Cardinalul Cantalamessa cere să nu fie consacrat Episcop
25.11.2020, Vatican (Catholica) - „Doresc să fiu frate capucin până la moarte.” Cu această voință, pr. Raniero Cantalamessa, cunoscutul predicator al Casei Pontifical pe care Papa îl va crea Cardinal în Consistoriul din 28 noiembrie (unul din cei patru cu vârsta de peste optzeci de ani, deci fără drept de vot la un eventual Conclav), a cerut dispensa de la faptul de a fi consacrat Episcop. Așadar, o derogare de la regula prevăzută de motu proprio Cum gravissima, cu care Papa Ioan al XXIII-lea la 15 aprilie 1962 stabilea că „de acum înainte toți Cardinalii Sfântului Colegiu vor fi ridicați la demnitatea episcopală”.
Dorința „părintelui Raniero”, așa cum îl cunoaște toată Italia încă din anii ’90 când cu acel „pace și bine” al său intra în casele a milioane de spectatori cu programul Rai „Motivele speranței” („Le Ragioni della speranza”), este acela de a muri îmbrăcat cu haina sa franciscană. Lucru care cu greu i-ar fi fost permis să facă dacă ar fi devenit Episcop. Teologul și academicianul a anunțat deja această decizie pe site-ul Diecezei de Rieti, teritoriu în care se află mănăstirea „Iubirea Milostivă” din Cittaducale, unde capucinul trăiește de câțiva ani, alături de câteva călugărițe clarise cărora le este, într-un anumit sens, capelan și unde își petrece zilele între studiu, lecturi, rugăciune și pregătirea predicilor de Advent și de Postul Mare pentru papa și Curia Romană.
Din această casă de spiritualitate cufundată în verde, Cardinalul ales explică pentru Vatican Insider: „Am cerut dispensa de la Sfântul Părinte pentru două motive. Primul este că doresc să fiu frate capucin până la moarte, în timp ce hirotonirea episcopală m-ar scoate în afara Ordinului meu. Al doilea motiv este că episcopatul nu este un titlu onorific, ci o consacrare pentru slujire. Și pentru a deveni păstori, la vârsta mea, 86 de ani, nu aș putea asuma nici o angajare de acest gen.” Cazul său nu e unic în istoria Bisericii. Dimpotrivă. În trecut, atât Papa Ioan Paul al II-lea cât și Papa Benedict al XVI-lea au numit Cardinali anumiți preoți cu vârsta de peste 80 de ani fără a-i ridica la demnitatea episcopală. Și adesea prin însăși cererea lor.
Un caz vestit este cel al iezuitului francez Henri de Lubac, unul din cei mai influenți teologi din secolul al XX-lea ale cărui învățături au jucat un rol cheie în dezvoltarea doctrinei Conciliului Vatican II: în 1969, Papa Paul al VI-lea, care admira scrierile sale, i-a oferit lui de Lubac cardinalatul, însă el a refuzat tocmai pentru că el considera condiția hirotonirii episcopale „un abuz al funcției apostolice”. Apoi, când Papa Ioan Paul al II-lea i-a refăcut propunerea în 1983, de Lubac a acceptat atunci numai pentru că era scutit de faptul de a deveni Episcop. Și „colegul” său, Yves Congar, istoric teolog francez, a fost creat Cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea în consistoriul din 26 noiembrie 1994, însă fără a fi hirotonit Episcop. Totuși, în acel caz, motivația a fost starea precară de sănătate și vârsta înaintată (de fapt, a murit la câteva luni după aceea, în ’95) care l-au împiedicat pe Congar să ia parte și la celebrare. Bereta i-a fost impusă după aceea de prietenul Cardinal Johannes Willebrands.
De asemenea, întorcându-ne înapoi în timp, tot sub pontificatul lui Wojtyła, se amintesc diferite cazuri de Cardinali care au cerut și au obținut dispensa de la papa: Pietro Pavan (consistoriul din 1985); Hans Urs von Balthasar care a murit cu două zile înainte de consistoriu (1988); iezuitul Paolo Dezza (1991); Mikel Koliqi, preot supraviețuitor al dictaturii comuniste din Albania, și iezuitul Alois Grillmeier (1994); Leo Scheffczyk, Avery Dulles și mai ales pr. Roberto Tucci, director istoric al Radio Vatican încă din anii ’70 și apoi ca organizator al călătoriilor papale (2001); Tomas Spidlik (2003), unicul cu vârsta de peste 80 de ani care nu a fost hirotonit episcop în acel Consistoriu, ultimul din pontificatul lui Wojtyła. Se observă că majoritatea sunt iezuiți cei care au cerut dispensa de demnitatea episcopală, în virtutea tradiției Societății lui Isus prin care membrii refuză să ocupe funcții ierarhice.
În istoria mai recentă, când pe scaunul lui Petru ședea Papa Benedict al XVI-lea, se mai amintesc „Cardinalii non-Episcopi” Albert Vanhoye, iezuit francez (2006), spaniolul Urbano Navarrete Cortés, italianul Umberto Betti (2008). În sfârșit, însuși Papa Francisc s-a aflat în fața unei alte cereri de dispensă când a ales să acorde purpura pr. Ernest Simoni, preot albanez supraviețuitor al violențelor și samavolniciilor regimului comunist care cu mărturia sa l-a înduioșat până la lacrimi pe Jorge Mario Bergoglio în timpul vizitei la Tirana din 2014. Simoni, creat Cardinal în 2016, a refuzat consacrarea episcopală din cauza vârstei înaintate (în acea vreme avea 88 de ani, astăzi 92).
Așadar, pr. Cantalamessa se inserează pe urma aceleia care s-ar putea defini o tradiție lungă. În aceste zile fratele este deja angajat să pregătească predicile de Advent care, din cauza pandemiei, anul acesta se vor ține în Aula „Paul al VI-lea” și nu în capela „Redemptoris Mater” din Palatul Apostolic vatican. La 28 noiembrie, la ora 16.00, capucinul va fi prezent în Bazilica San Pietro pentru ceremonia prezidată de Papa la Altarul Catedrei. Alături de el vor fi ceilalți zece Cardinali dintre cei treisprezece numiți de Francisc. Cei absenți sunt Cornelius Sim, Vicar apostolic de Brunei, și José Advincula, Arhiepiscop de Capiz, Filipine, care nu pot participa din cauza restricțiilor datorate lui Covid. Se vor conecta în streaming cu Bazilica vaticană și vor fi și ei creați Cardinali; un reprezentant al Papei, într-un alt moment care va fi stabilit, le va înmâna bereta, inelul și bula cu titlul. Noii Cardinali, în ziua următoare, duminică 29 noiembrie, vor celebra liturghia cu Papa. (material Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
