Papa Francisc cere rugăciune globală pentru Țara Sfântă
21.05.2021, Vatican (Catholica) - Papa Francisc le-a cerut vineri catolicilor din întreaga lume să se roage pentru pacea în Orientul Mijlociu, în contextul discursului adresat ambasadorilor nou acreditați la Sfântul Scaun. La încheierea discursului, Sfântul Părinte a remarcat faptul că credincioșii catolici din Țara Sfântă se vor ruga pentru pace la Vigilia Rusaliilor, pe 22 mai, în Bazilica Sf. Ștefan din Ierusalim. Și-a exprimat bucuria privitor la recenta îndreptare a situației din regiune, cu negocierea de încetare a focului între Israel și Hamas. „Profit de această ocazie pentru a cere tuturor păstorilor și credincioșilor Bisericii Catolice să se unească spiritual cu această rugăciune”, a spus el.
Citând din alocuțiunea sa de la rugăciunea Regina Coeli din 16 mai, Pontiful a continuat: „Fie ca fiecare comunitate să se roage Duhului Sfânt pentru ca israelienii și palestinienii să găsească drumul dialogului și al iertării, să fie răbdători constructori ai păcii și dreptății și să se deschidă, pas cu pas, către o speranță comună, către conviețuirea între frați și surori.” Anterior în discursul său, Papa a subliniat importanța diplomației, în special în timpul pandemiei coronavirusului. „Din păcate, pandemia ne-a făcut de asemenea extrem de conștienți de faptul că comunitatea internațională se confruntă cu o dificultate tot mai mare, dacă nu cu imposibilitatea de a căuta soluții comune la problemele lumii noastre”, a spus el, referindu-se la discursul său din februarie a.c. în fața corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun. A spus că este necesară „confruntarea cu problemele globale atât de presante precum migrația și schimbările climatice”, cât și cu crizele umanitare care însoțesc aceste probleme.
„Mă gândesc și la datoria economică care împovărează multe țări care se luptă să supraviețuiască și la ‘datoria ecologică’ pe care o datorăm naturii însăși, precum și popoarelor și țărilor afectate de degradarea ecologică provocată de om și de pierderea biodiversității”, a spus Papa. A explicat că datoria economică și datoria ecologică nu sunt doar probleme politice sau economice, ci „chestiuni de justiție, o justiție care nu mai poate fi ignorată sau amânată”. „Într-adevăr, ele implică o obligație morală față de generațiile viitoare, deoarece de seriozitatea cu care le răspundem depinde lumea pe care o lăsăm moștenire copiilor noștri”, a spus el.
Ambasadorii nou acreditați la Sfântul Scaun au venit din Singapore, Zimbabwe, Bangladesh, Algeria, Sri Lanka, Barbados, Suedia, Finlanda și Nepal. Activitatea diplomaților, a spus Papa Francisc, este de „o importanță capitală” atunci când vine vorba de crearea unui consens global care să poată răspunde în mod eficient provocărilor umanității. „La rândul său, Sfântul Scaun, prin reprezentanțele sale diplomatice și prin activitatea sa în cadrul comunității internaționale, susține orice efort de a construi o lume în care persoana umană să fie în centru, finanțele să fie în slujba unei dezvoltări integrale și pământul, casa noastră comună, este protejat și îngrijit”, a spus el. „Prin operele sale de educație, caritate și asistență medicală din întreaga lume, Biserica încearcă să promoveze dezvoltarea integrală a persoanelor și a popoarelor și să contribuie în acest fel la cauza păcii.”