Editura ARCB: Sfânta Liturghie – Catehezele Papei Francisc

09.04.2021, București (Catholica) - În perioada 8 noiembrie 2017 – 4 aprilie 2018, în cadrul audiențelor generale de miercuri, Papa Francisc a prezentat credincioșilor 15 cateheze despre Sfânta Liturghie. Preocuparea pastorală l-a determinat să prezinte întrebările simple pe care fiecare dintre noi și le pune cu privire la celebrarea euharistică. Într-adevăr, sunt mulți cei care – fie botezați, fie catecumeni – caută sau vor să înțeleagă mai bine sensul cuvintelor și gesturilor folosite în liturgia euharistică. Catehezele sunt precedate de o scurtă prezentare care punctează accentele specifice și provoacă la o lectură aprofundată. Ca ecou la această lectură, fiecare învățătură este urmată de un pasaj din Sfânta Scriptură, de o citare sau două din Institutio generalis Missalis romani (IGMR), de câteva întrebări și de o rugăciune, pentru a ne invita să trăim într-o manieră reînnoită participarea la Sfânta Liturghie.
Oferindu-le cititorilor aceste cateheze ale Sfântului Părinte, Oficiul Pastoral pentru Cateheză al ARCB dorește să le pună la dispoziție o resursă valoroasă de aprofundare a Sfintei Liturghii, în Anul Pastoral „Liturgia, celebrare divină, viață creștină” al Arhidiecezei de București. Cartea, format 15×21, are 120 de pagini, costă 10 lei și poate fi comandată de pe LibrariaSfIosif.ro. Amintim că anul acesta Editura ARCB a publicat și cartea „Crezul. O reflecție inedită asupra rădăcinilor credinței noastre”. Materialul prin care pr. Emil Moraru anunță prin ARCB.ro apariția noii cărți se încheie cu următoarele cuvinte ale Papei: „Să ne punem câteva întrebări simple. De exemplu, de ce se face semnul crucii la începutul Liturghiei? Așa începe Liturghia, așa începe viața, așa începe ziua. Asta înseamnă că noi suntem răscumpărați prin crucea Domnului. Apoi: de ce la un moment dat preotul spune: ‘Sus inimile!’? Nu spune: ‘Sus telefoanele pentru fotografii!’ Nu, acesta este un lucru urât! Și vă spun că mie îmi provoacă atâta tristețe când celebrez și văd atâtea telefoane ridicate… Liturghia nu este un spectacol: Liturghia înseamnă a merge la întâlnirea pătimirii și învierii Domnului. De aceea preotul spune: ‘Sus inimile!'”