Pelerinajul credincioșilor din Eparhia de Lugoj la Bazilica Maria-Radna
17.05.2021, Lugoj (Catholica) - Cu binecuvântarea PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, sâmbătă, 15 mai 2021, a avut loc pelerinajul credincioșilor greco-catolici din Eparhia de Lugoj la sanctuarul Preasfintei Fecioare Maria de la Radna. Au participat credincioși din toate protopopiatele Eparhiei, din județele: Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad și din alte regiuni ale țării.
Conform unei tradiții mai vechi și reluate în ultimii ani, credincioșilor greco-catolici din Eparhia de Lugoj li se oferă posibilitatea – din partea Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara – ca în fiecare an, în a treia sâmbătă din luna mai, sanctuarul Preasfintei Fecioare Maria de la Radna, să fie la dispoziția lor. Din cauza contextului creat de pandemia Covid-19, pelerinajul de anul trecut nu s-a efectuat. Programul a început la orele 10.30 cu rugăciunea Sfântului Rozar. La orele 11.00 a urmat Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, împreună cu PS Ioan Călin Bot, Episcop auxiliar de Lugoj.
Alături de Preasfințiile Lor Alexandru și Ioan, la Sfânta Liturghie au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Radu Vorindan, protopop de Arad; pr. Doinel Preda, protopop de Hațeg, pr. Nicolae Tutaș, protopop de Reșița, pr. Răzvan Oprișa, protopop de Timișoara, pr. Flavius Manuel Jurcă, protopop de Sarmisegetuza, și un sobor de 20 de preoți din protopopiatele de Arad, Timișoara, Lugoj, Reșița, Sarmisegetuza. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de un grup coral de la Timișoara.
Pelerinajul din acest an s-a desfășurat conform normelor impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19. Astfel în spațiul interior s-a păstrat distanțarea fizică și purtarea măștii. Predica despre Evanghelia zilei a fost ținută de PS Ioan Călin. La final, PS Alexandru a mulțumit părintelui paroh Andreas Reinholz, canonicus arhidiaconus în cadrul capitlului Catedralei Diecezei Romano-Catolice de Timișoara, pentru ospitalitate și pentru invitația de a avea o zi în care credincioșii din Eparhia de Lugoj să participe la acest pelerinaj. Părintele Andreas Reinholz conduce activitățile ca paroh în cadrul Bazilicii Maria Radna de la 1 octombrie 2003. După Sfânta Liturghie, tânărul Adrian Petcu din comuna Semlac Arad a interpretat două pricesne. (Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj)
