Papa Francisc: Lupta rugăciunii
12.05.2021, Vatican (Catholica) - Ajuns la a 33-a cateheza din seria dedicată rugăciunii, Papa Francisc s-a oprit astăzi la lupta rugăciunii, care reprezintă chiar numele unei părți din Catehismul Bisericii Catolice dedicată rugăciunii (Partea a patra: Rugăciunea creștină; Secțiunea întâi: Rugăciunea în viața creștină; Capitolul al treilea: Viața de rugăciune; Articolul 2: Lupta rugăciunii). „Toți bărbații și femeile ai lui Dumnezeu prezintă nu numai bucuria rugăciunii, ci și greutatea și truda pe care ea o poate procura: în unele momente este o luptă dură a respecta timpurile și modurile rugăciunii”, a spus Pontiful la audiența generală de miercuri, 12 mai 2021.
„Catehismul prezintă o lungă serie de dușmani ai rugăciunii, cei care fac dificilă rugăciunea, care pun dificultăți (cf. nr. 2726-2728)”, a spus Sfântul Părinte. „Unii se îndoiesc că ea poate ajunge cu adevărat la Cel Atotputernic: dar de ce Dumnezeu stă în tăcere? Dacă Dumnezeu este Atotputernic, ar putea spune două cuvinte și ar putea termina istoria. În fața incomprehensibilității divinului, alții bănuiesc că rugăciunea este o simplă operațiune psihologică; eventual ceva ce este util, dar nu adevărat și nici necesar: și chiar am putea fi practicanți fără să fim credincioși. Și așa mai departe, atâtea explicații. Însă cei mai răi dușmani ai rugăciunii sunt înăuntrul nostru. Catehismul îi numește așa: ‘descurajarea în fața uscăciunilor noastre, tristețea de a nu da totul Domnului pentru că avem «multe avuții», decepția că nu ni se împlinesc rugile după vrerea noastră, rănirea orgoliului care se înțepenește în nevrednicia noastră de oameni păcătoși, alergia la gratuitatea rugăciunii’ (nr. 2728). Este vorba în mod clar de o listă sumară, care ar putea să fie lungită.”
După o lungă perioadă, catehezele papale au revenit cu public. Papa și-a exprimat bucuria vederii față în față cu oameni. „Să vă văd pe fiecare dintre voi mie îmi face plăcere, pentru că toți suntem frați în Domnul și a ne privi ne ajută să ne rugăm unul pentru altul”, spus el. A avertizat asupra riscului rugăciunii „ca papagalii”, spunând apoi: „Rugăciunea dăruiește o mare pace, însă printr-o luptă interioară, uneori dură, care poate însoți chiar perioade lungi ale vieții. A ne ruga nu este un lucru ușor și pentru aceasta noi fugim de rugăciune.” În fața aridității rugăciunii, sfinții nu au cedat: „au dus înainte această luptă mulți ani fără a simți nici un gust, fără a-i percepe utilitatea. Tăcerea, rugăciunea, concentrarea sunt exerciții dificile și uneori natura umană se răzvrătește. Am prefera să stăm în orice parte al lumii, dar nu acolo, în acea bancă din biserică pentru a ne ruga.”
Ca un exemplu al luptei rugăciunii, Papa a amintit o întâmplare favorită a sa, pe care o redăm integral în continuare. „Îmi vine în amintire un lucru pe care l-am trăit îndeaproape, când eram în cealaltă Dieceză. Era un cuplu care avea o fiică de nouă ani, cu o boală pe care medicii nu știau ce era. Și la sfârșit, în spital, medicul i-a spus mamei: ‘Doamnă, chemați-l pe soțul dumneavoastră’. Și soțul era la muncă; erau muncitori, lucrau în fiecare zi. Și a spus tatălui: ‘Fetița nu trece noaptea. Este o infecție, nu putem să facem nimic’. Acel om, probabil că nu mergea în fiecare duminică la Liturghie, însă avea o credință mare. A ieșit plângând, a lăsat-o pe soție acolo cu fetița în spital, a luat trenul și a făcut șaptezeci de kilometri de distanță spre Bazilica Sfintei Fecioare Maria de Luján, patroana Argentinei. Și acolo – Bazilica era deja închisă, era aproape zece noaptea, seara – el s-a agățat de grilajele bazilicii și toată noaptea a rugat-o pe Sfânta Fecioară Maria, luptând pentru sănătatea fiicei. Aceasta nu este o fantezie; am văzut eu aceasta! Am văzut eu aceasta. Luptând acel om acolo.”
„La sfârșit, la șase dimineața, s-a deschis biserica și el a intrat s-o salute pe Sfânta Fecioară Maria: toată noaptea ‘luptând’ și apoi s-a întors acasă. Când a ajuns, a căutat-o pe soție, însă n-a găsit-o și s-a gândit: ‘A plecat. Nu, Sfânta Fecioară Maria nu-mi poate face asta’. Apoi a găsit-o, zâmbitoare, care spunea: ‘Nu știu ce s-a întâmplat; medicii spun că s-a schimbat așa și că acum este vindecată’. Acel om luptând cu rugăciunea a avut harul Sfintei Fecioare Maria. Sfânta Fecioară Maria l-a ascultat. Și acest lucru l-am văzut eu: rugăciunea face minuni, pentru că rugăciunea merge chiar în centrul duioșiei lui Dumnezeu care ne iubește ca un tată. Și când nu ne acordă harul, ne va acorda un alt har pe care îl vom vedea după aceea cu timpul. Însă mereu este nevoie de luptă în rugăciune pentru a cere harul. Da, uneori cerem un har de care avem nevoie, însă îl cerem așa, fără voință, fără a lupta, dar nu se cer așa lucrurile serioase. Rugăciunea este o luptă și Domnul este mereu cu noi.”
