Festivalul Tinereții: Tinerii din ARCB, din nou pe scenă
09.06.2021, București (Catholica) - „Ne-am da mâinile și-am fi cu-adevărat cu toții frați”. Sub această deviză, sâmbătă, 5 iunie 2021, a avut loc cea de-a 16-a ediție a Festivalului Tinereții la Teatrul Țăndărică, eveniment organizat de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului (CDPT). Ne-am bucurat că tinerii din Arhidieceza de București au răspuns afirmativ acestei provocări, având în vedere că festivalul a fost amânat în luna februarie. Astfel, șapte parohii au venit pregătite și pline de entuziasm, pentru a-și prezenta momentele artistice: Bucureștii Noi, AMD București, Popești, Cioplea, Ploiești, Sf. Tereza și Catedrala Sf. Iosif.
Evenimentul s-a desfășurat sub formă de concurs, fiind puse în joc trei premii oferite de Asociația Signis România: cel mai bun moment artistic, câștigat de grupul de tineri al parohiei Adormirea Maicii Domnului, care vor merge într-o tabără de creație la mare; cea mai bună interpretare artistică, câștigat de grupul de tineri al parohiei Sf. Tereza, care vor avea ocazia să se întâlnească cu un actor cunoscut de teatru/film; cel mai original moment artistic, câștigat de grupul de tineri al parohiei Cioplea, care vor avea o întâlnire cu un actor de improvizație. Din juriu au făcut parte Maria Pușcașu (regizor de emisie Angelus TV), Cristina Farcaș (manager de proiect Angelus TV), Pr. Victor Ostropel (responsabil cu pastorația tineretului greco-catolic din Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București) și Sr. Andreea Mihoc (membru în cadrul Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului).
Pe lângă momentele artistice ale echipelor celor șapte parohii din concurs, au fost prezenți și cercetașii din Râmnicu Vâlcea, care au pregătit un moment de animație pentru public. De asemenea, Trupa Veritá a lansat în premieră videoclipul imnului Christus Vivit, bucurându-ne împreună de această nouă reușită. Nu în ultimul rând, ne-am bucurat că în mijlocul nostru au fost prezenți PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, dar și preoți din Arhidieceză și persoane consacrate. Le mulțumim tuturor pentru participare și Domnul să ne ajute ca împreună să depășim barierele, să ne dăm mâinile și să fim frați pentru aproapele nostru. (Theodora Bratu, lider al echipei diecezane CDPT)