An pastoral la Oradea: „Ridică-te! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!”
21.11.2020, Oradea (Catholica) - Întreaga societate este marcată de actuala pandemie, iar Biserica nu este scutită de consecințele acesteia, trebuie să mergem înainte, căutând întotdeauna modalități noi pentru a transmite „cu vreme și fără de vreme” Vestea cea Bună poporului încredințat nouă. La Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Templu, Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic de Oradea, a celebrat alături de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sfântul Nicolae”, în cadrul căreia a fost declarat deschis Anul Pastoral în Eparhie cu tema: „Ridică-te! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!” din Faptele Apostolilor 26,16.
De asemenea la începutul Sfintei Liturghii au fost consacrate Sfintele Antimise folosite pentru celebrarea Jertfei Liturgice în Parohiile noastre. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preasfinția Sa Virgil, iar tema anului pastoral a fost prezentată de către pr. Popa Paul, responsabilul Biroului Pastoral. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către Corul „Schola Cantorum” a Seminarului Teologic Greco-Catolic condus de către maestru Radu Mureșan. La momentul Împărtășaniei tineri din Corul „Enjoy Music” și Anda Cristea au cântat pricesne și colinde, iar 2 copii au depus la icoana Maicii Domnului un buchet de flori. Privirea a fost îndreptată din nou spre Dumnezeu pentru a aduce mulțumiri pentru toate darurile și harurile pe care le-am primit în acest răstimp, împlinindu-se 15 ani de la prima Sfântă Liturghie în Catedrală după retrocedare. (Eugen Ivuț pentru EGCO.ro)
