Cardinalul Marcello Semeraro: În căutarea sfinților, formele „cele mai reușite” ale ființei umane
02.06.2021, Vatican (Catholica) - Există moduri infinite de a defini sfințenia. Unul din ele este a o considera un model, ba chiar „modelul”, de frumusețe al unei creaturi umane. Aceasta face din 1969, anul înființării sale, dicasterul vatican responsabil să sondeze în vieților candidaților la altare: să caute în conotațiile lor pe cele ale evangheliei, pentru ca fiecare creștin să îi poată vedea ca martori credibili și mai ales imitabili. În spatele proclamării unui sfânt este o activitate colectivă scrupuloasă, care durează ani, uneori decenii, și cere intervenția multor competențe și un ansamblu de costuri (bilanțul 2021 al dicasterului este în jur de 2 milioane de euro). „Fabrica de sfinți” este o expresie care „poate să fie și simpatică, dacă este înțeleasă în sens pozitiv, adică loc în care se lucrează mult pentru a ajunge la prezentarea serioasă și onestă de persoane demne” de acest titlu, afirmă prefectul Congregației, Cardinalul Marcello Semeraro, care explică funcționarea structurii.
– Sfințenia este o chemare pe care Domnul o adresează personal tuturor credincioșilor de orice stare și condiție (Lumen gentium), și totuși Biserica încă de la începuturi a simțit exigența de a recunoaște mărturiile exemplare și de a accepta „oficial” fidelitatea lor față de mesajul evanghelic. Ce rol desfășoară în această privință Congregația pentru Cauzele Sfinților?
– Așa cum ne-a amintit Conciliul Vatican II, sfințenia este, desigur, vocația universală, pentru toți și pentru fiecare. Apoi, cât privește recunoașterea oficială a sfințeniei unui creștin, se va spune că este vorba despre o tradiție antică. De fapt, încă din primele timpuri, când se răspândea știrea despre vreun martir, sau despre cineva care a trăit evanghelia în manieră exemplară, erau propuși ca modele de viață întregului popor și ca mijlocitori la Dumnezeu în necesitățile credincioșilor. Pentru a declara sfințenia unei persoane vor varia procedurile și normativele canonice, însă punctul fundamental este acesta: Biserica a crezut mereu că se poate ajunge la sfințenie din partea membrilor săi și că aceștia trebuie să fie cunoscuți și propuși pentru venerație publică.
Cât privește Congregația pentru Cauzele Sfinților, ea urmărește ruta de beatificare și canonizare a slujitorilor lui Dumnezeu asistându-i pe Episcopi în investigația despre martiriu sau virtuți trăite eroic sau oferirea vieții și despre minunile unui credincios catolic care în viață, în moarte și după moarte s-a bucurat de faimă de sfințenie, sau de martiriu, sau de oferire a vieții. Slujitor al lui Dumnezeu este numit credinciosul catolic a cărui cauză de beatificare și canonizare a fost începută și pentru care în orice caz este necesară mereu o autentică, răspândită și durabilă „faimă de sfințenie”, adică opinia comună conform căreia viața sa a fost integră, bogată în virtuți creștine și rodnică pentru comunitatea creștină.
– Activitatea voastră comportă un adevărat „joc de echipă” în care sunt angajați postulatori, martori, consultanți, teologi, studioși, medici, Cardinali, Episcopi. Câte persoane sunt implicate și cum se articulează munca din congregație în diferitele sale faze?
– Noua normativă în cauzele sfinților, introdusă în 1983, a prescurtat mult timpii proceselor de beatificare și canonizare. Este suficient să ne gândim, de exemplu, că în trecut pentru a începe studiul asupra vieții, virtuților sau martiriului unui slujitor al lui Dumnezeu trebuiau așteptați cei 50 de ani de la moartea sa. Astăzi nu mai este așa. Totuși, lungimea cauzelor depinde de mulți factori: unii sunt intrinseci (complexitatea figurii candidaților, sau a perioadei istorice în care au trăit), alții externi (cum ar fi voința, pregătirea și disponibilitatea persoanelor care trebuie să lucreze: postulatori, colaboratori externe, martori etc.).
