Papa Francisc: Numele lui Dumnezeu nu poate fi folosit pentru justificarea crimelor
05.03.2021, Bagdad (Catholica) - În primul discurs susținut în Irak, Papa Francisc a făcut apel pentru încetarea violenței și extremismului, pentru ca orice irakian să poată să trăiască, să muncească și să se roage în pace. Adresându-se autorităților guvernamentale irakiene în palatul prezidențial din Bagdad, Sfântul Părinte a spus că religia „prin natura ei, trebuie să fie în slujba păcii și a fraternității”. „Numele lui Dumnezeu nu poate să fie folosit pentru a justifica acte de ucidere, de exil, de terorism și de asuprire”, a spus el pe 5 martie. „Dimpotrivă, Dumnezeu, care a creat ființele umane egale în demnitate și în drepturi, ne cheamă să răspândim iubire, bunăvoință, înțelegere.”
Pontiful i-a spus președintelui irakian Barham Ahmed Salih Qassim, precum și politicienilor și diplomaților prezenți, că Biserica Catolică din Irak dorește să fie „prietenă a tuturor și, prin dialog, să colaboreze în mod constructiv cu celelalte religii, pentru cauza păcii”. „Vin ca penitent care cere iertare cerului și fraților pentru atâtea distrugeri și cruzimi”, a spus el. „Vin ca pelerin de pace, în numele lui Cristos, Principe al păcii. Cât ne-am rugat, în acești ani, pentru pacea în Irak! Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea nu a cruțat inițiative, și mai ales a oferit rugăciuni și suferințe pentru aceasta.” Papa a făcut apel pentru încetarea „intereselor partizane” și a celor „care se dezinteresează de populația locală. Să se dea glas constructorilor, artizanilor păcii! Celor mici, celor săraci, oamenilor simpli, care vor să trăiască, să lucreze, să se roage în pace.”
Siguranța continuă să fie o provocare majoră în Irak, unde Statul Islamic continuă să opereze, chiar dacă nu mai are un teritoriu propriu. Miliții susținute de Iran contribuie de asemenea la situația instabilă de securitate. Statul Islamic a revendicat atacurile sinucigașe cu bombe din Bagdad, din luna ianuarie, ce au dus la 32 de morți. În lume există circa 10.000 de luptători afiliați Statului Islamic, majoritatea în Irak – susținea luna trecută Vladimir Voronkov, șeful Biroului contra-terorism din cadrul ONU. Întâlnirea Papei cu autoritățile irakiene a avut loc într-o perioadă când țara se confruntă și cu foarte grave provocări politice și socioeconomice, inclusiv o mișcare de protest care cere încetarea corupției la nivel guvernamental, a nivelului mare de șomaj și a diviziunilor din sistemul politic impus după invadarea țării de către SUA în 2003.
Suveranul Pontif a spus în discursul său către liderii guvernamentali că „este necesar să luptăm cu plaga corupției, abuzurile de putere și ilegalitatea, însă nu este suficient. În același timp trebuie edificată dreptatea, să se mărească onestitatea, transparența și să se întărească instituțiile care se ocupă de asta. În acest mod poate să crească stabilitatea și să se dezvolte o politică sănătoasă, capabilă să ofere tuturor, în special tinerilor – așa de numeroși în această țară -, speranța unui viitor mai bun.” Aproximativ 60% din populația irakiană are sub 25 de ani. Rata șomajului pentru tinerii din Irak este estimată la 36%, potrivit unui raport publicat de Consiliul Atlantic în februarie. Prețurile scăzute ale petrolului, risipa și corupția de la nivel guvernamental și o situație de securitate precară împiedică în continuare creșterea economică a țării.
La discursul papal din palat aau asistat circa 150 de persoane. Palatul a scăpat neatins în bombardamentele din 2003 asupra Bagdadului, devenind mai apoi sediul forțelor de coaliție pe durata ocupației Irakului. „În deceniile trecute, Irakul a îndurat dezastrele războaielor, flagelul terorismului și conflicte sectare bazate pe un fundamentalism care nu poate accepta coexistența pașnică a diferitelor grupuri etnice și religioase, a ideilor și culturilor diferite”, a spus Papa. „Toate acestea au adus moarte, distrugere, ruine încă vizibile, și nu numai la nivel material: daunele sunt și mai profunde dacă ne gândim la rănile inimilor atâtor persoane și comunități, care vor avea nevoie de mulți ani pentru a se vindeca. Sfântul Părinte a subliniat „prezența foarte veche a creștinilor” în Irak și a spus că „participarea lor la viața publică, fiind cetățeni care se bucură pe deplin de drepturi, libertăți și responsabilități, va da mărturie că un sănătos pluralism religios, etnic și cultural poate contribui la prosperitatea și la armonia țării.”
Papa a subliniat și suferințele îndurate de populația yazidi, „victime nevinovate ale barbariei nesocotite și inumane, persecutați și uciși din cauza apartenenței lor religioase, și a căror identitate și supraviețuire a fost pusă în pericol. numai dacă reușim să ne privim între noi, cu diferențele noastre, ca membri ai aceleiași familii umane, putem demara un efectiv proces de reconstrucție și să lăsăm generațiilor viitoare o lume mai bună, mai dreaptă și mai umană. În această privință, diversitatea religioasă, culturală și etnică, ce a caracterizat societatea irakiană timp de milenii, este o resursă prețioasă din care trebuie luat, nu un obstacol care trebuie eliminat. Astăzi Irakul este chemat să arate tuturor, în special în Orientul Mijlociu, că diferențele, în loc de a crea conflicte, trebuie să coopereze în armonie în viața civilă.”
În fine, și-a exprimat recunoștința față de toate organizațiile umanitare care au colaborat pentru a oferi asistență refugiaților, celor rămași pe drumuri, și care au muncit pentru a acoperi nevoile de bază ale săracilor. „Doresc ca națiunile să nu retragă de la poporul irakian mâna întinsă a prieteniei și a angajării constructive, ci să continue să lucreze în spirit de responsabilitate comună cu autoritățile locale, fără a impune interese politice sau ideologice.” Papa și-a încheiat discursul spunând: „Cer Atotputernicului să vă susțină în responsabilitățile voastre și să vă conducă pe toți pe calea înțelepciunii, dreptății și adevărului. Asupra fiecăruia dintre voi, asupra familiilor voastre și asupra celor dragi ai voștri, și asupra întregului popor irakian invoc belșugul binecuvântărilor divine. Mulțumesc!”