Zdzislaw Josef Kijas: Maximilian Kolbe. Calea lăuntrică

07.05.2021, Roman (Catholica) - Editura Serafica anunță apariția cărții „Maximilian Kolbe. Calea lăuntrică”, de Zdzislaw Josef Kijas, tradusă de pr. Eugen Blăjuț OFMConv. Cartea apare în format 14×21 cm, are 268 de pagini și poate fi procurată de la Librăria „Sfântul Anton de Padova” din Roman (sau online www.serafica.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 de lei.
Dacă alte cărți tratează pe larg viața și moartea acestui important sfânt polonez, paginile de față reprezintă o adevărată revelație: autorul încearcă o introducere în teologia Sfântului Maximilian Kolbe, pornind de la trăirea interioară a numărului 16670, care s-a oferit pe sine pentru a salva numărul 26273. Scopul cărții se confundă, de fapt, cu misiunea Sfântului Maximilian Kolbe: cea de a reda oamenilor demnitatea, adică de a fi creaturi ale lui Dumnezeu, menite să trăiască în prietenie cu propriul creator, chiar dacă o ideologie trecătoare îi reduce la simple numere matricole in lagărul de la Auschwitz.
Fără a insista pe aspectele extrem de cunoscute din viața sfântului (editorialele din publicația „Cavalerul Neprihănitei” sau fondarea Armatei Maici Domnului), autorul propune o lectură edificatoare a căii lăuntrice ce l-a determinat pe Maximilian Kolbe să se sacrifice, in spiritul unei vieți trăite cu sfințenie, pentru altul, într-un spațiu și timp din care nu se putea ieși decât prin sacrificiu.