Fiecare cauză are cifrele sale: martorii ascultați în faza diecezană pot să fie și multe zeci, precum și consistenți sunt ceilalți specialiști. Și în ceea ce privește timpii, fiecare proces de beatificare și canonizare are timpii proprii: cei ai investigațiilor, ai ascultării martorilor, ai redactării acelor Positiones, ai examinării din partea consultanților teologi și, în funcție de cauze, a consultanților istorici. Apoi există timpii experților medici când este vorba de a examina o posibilă minune de vindecare. Apoi totul, dacă aceste etape au fost pozitive, trece la sesiunea ordinară a membrilor Congregației, adică a Cardinalilor și Episcopilor. După ce s-a terminat tot acest proces, ultimul cuvânt revine Papei, aprobării căruia prefectul Congregației îi supune diferitele cauze. Ele sunt cu adevărat multe (actualmente, cele în desfășurare în faza romană sunt aproape 1.500, în timp ce acelea în fază diecezană sunt peste 600) și însuși faptul că nu toate ajung la capăt, demonstrează seriozitatea procedurilor. Însă cu aceasta nu se înțelege că aceia care nu sunt propuși spre venerația credincioșilor nu au fost figuri exemplare prin mărturia lor de viață.
– Marele număr de canonizări și beatificări promovate de congregație este un indicator al vitalității Bisericii, în fiecare epocă a sa. În medie, la câte cauze lucrați și câte sunt duse la încheiere în fiecare an?
– Bilanțul din aceste ultime cinci decenii de activitate a congregației este nu numai pozitiv, ci surprinzător. Efectuarea rapidă a procedurilor a permis creșterea numărului de persoane propuse spre venerația credincioșilor: provin din toate continentelor și aparțin la toate categoriile poporului lui Dumnezeu.
Bilanțul spiritual și pastoral al acestor 50 de ani de la instituirea Congregației pentru Cauzele Sfinților (1969) este singular: până în 2020 numărul total este de 3.003 beatificări și 1.479 canonizări. Anual, fiind în mod normal două sesiuni ordinare pe lună și în fiecare examinarea a patru cauze, numărul aproximativ al celor duse la încheiere într-un an este de 80-90. Pentru aceste date și altele, se poate vizita site-ul congregației (www.causesanti.va), care oferă în manieră rapidă, precum și completă toate informațiile despre congregație și despre drumul spre sfințenie. Astăzi, în afară de principalele documente și publicații site-ul conține peste o mie de schițe despre fericiții și sfinții din ultimele șapte pontificate, îmbogățite cu imagini, citate, biografii, omilii, linkuri externe și material multimedia.
– Adesea în exterior aceeași vitalitate care ridică la altare modele de viață creștină este etichetată ca „fabrica de sfinți”. Cum poate fi explicată sintetic linia de rigoare urmată în privința unui candidat la beatificare și la canonizare?
– Expresia poate să fie și simpatică, dacă este înțeleasă în sens pozitiv, adică loc în care se lucrează mult pentru a ajunge la prezentarea serioasă și onestă de persoane demne să fie propuse ca modele de sfințenie. Deși este mare numărul candidaților, totuși este important de adăugat că munca nu este în defavoarea acurateței, a aprofundării și a autorității.
Pornind de la „faima de sfințenie și de semne” în poporul lui Dumnezeu, investigația are o primă fază în Dieceză (deschiderea procesului, adunarea de mărturii și de documente, constituirea unui tribunal cu experți teologi și istorici). Odată adusă la Roma, îi este încredințată un raportor care îl va conduce pe postulator în pregătirea volumului unde sunt sintetizate dovezile adunate în Dieceză cu scopul de a reconstrui cu siguranță viața și de a demonstra virtuțile sau martiriul, precum și respectiva faimă de sfințenie și de semne de care se bucură slujitorul lui Dumnezeu. Este Positio, care este apoi studiată de un grup de teologi și, în cazul unei „cauze vechi” (adică referitoare la un candidat care a trăit cu mult timp înainte și pentru care nu există martori oculari), și de o comisie de istorici. Dacă aceste voturi sunt favorabile, dosarul va fi supus unei alte evaluări a Cardinalilor și Episcopilor din congregație. În sfârșit, dacă și aceasta este favorabilă, Sfântul Părinte poate autoriza promulgarea decretului despre trăirea eroică a virtuților sau despre martiriu sau despre oferirea vieții slujitorului lui Dumnezeu, care devine în felul acesta venerabil: adică îi este recunoscut că a exercitat în grad „eroic” virtuțile creștine (teologale: credința, speranța și iubirea; cardinale: prudența, dreptatea, tăria și cumpătarea; altele: sărăcia, castitatea, ascultarea, umilința etc.), sau că a îndurat un martiriu autentic, sau că a oferit viața conform condițiilor prevăzute de dicaster.
