Interviu cu (acum) Cardinalul Gambetti, unul dintre cei mai tineri Cardinali
01.12.2020, Assisi (Catholica) - Ultimul număr al publicației „Mesagerul Sfântului Anton” include un interviu cu pr. Mauro Gambetti, realizat de Giacomo Gambassi și Gianni Cardinale, pentru ediția tipărită a ziarului italian Avvenire, din 7 noiembrie 2020, și tradus în limba română de pr. Carol Daniel Sabău. Redăm acest interviu, cu sublinierea că de atunci, sâmbăta trecută a avut loc Consistoriul cu creare de Cardinali.
– Pr. Gambetti, când și de unde ați știut că veți fi Cardinal?
– După anunțul Papei la rugăciunea „Îngerul Domnului”. Aveam un colocviu cu cineva. Iar telefonul mobil a început să sune. Dacă sunt într-o conversație, evit să răspund. Printre apeluri, le văd pe cele insistente ale Episcopului de Assisi. Atunci îmi spun: „Te rog iartă-mă, trebuie să văd despre ce e vorba”. Era în desfășurare și rugăciunea pentru pace din Bazilica Superioară pentru aniversarea celebrei întâlniri de aici la Assisi dorită de Papa Ioan Paul al II-lea în 1986. Întrerup colocviul. Mă duc să îl sun pe episcop, dar telefonul sună înainte ca să pot suna eu. Răspund și aud: „Felicitări! Felicitări!” Iar eu: „Scuză-mă?” Așa aflu că numele meu se numără printre cele ale noilor Cardinali. De asemenea, am început să mă gândesc la unele lucruri care mi-au fost spuse, dar pe care nu le-am corelat suficient cu acest fapt. Așa că m-am oprit pentru o clipă și am izbucnit în râs.
– Va fi o consacrare episcopală.
– Stabilim acum. Va fi duminică, 22 noiembrie, adică în săptămâna dinaintea Consistoriului programat pentru sâmbătă, 28 noiembrie. Mi-aș dori ca celebrarea să aibă loc la Assisi.
– Veți aduce spiritul Sfântului Francisc în Sacrul Colegiu?
– Voi aduce spiritul de slujire, spiritul de a fi ultimul. Este spiritul evanghelic al spălării picioarelor. Aș vrea să rămân un franciscan curat, adică un minor, pentru a-l ajuta în mod loial pe Papă. E ceea ce așteaptă Pontiful de altfel de la Cardinali: să îl susțină în discernământ și acțiuni. Aș adăuga că Ordinul nostru este marcat de un profund respect față de Pontif, chemat printre altele să realizeze o sinteză în Biserică. Și această trăsătură ar putea marca misiunea mea în sens franciscan.
– Papa este inspirat de Sărăcuțul din Assisi. Ce aspecte apar pronunțate?
– Primul aspect este simplitatea. O simplitate care este vizibilă în stilul și în gesturile sale, dar care, de asemenea, este marcată de profunzime. La urma urmei, Sfântul Francisc reușea să păstreze împreună densitatea conținutului cu accesibilitatea. Un alt aspect care îl unește pe Pontif cu Sfântul Francisc este apropierea de sărăcia lumii, inspirația puternică a apropierii, atenția la istoriile în mod existențial îndurerate ale lumii. Și modalitatea dialogică față de cei care gândesc sau cred diferit: toate acestea se traduc prin respect, acceptare și, în cele din urmă, prin pace.
– Papa Bergoglio tocmai ce a semnat enciclica „Fratelli tutti” pe mormântul patronului Italiei. Iar Dvs l-ați întâmpinat.
– Consider acest document culmea magisteriului său. Deși „Laudato si” avea deja o matrice franciscană precisă, cea mai recentă enciclică are una și mai distinctă. Vorbim de un text care ar putea schimba istoria. Pentru că are în centrul său fraternitatea universală și care se referă la relațiile dintre oameni, dar și cu întreaga creație. Într-o lume care tinde să fie a celor puțini și să-i excludă pe mulți, care agasează prin individualism, care fragmentează omul până la depresie, există o singură gramatică care ne permite să construim un nou viitor unde fericirea să fie concretă: iar asta este gramatica fraternității.
– Atacurile de la Nisa și de la Viena sunt antiteza întâlnirii Sfântului Francisc cu sultanul de acum 800 de ani. Cum să încurajăm dialogul, chiar și cu islamul?
– Este nevoie să ne asumăm împreună o perspectivă fraternă care să implice respectul și abia apoi respingerea prevaricațiunilor. Aproapele este o comoară chiar dacă este diferit de mine. Dacă nu există aprecierea diferențelor și a solidarității, nu vom avea niciodată societăți juste și pașnice. Opozițiile, uneori ideologice, au efecte tragice. În orice luptă nu există învingători sau învinși: cel care pierde va fi mereu omul.
– Imigrarea și primirea. Ce provocări?
– Visez la o comunitate globală în care fiecare să își poată găsi locul și să-și exprime talentele. De pildă, Biserica are menirea de a repeta toate acestea ca fiind posibile. Apoi, sunt uimit de anumite poziții obtuze cu privire la dialog și la fluxurile migrației. În matematică, teorema lui Gödel ne spune că un sistem rămâne autosuficient până când se adaugă noi variabile. Când se întâmplă acest lucru, sistemul este forțat să găsească noi soluții care să permită o dezvoltare a situației. Faptul că ajung la noi femei și bărbați din alte culturi este semnul lărgirii perspectivei și reprezintă un potențial de creștere. Iar asta nu înseamnă a fi lipsit de critică în ceea ce privește primirea: sunt necesare răspunsuri adecvate noilor variabile ale istoriei. Și printre acestea se află necesitatea de a ține oamenii în țara lor de origine pentru a încuraja, astfel, dezvoltarea tuturor țărilor.
– Papa Bergoglio se simte ca acasă la Assisi: a venit de patru ori. Ce anume spune Assisi lumii?
– În ultimii ani am dorit ca Assisi să fie un spațiu deschis tuturor în numele dialogului și al dezbaterilor pentru a arăta lumii că ceea ce afirma sfântul Francisc poate fi transformat în realitate: suntem cu toții frați. Profeția întemeietorului nostru este una dinte cele mai actuale pe care Biserica le poate adresa astăzi lumii. Dacă Assisi va păstra această particularitate, va fi cu adevărat o lumină în istorie.
– Slujirea de custode la Sacrul Convent se apropie de sfârșit. De acum?
– De acum voi merge prin lume. Va fi ceva în mine din istoria lui Abraham, care iese din propria țară… Chiar dacă momentan voi rămâne la Assisi pentru alte câteva îndatoriri.
– De asemenea, împărtășiți cu Papa pasiunea pentru fotbal. Sunteți fan Juventus…
– Sunt fan, dar momentan mă simt cumva departe de minge. Fotbalul, pentru mine, a luat de mult o întorsătură radicală. Când mi-am dat seama că îmi face mai mare plăcere să privesc un meci splendid decât să particip la o victorie obținută cine știe cum.
