Cateheze în Advent cu Episcopul Iosif

28.11.2020, Iași (Catholica) - Așa cum ne-a obișnuit deja, PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași, va propune credincioșilor, în timpul Adventului 2020, o serie de patru cateheze, care se vor axa pe tema speranței creștine. Acestea se vor desfășura în diferite parohii din Iași, în fiecare zi de miercuri după Sfintele Liturghii de la ora 18.00. Toate cele patru cateheze vor fi transmise de către ERCIS Media și vor putea fi urmărite on-line.
În scrisoarea pastorală intitulată: „Împreună pe calea speranței”, PS Iosif Păuleț a dorit să își arate apropierea și solidaritatea față de confrații preoți, de persoanele consacrate și de întregul poporul credincios al Diecezei de Iași. Excelența sa a oferit tuturor o reflecție profundă asupra situației pe care o trăim și a propus mai multe inițiative pastorale menite să răspundă provocărilor timpurilor noastre. Printre altele, a vorbit despre necesitatea ca parohiile noastre să devină „mici și umile laboratoare de credință și de speranță”.
Ca un gest concret de apropiere și de susținere, PS Iosif va merge să prezinte cele patru cateheze din Advent în mijlocul credincioșilor din diferite parohii din Iași. Astfel, păstorul Diecezei noastre va avea ocazia să îi întâlnească pe preoți și pe credincioși, să le vorbească, să îi asculte și să îi încurajeze. Cele patru parohii în care se vor ține catehezele din Advent sunt: parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” Iași: miercuri, 2 decembrie 2020; parohia „Sfântul Anton de Padova” Iași: miercuri, 9 decembrie 2020; parohia „Sfântul Pius din Pietrelcina” Valea Lupului: miercuri, 16 decembrie 2020; Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regina” Iași: miercuri, 23 decembrie 2020.
În fiecare dintre aceste parohii PS Iosif Păuleț va prezida Sfânta Liturghie la ora 18.00, după care va avea loc întâlnirea catehetică ce va fi structurată astfel: proclamarea unui text din Sfânta Scriptură; cateheza Episcopului (20-25 de minute); intermezzo muzical (5 minute); mărturii și/sau întrebări din partea preoților și a credincioșilor; recitarea unui psalm al speranței; cântec final. Sfintele Liturghii și catehezele vor putea fi urmărite prin sistemul de transmisiuni video on-line al Episcopiei de Iași, pe site-ul Episcopiei la adresa www.ercis.ro/media; pe Facebook (www.facebook.com/ercis.ro) și pe YouTube (www.youtube.com/user/ercisro). www.ercis.ro/media, pe pagina de Facebook (www.facebook.com/ercis.ro) și pe canalul YouTube (www.youtube.com/ercisro). (pr. Vasile Petrișor pentru Ercis.ro)