Beatificarea este etapa intermediară în vederea canonizării. Dacă un candidat este declarat martir, devine imediat fericit, altminteri este necesar ca să fie recunoscută o minune, datorată mijlocirii sale. În general, acest eveniment miraculos este o vindecare considerată inexplicabilă din punct de vedere științific, considerată astfel de o comisie medicală compusă din specialiști, fie credincioși, fie necredincioși. Și cu privire la minune se pronunță mai întâi consultanții teologi și apoi Cardinalii și Episcopii din congregație și Sfântul Părinte autorizează respectivul decret. Pentru ca să se ajungă la canonizare, adică pentru ca să poată fi declarat sfânt, trebuie să se atribuie fericitului mijlocirea eficace într-o a doua minune, petrecută însă după beatificare. Mai mult decât de o „fabrică” producătoare de sfinți încontinuu, Congregația este, așadar, dicasterul din Curia Romană care cu experiență seculară s-a specializat în recunoașterea lor și care cu mare atenție, expertiză și rigoare științifică duce înainte un proces care verifică dacă un credincios a trăit o măsură înaltă de sfințenie, în așa fel încât să fie propus ca model pentru Biserica Universală.
– În exortația apostolică „Gaudete et exsultate” Papa vorbește despre „clasa mijlocie a sfințeniei”. În ce mod acești „sfinți de la ușa vecină” se pot recunoaște și oferi ca exemplu pentru comunitatea credincioșilor?
– Gaudete et exsultate este un manifest foarte frumos despre chemarea la sfințenie în lumea de astăzi, pentru că sfinții sunt martorii posibilității de a trăi evanghelia; nu numai cei deja beatificați sau canonizați, ci și cei pe care papa însuși îi numește „sfinții de la ușa vecină” care trăiesc aproape de noi și „sunt o reflexie a prezenței lui Dumnezeu”: „părinții care îi cresc cu atâta iubire pe copiii lor, bărbați și femei care muncesc pentru a aduce pâinea acasă, bolnavi, călugărițe bătrâne care continuă să zâmbească” (nr. 7) într-o lumea ca nu mai știe să spere și care este indiferentă în fața suferinței celorlalți. Bancul de probă al sfințeniei Bisericii este tocmai cotidianitatea făcută din gesturi mici. Sfințenia de la „ușa vecină” este aceea pe care o trăiesc în fiecare zi creștinii care, în fiecare parte a lumii, mărturisesc iubirea față de Isus cu riscul propriei vieți și fără a ține cont vreodată de interese particulare.
În sfinți se realizează forma cea mai reușită și frumoasă de umanitate. În exortația Gaudete et exsultate papa a scris că sfințenia arată „fața cea mai frumoasă a Bisericii” (nr. 9). Putem afirmă și că, în ultimele decenii, venerația sfinților a revenit în mod considerabil în prim plan în viața Bisericii, care recunoaște necesitatea mărturiei lor pentru comunitatea credincioasă. De fapt, „contemporaneitatea” unui sfânt nu este dată atât de proximitatea cronologică – deși cauzele încheiate sau în desfășurare de fericiți și sfinți contemporani ai noștri sunt multe – cât mai ales de faptul de a fi figură completă, bogată în pasiune umană și creștină, în dorință de supranatural, în foame de dreptate, în iubire a lui Dumnezeu și în solidaritate față de fiecare frate.
– Cu noile norme introduse în 2016, Papa Francisc a recomandat să se vegheze asupra administrării bunurilor și să se limiteze cheltuielile cauzelor. Există și un „fond de solidaritate” pentru cazuri în care există dificultăți în a susține costurile. Cum au fost receptate și puse în practică în bilanțul vostru de misiune indicațiile pontifului?
