe titluri din ziare care spuneau că bisericile erau închise. Probabil edificiile erau închise, iar viața sacramentală a Bisericii a fost tulburată, însă Biserica era deschisă. Creștinii de toate denominațiunile au căutat și au ajutat pe ceilalți: pe vecinii lor și pe ceilalți aflați în nevoie. Este clar că în fața unei pandemii de coronavirus toți suntem implicați.
– Papa Francisc a repetat de multe ori anul acesta că vom ieși din această criză numai dacă ne vom îngriji de celălalt și dacă vom recunoaște că toți suntem în aceeași barcă. Totuși, în Europa, și nu numai în Europa, vedem că obține teren populismul și naționalismul. Care este răspunsul creștin la acest egoism alimentat de frica pe care o trăim?
– Și eu am spus că suntem în aceeași barcă (sau că deși suntem în bărci diferite, suntem pe aceeași mare și înfruntăm aceeași furtună) și că va trebui să încercăm să ne îngrijim de noi înșine și de comunitățile noastre, luând forță și curaj unii de la alții și mergând împreună. Frica duce la construirea barierelor despre care am vorbit mai înainte. Cu cât persoanele sunt mai încleștate de frică și cu cât aceste frici sunt folosite sau manipulate de liderii politici, cu atât mai mult Biserica este chemată să demonstreze altceva: primire, slujire și iubire.
În toată Fratelli tutti Papa Francisc împletește individul și socialul, respingând extremele amândurora și subliniind interdependența lor. Preotul anglican și poet din secolul al XVII-lea, John Donne, a scris că „nici un om nu este o insulă, complet în el însuși”. Fiecare persoană este legată cu altele și atunci când una suferă, altele suferă cu ea. Sfântul Părinte arată în toată enciclica faptul că acest lucru este valabil astăzi ca acum patru sute de ani și în întreaga istorie umană. În enciclică este un capitol foarte intens care examinează parabola bunului samaritean. Bunul samaritean a depășit naționalismul și prejudecata cu iubirea necondiționată. În acel raport de iubire și îngrijire nu existau nici un evreu nici un samaritean, ci două ființe umane, unul aflat în nevoie și celălalt care se îngrijește de acea nevoie. Răspunsul creștin la egoism este iubirea, un mesaj care străbate întreaga scrisoare a Sanctității Sale.
– Ați spus într-un interviu că vă rugați în fiecare zi pentru primul ministru britanic Boris Johnson. În timpul unei Liturghii la „Sfânta Marta”, Papa Francisc a cerut să se facă rugăciuni pentru liderii politici care în această perioadă trebuie să ia decizii dificili. După părerea Dvs, ce loc ocupă astăzi rugăciunea, sau și raportul cu Dumnezeu, într-o lume tot mai secularizată?
– Mă rog zilnic pentru primul ministru și pentru toți ceilalți care în fiecare zi trebuie să ia decizii politice aproape imposibile. După acel interviu, conform unor titluri din social media eu am „admis” că mă rog pentru primul ministru. Nu am admis aceasta ca și cum ar fi un secret vinovat; este datoria mea, și este ceva ce fac prompt și cu plăcere pentru el și pentru alții.
Rugăciunea este limfa vitală a relației noastre cu Dumnezeu. Rugăciunea este frumoasă, intimă și mereu surprinzătoare. Rugăciunea este participare la creație și re-creație; în rugăciune ne schimbăm pe noi și se schimbă lumea. Însă dacă vrem să schimbăm lucrurile, să începem de la rugăciune, nu trimițând o listă de cereri în cer, ci permițând lui Dumnezeu să ne schimbe, să ne facă mai asemănători cu Cristos.
– Pace, ecologie și dreptate socială sunt printre temele asupra cărora Dvs și Papa Francisc sunteți mai angajați. Care este speranța Dvs pentru viitorul raportului cu Papa, pe care deja l-ați întâlnit de mai multe ori și cu care împărtășiți dorința de a merge împreună în Sud Sudan exprimată după întâlnirea cu liderii sud-sudanezi la Santa Marta în aprilie 2019?
– Apreciez profund prietenia mea cu Papa Francisc. Am început slujirea noastră aproape în același timp și împărtăși multe preocupări comune. Pentru amândoi pacea și reconcilierea sunt esențiale. Reculegerea la care Sfântul Părinte și eu am participat cu diferiții lideri politici din Sud Sudan este și astăzi una din experiențele cele mai intense din viața mea. A putea să mergem împreună în Sud Sudan rămâne o speranță concretă. Până acum nu a fost posibil, însă Bisericile, catolică, anglicană și prezbiteriană, din Sud Sudan și la nivel internațional, au continuat să lucreze pentru pace și pentru un viitor drept și durabil pentru țara aceea. Este speranța mea că, atunci când va fi posibil din nou să călătorim, vor fi fost așa progrese în procesul de pace din Sud Sudan încât să ne permită să mergem acolo pentru a-l celebra și a încuraja aprofundarea păcii și creșterea în societate.
– La sfârșitul uneia din întâlnirile mele cu Papa, el mi-a spus să-mi amintesc de „cele trei P: preghiera, pace e povertà [rugăciune, pace și sărăcie]”. Sper ca în continuarea prieteniei noastre aceste „trei P” să poată continua să ne unească: rugăciune reciprocă unul pentru altul și pentru lume și angajarea fie pentru pace și reconciliere, fie pentru a căuta să îmbunătățim viața săracilor. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
