Papa Francisc: Cuvântul s-a făcut trup și nu s-a mai dezlipit de el
03.01.2021, Vatican (Catholica) - Isus „s-a făcut trup și nu s-a întors înapoi. Nu a luat umanitatea noastră ca pe o haină, care se îmbracă și se dezbracă. Nu, nu s-a mai dezlipit de trupul nostru. Și nu se va despărți de el niciodată: acum și pentru totdeauna el este în cer cu trupul Său de carne umană.” Aceste cuvinte au fost rostite de Papa Francisc la rugăciunea Angelus din prima duminică a anului 2021. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
În această a doua duminică după Crăciun, Cuvântul lui Dumnezeu nu ne oferă un episod din viața lui Isus, ci ne vorbește despre El înainte ca El să se nască. Ne duce înapoi, pentru a ne dezvălui ceva despre Isus înainte ca să vină între noi. Face aceasta mai ales în prologul Evangheliei lui Ioan, care începe astfel: „La început era Cuvântul” (In 1,1). La început: sunt primele cuvinte ale Bibliei, aceleași cu care începe relatarea creației: „La început Dumnezeu a creat cerul și pământul” (Gen 1,1). Astăzi Evanghelia spune că Acela pe care l-am contemplat în Nașterea sa, ca prunc, Isus, exista înainte: înainte de începutul lucrurilor, înainte de univers, înainte de toate. El este înainte de spațiu și de timp. „În el era viața” (In 1,14) înainte ca viața să apară.
Sfântul Ioan îl numește Cuvânt. Ce anume vrea să ne spună cu asta? Cuvântul folosește pentru a comunica: nu vorbim singuri, vorbim cuiva. Mereu să vorbește cuiva. Atunci când noi pe drum vedem oameni care vorbesc singuri, spunem: „Această persoană, i se întâmplă ceva…” Nu, noi vorbim mereu cuiva. Or, faptul că Isus este încă de la început Cuvântul înseamnă că de la început Dumnezeu vrea să comunice cu noi, vrea să ne vorbească. Fiul Unicul Născut al Tatălui (cf. v. 14) vrea să ne spună frumusețea de a fi copii ai lui Dumnezeu; este „lumina adevărată” (v. 9) și vrea să ne îndepărteze de întunericul răului; este „viața” (v. 4), care cunoaște viețile noastre și vrea să ne spună că din totdeauna le iubește. Ne iubește pe toți. Iată mesajul minunat de astăzi: Isus este Cuvântul, Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, care din totdeauna se gândește la noi și dorește să comunice cu noi.
Și pentru a face aceasta a mers dincolo de cuvinte. De fapt, în inima Evangheliei de astăzi ni se spune că acest Cuvânt „s-a făcut trup și a locuit între noi” (v. 14). S-a făcut trup: pentru ce folosește Sfântul Ioan această expresie, „trup”? Nu putea să spună, în mod mai elegant, că s-a făcut om? Nu, folosește cuvântul trup pentru că el indică starea noastră umană în toată slăbiciunea sa, în toată fragilitatea sa. Ne spune că Dumnezeu s-a făcut fragilitate pentru a atinge de aproape fragilitățile noastre. Așadar, din moment ce Domnul s-a făcut trup, nimic din viața noastră nu îi este străin. Nu există nimic ce El să neglijeze, totul putem împărtăși cu El, totul. Dragă frate, dragă soră, Dumnezeu s-a făcut trup pentru a ne spune, pentru a-ți spune că te iubește chiar acolo, că ne iubește chiar acolo, în fragilitățile noastre, în fragilitățile tale; chiar acolo, unde noi ne rușinăm mai mult, unde tu te rușinezi mai mult. Este îndrăzneț acest lucru, este îndrăzneață decizia lui Dumnezeu: s-a făcut trup chiar acolo unde noi de atâtea ori ne rușinăm; intră în rușinea noastră, pentru a se face fratele nostru, pentru a împărtăși calea vieții.
S-a făcut trup și nu s-a întors înapoi. Nu a luat umanitatea noastră ca pe o haină, care se îmbracă și se dezbracă. Nu, nu s-a mai dezlipit de trupul nostru. Și nu se va despărți de el niciodată: acum și pentru totdeauna el este în cer cu trupul Său de carne umană. S-a unit pentru totdeauna cu umanitatea noastră, am putea spune că s-a „căsătorit” cu ea. Mie îmi place să cred că atunci când Domnul îl roagă pe Tatăl pentru noi, nu doar vorbește: îi arată rănile trupului, îi arată plăgile pe care le-a îndurat pentru noi. Acesta este Isus: cu trupul său este mijlocitorul, a voit să poarte și semnele suferinței. Isus, cu trupul său este în fața Tatălui. De fapt, evanghelia spune că a locuit între noi. Nu a venit pentru a ne vizita și apoi să plece, a venit să locuiască împreună cu noi, să stea cu noi. Așadar ce anume dorește de la noi? Dorește o mare intimitate. Vrea ca noi să împărtășim cu El bucurii și dureri, dorințe și frici, speranțe și tristeți, persoane și situații. Să facem aceasta, cu încredere: să îi deschidem inima, să îi povestim totul. Să ne oprim în tăcere în fața ieslei ca să gustăm duioșia lui Dumnezeu care a devenit aproape, s-a făcut trup. Și fără teamă să îl invităm la noi, la casa noastră, în familia noastră. De asemenea – fiecare știe bine aceasta – să îl invităm în fragilitățile noastre. Să îl invităm, ca El să vadă plăgile noastre. Va veni și viața se va schimba.
Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în care Cuvântul s-a făcut trup, să ne ajute să îl primim pe Isus, care bate la ușa inimii pentru a locui cu noi.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Reînnoiesc vouă tuturor urările mele pentru anul abia început. Fiind creștini să fugim de mentalitatea fatalistă sau magică: să știm că lucrurile vor merge mai bine în măsura în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom lucra împreună pentru binele comun, punându-i în centru pe cei mai slabi și dezavantajați. Nu știm ce anume ne va rezerva anul 2021, însă ceea ce fiecare dintre noi și toți împreună putem să facem este să ne angajăm un pic mai mult să ne îngrijim unii de alții și de creație, casa noastră comună.
Este adevărat, există tentația de a ne îngriji numai de propriile interese, de a continua să facem războiul, de exemplu, de a ne concentra numai pe profilul economic, de a trăi în mod hedonist, adică încercând numai să satisfacem propria plăcere… Există, tentația aceea. Am citit în ziare un lucru care m-a întristat destul de mult: într-o țară, nu îmi amintesc care, pentru a fugi din lockdown și a face concediul bine, au ieșit în acea după-amiază peste 40 de avioane. Însă oamenii aceia, care sunt oameni buni, nu s-au gândit la cei care rămâneau acasă, la problemele economice ale atâtor oameni pe care lockdown i-a aruncat la pământ, la bolnavi? Numai atât, a merge în concediu și a face propria plăcere. Acest lucru m-a îndurerat mult.
Adresez un salut deosebit celor care încep noul an cu dificultăți mai mari, celor bolnavi, celor șomeri, celor care trăiesc situații de asuprire sau exploatare. Și cu afect doresc să salut toate familiile, în special acelea în care sunt copii mici sau care așteaptă o naștere. Întotdeauna o naștere este o promisiune de speranță. Sunt aproape de aceste familii: Domnul să vă binecuvânteze! Urez tuturor o duminică frumoasă, gândindu-mă mereu la Isus care s-a făcut trup tocmai pentru a locui cu noi, în lucrurile bune și în cele urâte, mereu. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