– Cauza de beatificare este o lucrare complexă și articulată sub diferite aspecte. Ca atare, comportă un anumit cost datorat lucrării comisiilor, tipăririi documentelor, reuniunilor experților (istorici și teologi responsabili cu studiul documentației sau medici în ceea ce privește minunile). Dicasterul dă mereu atenție limitării costurilor, în așa fel încât problema economică să nu fie piedică pentru continuarea cauzelor. În acest sens merg normele administrative aprobate de Sfântul Părinte în 2016 care garantează transparența și regularitatea administrativă. Alimentat în diferite moduri, la Congregație s-a constituit și un „fond de solidaritate” pentru cauzele care au resurse mai mici. Pentru sprijinirea lor sunt în studiu și alte forme.
– În societatea „lichidă” teoretizată de Bauman sfințenia apare tot mai mult o alegere împotriva curentului. Care sunt noile provocări pe care congregația este chemată să le înfrunte pentru a repropune lumii fascinația radicalității evanghelice?
– Noi trăim în această „societate lichidă”, conștienți de oportunități, dar și de riscuri. Biserica nu este nouă la aceste curse la adresa credinței și a credibilității creștine. Deja în secolul al II-lea creștinilor li se aducea o obiecție împotriva credinței în Isus Mesia; aceeași care, așa cum prezintă Sfântul Iustin în Dialogul cu Trifon, apărea deja în timpul vieții sale publice: „Cum este posibil ca Mesia să fi venit deja dacă nu s-a schimbat nimic, dacă pacea nu a venit, dacă Israel este încă sclav al romanilor, dacă lumea încă este ca înainte?” Creștinii răspundeau: „Este adevărat, da, multe lucruri sunt ca înainte, nu s-au schimbat, dar, dacă voi chiar vreți să priviți bine realitatea, puteți observa și noutăți minunate, extraordinare, ca, de exemplu, fraternitatea între creștini, comuniunea bunurilor, credința, curajul în persecuții, bucuria în suferințe. Puteți vedea lucruri minunate. Desigur, Împărăția lui Dumnezeu încă nu a venit serios și crește, se dezvoltă în mijlocul comunităților creștine.” Sfinții sunt propriu-zis semințele coapte care aduc mult rod, conform parabolei din Evanghelie.
Sfințenia este mereu aceeași, în mod fundamental, însă este mereu nouă în figurile sale concrete, așa cum a amintit Conciliul Vatican II (Lumen gentium, 41); ia aspecte diferite în martiri, în fecioarele consacrate, în eremiți, în călugări, în păstorii Bisericii, în principii națiunilor, în ordinele cerșetoare, în misionari, în contemplativi, în educatori, în sfinții carității sociale. Ar fi suficient să se urmărească lista și figurile sfinților din acești ultimi 50 de ani – de când a fost instituită Congregația pentru Cauzele Sfinților – pentru a vedea cum au încolțit și s-au copt semințele conciliului care a indicat sfințenia ca vocație universală, nu un privilegiu al câtorva aleși. Unica sfințenie, care este reflexie a sfințeniei lui Cristos, imprimă în fiecare o amprentă irepetabilă și personală; așa cum este iubirea: unică și foarte personală.
Cât privește provocările, cele pentru Congregație sunt aceleași cu ale Bisericii și ale prezenței sale în lume. Biserica este motiv de credibilitate fie prin sfințenia obiectivă a credinței, a sacramentelor, a carismelor, fie prin sfințenia subiectivă a creștinilor. Este ceea ce mărturisește articolul din Simbolul Apostolic: „Cred în… împărtășirea sfinților”, care înseamnă comuniunea bunurilor sfinte și a oamenilor sfinți. Fiecare sfânt este pentru creșterea și unitatea întregului trup al Bisericii; fiecare sfânt este conștient că îndatorirea sa este o misiune a Bisericii. Sfinții sunt figuri complete, trăiesc din pasiune umană și creștină, din dorință de supranatural, dar și din foame și sete de dreptate, din iubire a lui Dumnezeu și din solidaritate față de fiecare frate. Poporul creștin percepe în mod intuitiv credibilitatea credinței în Isus Cristos, referindu-se fie la istoria sa biografică fie la prezența sa continuă în Biserică, în special în sfinți. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
