Episcopii din Italia i-au prezentat Papei propunerea unui parcurs sinodal
04.03.2021, Vatican (Catholica) - Papa Francisc l-a primit în audiență pe președintele Conferinței Episcopale din Italia, Cardinalul Gualtiero Bassetti, Arhiepiscop de Perugia-Città della Pieve împreună cu trei vice-președinți și cu secretarul general. Întâlnirea a avut loc sâmbătă, 27 februarie. În cursul audienței, Cardinalul Bassetti a evidențiat importanța unei mișcări pornită „de jos” pentru a stabili prioritățile. „Întâlnirea a decurs foarte bine”, a spus președintele episcopatului italian, intervievat de Debora Donnini, de la Vatican News. Conversația a durat circa o oră, Pontiful dorind să se întâlnească cu întreaga conducere a Conferinței Episcopale din Italia.
În cadrul audienței acordată, la 30 ianuarie 2021, participanților la întâlnirea promovată de Oficiul Catehetic Național din cadrul Conferinței Episcopale din Italia, Papa Francisc a evidențiat necesitatea de a se începe procesul unui Sinod național, comunitate cu comunitate, Dieceză cu Dieceză. Pornind de la acest îndemn, Episcopii italieni prezenți la întâlnirea cu Sfântul Părinte i-au prezentat pontifului un proiect privind un parcurs sinodal.
Referindu-se la timpul necesar pentru organizarea acestui proces sinodal, Cardinalul Bassetti a spus: „Din păcate, trebuie să ținem cont de situația în care trăim și de această pandemie care a lovit comunitățile creștine, atât la nivelul Diecezelor cât și al parohiilor. De aceea, acum este cu mult mai necesar decât în timpurile normale ascultarea persoanelor pentru a elabora propuneri care să țină cont și de diferențele care apar în diferitele teritorii care alcătuiesc țara. Dacă Italia a fost întotdeauna o țară diversificată, acum pandemia a accentuat și mai mult aceste diferențe. De aceea, este necesar să se ia în considerare – în opinia mea – trei elemente. Primul este raportarea la exortația apostolică ‘Evangelii Gaudium’ în care Papa Francisc vorbește despre o convertire pastorală. Apoi, Sfântul Părinte vorbește despre fraternitatea solidară, care se exprimă, în mod firesc, prin fapte; fiind apropierea fraternă pe care creștinii trebuie să o trăiască. Și, desigur, toate acestea implică o formare eclezială accentuată. Acesta mi se pare a fi terenul pe care trebuie să ne mișcăm, principalele domenii ale acestui angajament sinodal.”
Întrebat despre modul în care trăiește Biserica din Italia această perioadă a Postului Mare, în contextul situației de urgență cauzată de pandemia de coronavirus, care s-a dezlănțuit în urmă cu un an, președintele Conferinței Episcopale din Italia a spus: „Situația este cu adevărat îngrijorătoare. Este îngrijorătoare și din cauza scăderii prezenței la Biserică, ca urmare a limitărilor necesare dar și a unei mentalități de tip ‘privat’ a trăirii credinței, care a pătruns mai ales în rândul copiilor, al tinerilor și chiar al familiilor. Acum se văd mai rar la Sfânta Liturghie copii și tineri. De aceea, apropierea de Biserică a tinerilor reprezintă o provocare. Pandemia a semănat teamă în rândul oamenilor și cu cât crește frica și neîncrederea cu atât scade speranța. Această teamă se reflectă și în privința natalității, care s-a redus la jumătate. De aceea este necesară atingerea punctelor forte ale Evangheliei; trebuie să îi scuturăm puțin pe oameni din această toropeală care pare să îi prindă pe toți într-atât încât nu mai există altceva înafara pandemiei, de care este necesar să te aperi. Este un lucru sacrosanct să te aperi, dar nu până punctul de a te închide, mai ales față de ceilalți, față de valorile Evangheliei.”
Și a continuat: „Prin urmare, este cu adevărat necesară elaborarea unor propuneri de viață creștină, recuperarea sentimentului de colaborare, a valorii planificării. Papa ne îndeamnă să implementăm continuu noi proiecte, pentru că altfel se riscă stagnarea, băltirea. Trebuie urmărită nu atât obținerea unor rezultate excelente, cât mai ales implementarea unor proiecte, folosirea creativității pentru propuneri concrete care să favorizeze acțiunea de planificare în Dieceze și parohii.” (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
