Papa Francisc: Certitudinea de a fi ascultați

26.05.2021, Vatican (Catholica) - De ce când un credincios cere chiar și bunuri care corespund împărăției lui Dumnezeu, pare totuși uneori că Dumnezeu nu ascultă? Această întrebare a fost abordată de Papa Francisc în cateheza de astăzi, de a audiența generală de miercuri, în seria dedicată rugăciunii. „Ne rugăm, cerem, și totuși uneori rugăciunile noastre par să rămână neascultate: ceea ce am cerut – pentru noi sau pentru alții – nu s-a realizat. Noi avem această experiență, de atâtea ori. Apoi dacă motivul pentru care ne-am rugat era nobil (cum poate să fie mijlocirea pentru sănătatea unui bolnav, sau pentru ca să înceteze un război), neascultarea ne apare scandaloasă.”

Sfântul Părinte a susținut cateheza din Curtea San Damaso a Palatului Apostolic, subliniind importanța temei, căci, așa după cum arată și Catehismul, „unii chiar încetează să se roage pentru că, gândesc ei, rugăciunea lor nu este ascultată”. Și a căutat să ofere răspuns folosindu-se tot de Catehism, subliniind mai întâi pericolul rugăciunii ca „baghetă magică” și nu dialog cu Domnul. „De fapt, atunci când ne rugăm, putem cădea în riscul de a nu fi noi cei care îl slujim pe Dumnezeu, ci de a pretinde ca el să fie cel care să ne slujească pe noi.” L-a pomenit apoi pe apostolul Paul, care spune că noi nu știm nici măcar ce este potrivit să cerem (cf. Rom 8,26). „Noi cerem pentru necesitățile noastre, nevoile noastre, lucrurile pe care noi le vrem, însă acest lucru este mai potrivit sau nu? Paul ne spune: noi nici măcar nu știm ce este potrivit să cerem. Când ne rugăm, trebuie să fim umili: aceasta este prima atitudine pentru a merge ca să ne rugăm.”

Revenind la scandalul rugăciunii pentru cauze bune, a spus: „Când o mamă se roagă pentru fiul bolnav, pentru ce uneori pare că Dumnezeu nu ascultă? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie meditate cu calm evangheliile. Relatările vieții lui Isus sunt pline de rugăciuni: atâtea persoane rănite în trup și în suflet îi cer să fie vindecate; este cel care îl roagă pentru un prieten care nu mai merge; sunt tați și mame care îi aduc fii și fiice bolnavi… Toate sunt rugăciuni impregnate de suferință. […] Vedem că uneori răspunsul lui Isus este imediat, în schimb în alte cazuri el este amânat în timp: pare că Dumnezeu nu răspunde. Să ne gândim la femeia canaaneană care îl imploră pe Isus pentru fiică: această femeie trebuie să insiste îndelung pentru a fi ascultată (cf. Mt 15,21-28).”

„Așadar, în unele ocazii soluția dramei nu este imediată. Și în viața noastră, fiecare dintre noi are această experiență. Avem un pic de memorie: de câte ori am cerut un har, o minune, s-o spunem așa, și nu s-a întâmplat nimic. După aceea, cu timpul, lucrurile s-au aranjat, dar după modul lui Dumnezeu, modul divin, nu după ceea ce voiam noi în acel moment. Timpul lui Dumnezeu nu este timpul nostru.” Atenția s-a îndreptat apoi asupra învierii fiicei lui Iair. „Isus o va trezi pe acea fetiță din somnul morții. Însă pentru un anumit timp, Iair a trebuit să meargă în întuneric, numai cu flacăra mică a credinței. Doamne, dă-mi credință! Credința mea să crească! A cere acest har, a avea credință. […] Isus, în fața credinței săracilor săi, a oamenilor săi, cade învins, simte o duioșie specială, în fața acelei credințe. Și ascultă.”

Pontiful și-a încheiat cateheza făcând trimitere la rugăciunea din grădina Ghetsimani, care pare a rămâne neascultată: „‘Tată, dacă este cu putință, îndepărtează de la mine asta ce mă așteaptă’. Pare că Tatăl nu l-a ascultat. Fiul va trebui să bea până la capăt potirul pătimirii. Însă Sâmbăta Sfântă nu este capitolul final, pentru că a treia zi, adică duminica, este învierea. Răul este stăpân al penultimei zile: amintiți-vă bine aceasta. Răul nu este niciodată stăpân al ultimei zile: Dumnezeu este Stăpânul ultimei zile. Pentru că aceea aparține numai lui Dumnezeu și este ziua în care se vor împlini toate dorințele umane de mântuire. Să învățăm această răbdare umilă de a aștepta harul Domnului, de a aștepta ultima zi. De atâtea ori, penultima zi este foarte urâtă, pentru că suferințele umane sunt urâte. Însă Domnul este și în ultima zi el rezolvă totul.”