Papa Francisc: Sf. Iosif, un tată care păzește și visează

20.03.2021, Vatican (Catholica) - Sfântul Iosif „nu a căutat explicații la realitatea surprinzătoare și misterioasă pe care a avut-o în fața sa, ci a primit-o cu credință iubind-o așa cum era. În acest sens, Sfântul Iosif ne este maestru de viață spirituală și de discernământ și îl putem invoca pentru a fi eliberați de lațurile prea multelor reflecții în care, din când în când, chiar și cu intențiile cele mai bune, ajungem să ne pierdem.” Afirmația a fost făcută de Sfântul Părinte joi, 18 martie 2021, când a primit comunitatea Colegiului Pontifical Belgian, cu ocazia aniversării a 175 de ani de existență ai instituției de învățământ.

Delegația a fost condusă de rectorul Colegiului, vizita având loc în preziua celebrării patronului lor, Sfântul Iosif. Indicându-l ca model pe „Păzitorul Răscumpărătorului”, Papa a spus că spre deosebire de el, noi manifestăm „mai degrabă (tendința) de ‘a înțelege’ și ‘a poseda’ ceea ce ni se întâmplă, decât de a primi asta înainte de toate așa cum ni se prezintă”. „Să ne gândim – pentru a da un exemplu concret și apropiat de noi – la un preot care ajunge într-o parohie nouă. Comunitatea aceea preexistă lui, are o istorie proprie, formată din bucurii și din răni, din bogății și din mici mizerii, care nu poate să fie ignorată în numele unor idei și planuri pastorale personale care abia așteaptă să fie aplicate. Acesta este un risc în care putem să cădem. Noul paroh mai întâi trebuie să iubească acea comunitate, gratis, numai pentru că a fost trimis la ea; și încet-încet iubind-o o va cunoaște în profunzime și va putea contribui să o îndrepte pe noi cărări.”

Afirmând că Sf. Iosif este un tată care păzește, Pontiful a explicat: „A păzi – pentru Iosif, ca pentru fiecare preot care își inspiră din el propria paternitate – înseamnă a iubi cu duioșie pe cei care ne sunt încredințați, a ne gândi înainte de toate la binele lor și la fericirea lor, cu discreție și cu generozitate perseverentă. A păzi este o atitudine interioară, care ne face să nu îi pierdem niciodată din vedere pe ceilalți, evaluând de fiecare dată când să ne retragem și când să devenim aproapele, însă menținând mereu o inimă vigilentă, atentă și rugătoare. Este atitudinea păstorului, care nu abandonează niciodată propria turmă, ci se pune față de ea într-o poziție diferită pe baza necesităților concrete ale momentului.”

A spus apoi că Sf. Iosif este un tată care visează. „Nu un visător în sensul unuia cu capul în nori, dezlipit de realitate, nu, ci un om care știe să privească dincolo de ceea ce vede: cu privire profetică, aptă să recunoască planul lui Dumnezeu acolo unde alții nu văd nimic, și astfel să aibă clară ținta spre care să tindă. De fapt, Sfântul Iosif a știut să vadă în Maria și Isus nu numai o tânără soție și un copil: vedea mereu în ei acțiunea lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu. Astfel, păzind fragilitatea Pruncului și a Mamei sale, Iosif a privit dincolo de îndatoririle sale de tată de familie și, preferând să creadă mai mult în Dumnezeu decât în propriile îndoieli, s-a oferit lui ca instrument pentru realizarea unui plan mai mare, într-o slujire prestată în ascundere, generoasă și neobosită, până la sfârșitul tăcut al propriei vieți.”

Pontiful și-a încheiat discursul cu următorul îndemn: „Dragi preoți, în acest an dedicat lui, vă invit să redescoperiți în mod deosebit în rugăciune figura și misiunea Sfântului Iosif, docil față de voința lui Dumnezeu, autor umil al unor mari evenimente, slujitor ascultător și creativ. Vă va face bine să vă puneți pe voi înșivă și vocația voastră sub mantia sa și să învățați de la el arta paternității, pe care în curând veți fi chemați s-o exercitați în comunitățile și în locurile și serviciile ministeriale care vă vor fi încredințate. Vă însoțesc cu rugăciunea mea și binecuvântarea mea. Vă rog, și voi rugați-vă pentru mine. Mulțumesc.”